Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nebună de iubire

Sunt nebună de iubire
Şi mi-e dor de fericire
Mi-a spus inima bătând

Suntem stele căzătoare
Ne-a orbit setea de soare
Mi-au şoptit ochii plângând

Dacă nu m-adăpi acum
Până mâine voi fi scrum
Gură sunt şi vreau sărut

Mi te dau cu trupul tot
Suflete, că nu mai pot
Dă-mi ce nici nu ţi-am cerut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (18 decembrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nebună de iubire

Sunt nebună de iubire
Şi mi-e dor de fericire
Mi-a spus inima bătând

Suntem stele căzătoare
Ne-a orbit setea de soare
Mi-au şoptit ochii plângând

Dacă nu m-adăpi acum
Până mâine voi fi scrum
Gură sunt şi vreau sărut

Mi te dau cu trupul tot
Suflete, că nu mai pot
Dă-mi ce nici nu ţi-am cerut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni sunt în vârful scării, alţii pe la mijloc, mulţi se află în partea ei de jos, iar cei mai mulţi nici măcar nu ştiu că există o scară.

citat din Robert H. Schuller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârşeşte iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au îngheţat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-aşteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară ţepii de cristal
Într-un vuiet maşinal,
Vânt loveşte în ciomege...
Păru-l-am tari şomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e uşor,
Mâinile-n mănuşi mă dor.

Două ciori luptă cu viaţa
În aerul rece ca gheaţa;
Sunt purtate în neştire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Şi nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăţ strai;
Crudul moş în alb, bălai
Ce-şi varsă lumii năduf
Răsfirându-şi un zuluf.

Este-o cumpănă de viaţă
Ce-ai avut mereu povaţă;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deşarte"...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Şi-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mulţi oameni răi pe lume, însă din motive cu totul diferite: unii sunt răi pentru că sunt nefericiţi; alţii pentru că sunt bolnavi; unii pentru că sunt slab cultivaţi, iar alţii pentru că sunt din fire egoişti.

citat din Iovan Ducici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii poartă-n sân scrisori,
Alţii doruri şi suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alţii... în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii,
Alţii doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ţi dăruiesc petunii,
Alţii... fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,
Alţii că iubeşti nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alţii... gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate,
Alţii abia-nspre zori plecară,
Unii ştiu că se mai poate,
Alţii... tremură pe afară.

Unii vor a face valuri,
Alţii-n şoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alţii... iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună,
Alţii strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alţii... se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe,
Alţii nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, ştiu s-asculte,
Alţii... trist îmbătrânesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas

În tropot de cai năvălesc cavaleri
Pe coamele-n vânt şi grebăn 'n sudori,
Cu pinteni lovesc în flanc, în subsuori;
Nu ştiu de-s jockey sau de sunt ieniceri.

Zăbale-s în spume şi gât încordat;
Sunt mândri, cu piept în fileuri de muşchi...
Înalţă genunchi în galopul ritmat
Şi cal, călăreţ, sunt un trunchi şi vipuşti.

Din coapse, mănunchiuri gluteii se umflă
Cu linii de fascii ce-i întretaie,
Urechi au mişcare perpetuă, ascultă;
Cravaşa-i doar simbol, ce ciucur o-ndoaie.

Cu nările-n vânt de profunde-aspiraţii
E-un scrâşnet, în goana nebună, de hamuri...
E mort de mîndria de-avea incantaţii;
Cu coada în vânt, e la finish, cu lauri.

E simbolul forţei strunită de minte,
Atlet al naturii, e prin excelenţă...
E brutus miotic, cabalul cuminte
Şi mândru-i sunt parte de cal-existenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt şi cremene

Nu provoca furtună,
bazându-te pe stele
şi ce e scris în ele,
căci soarta se răzbună!

Fereşte-te de valuri
stunci când marea fierbe!
Ştii, unele proverbe
sunt clare, sunt cristaluri.

Căci, vânturi dacă semeni,
aşteaptă-te s-apară
furtuna ce-o să doară,
făcând din inimi cremeni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultativii

La facultatea în Stat, a minţilor pierdute,
Nu poţi intra, sunt foarte mulţi pe-un loc,
Nefiind vreun studiu necesar, e ad-hoc...
Cel mai pierdut, e pus pe neînvăţat... pe rupte.

Şi dă-i şi dă-i, că-i greu să stai degeaba,
Gura s-o caşti pân' la refuz, cu mâna-n nas
Doar te holbând la ce fac alţii, că-i pe ras
De oricine-i c-o idee... cum s-ar face treaba.

Şi profesorii îs fruntea, cei mai goi,
Se întrecând unii pe alţii în nulitate,
Că-i cea mai tare, azi, "in"facultate...
Ce nu pe individ îl face... grupuri, minim doi.

Cursuri sunt râuri de scăldat mizerii,
Iar ore sunt Guiness de cleveteală,
Cu premieri în banderole de beteală
Pe umeri, de umflaţi făloşi... Să te tot sperii!

Sfârşesc în hoarde nesfârşite, anuale,
C-aşa se asigură şi pentru mâine "schimbe",
De alţii şi alţii noi, tot dornici să se plimbe...
Nul să cultive, în flecărerile lor... goale.

Într-un final, însă, cu toţi vor trece bacul,
Că nu ştiu pod, să treacă apa, un pârleaz,
Dar cum sunt mulţi, ei dorm pe rând şi stau de treaz,
C-altfel s-ar duce parlament, guvern... Săracul!

E grabă-n sat şi oraşu-i dornic să-i aleagă,
Că Goii, aşa chiar mulţi, sunt raritate
Şi ţara vrea să fie întreagă, o nulitate...
Că poate aşa ia locu-ntâi... De cea mai bleagă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii fără caracter

Pe lume sunt mulţi oameni răi,
Sunt şi mulţi proşti, şi nătărăi,
Dar cei mai mulţi, să ştii, monşer,
Sunt cei ce nu au caracter.

pamflet de George Budoi din Caracterul în aforisme şi epigrame (8 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!