Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt?

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând,
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii de unde vii?

Tot ce trebuie sa ştii, e locul din care vii.

Fără a-l cunoaşte, te plimbi bezmetic prin palma lui Dumnezeu,
Bătându-te cu pumnii-n piept că eşti ateu.
Şi-aici nu este vorba de religii,
Căci toate sunt ‘o apă şi-un pământ',
Cum obişnuiau să spună străbunii.

Regula deşertăciunii se aplică egal pentru toţi, nu doar pentru unii.

Cum îţi poţi cunoaşte originea?

Împrietenindu-te cu liniştea.
Fiind una cu cerul şi pământul, interogându-ţi gândul.
Observând că indiferent de câte ai avut de îndurat în viaţă, eşti încă în ea, în viaţă.
Indiferent de cât de multe ori ai plâns, săratul lacrimilor sufletul nu ţi-a pătruns.

Ai râs, ai glumit, la petreceri ai chiuit până urechile ţi-au asurzit.
Ai stat până târziu în noapte, bântuit de amintiri şi şoapte.
Te-ai dus departe, ai urmărit vise pe cerul nopţii,
Întrebându-te ce au să îţi aducă sorţii.
Ai fost poate în pragul morţii,
Şi fără să realizezi ce ţi se întâmplă,
Ai urmărit întreg filmul existenţei tale derulându-se într-o secundă.

Şi poate-ţi pare, că încă n-ai acumulat destul, că nu eşti încă suficient de bun.
Poţi vedea însă, cum toate ţigările se transformă în scrum, indiferent de producător sau cantitatea de tutun?
Ce vreau să spun?
Că totul e efemer, din pământ până la cer şi dincolo de el.

Nu-ţi mai pierde timpul jucând jocul devenirii,
Pariindu-ţi viaţa împotriva naturii şi a firii.
Tot ce consideri mai de preţ acum, a fost făcut de oameni,
Însă oamenii de unde-au apărut?

Care inteligenţă e mai mare?
Inteligenţa umană sau cea din care aceasta s-a născut?

Oamenii sunt ca şi cărbunii, cu toţii avem un diamant în noi, indiferent de cât de adânc am fost îngropaţi în noroi.
Depinde doar de noi, şi doar mai apoi de soartă,
Dacă ne aruncăm singuri în gol, sau mergem alături de marea gloată.

Să te arunci în gol nu-nseamnă răzvrătire,
Nu-nseamnă nici a deveni martir, nici pocăire.
Înseamnă doar sa crezi în mai bine.
Să-ţi fie atât de dor de iubire încât să te trezeşti din amorţire,
Să rupi lanţurile conditiţionărilor din tine şi să-ţi revii în simţire.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Live session

profile upgrade version 3.2.1 fix pack installing
error message saving failed please try again or restart

hello world
deschid fereastra
prizez o gură de aer wi-fi
pământul se roteşte în jurul meu
până iese cercul perfect
de prieteni care mă adoră
cu 100 mbps
postez deci sunt
mai bine
1. daţi un share
pentru o pădure de hârtie
2. daţi un like
pentru o călătorie pe marea de celofan
3. daţi o inimioară
pentru femeia virtuală multifuncţională
dotată cu cicatrici touch skin sub rochia sexy digitală
70% promoţie doar azi
afară e soare
înăuntru lumina nu frige
nu doare
instinctele primare vânează online
oferte la perfuzia cu plasmă display
click & play
sunt smart & conectată & actualizată & anesteziată
fericirea e la butoane
trimite mesaje
e bine
e bine
pozează cu mine
# life

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept

Merg drept pe longitudine
Latudine, bisectoare
Tot de unde am plecat ajung
Pământul e un ceas
Suntem acele lui...
Alerg drept fără să mă abat
Alerg de unde am inceput să alerg
Ce linie dreaptă e acesta?
Mă roteşte in timp
Drept nu pot păsi in zare
Timpul ne roteşte încet
Rotaţie in linie dreaptă
O utopie ce nu o inteleg
O centrifugă ce învârte
Fiecare picătură de sânge
Ce nu merge drept
Mă rotesc ca o limbă de orologiu
Să numai spuneţi că mergem
In linie dreaptă
Zborul de după moarte
Eu cred că e drumul drept...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să fim îngăduitori. Păi, cine suntem noi: nişte nebuni, care încearcă să-şi menţină echilibrul pe un glob ce se roteşte cu o viteză imensă şi călătoreşte prin Univers. Cine poate fi perfect în astfel de condiţii?

citat din Monica Bellucci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine-s...

Pentru tine este roua dimineţilor divine,
Să-ţi învioreze trupul, clipele să ţi le-aline,
Pentru tine bate-n raze toată ziua mândrul soare
Să te umple de căldură, să te scalde în candoare...

Pentru tine-s toate cele, că e lucru sau fiinţă,
Că e iarbă, pom sau suflet, că-i lucrat într-o ştiinţă,
Pentru tine-i luna, ploaia, cheia solul şi cu versul,
Oricare-ţi conjugă viaţa, pentru tine-i universul...

Pentru tine sunt istorii cu finaluri fericite,
Ţesături de caractere elegante şi-ndulcite,
Pentru tine ce nu este, într-un mod sau altu-n care,
Eu o spun cu fermitate, tu nu ai asemănare!...

Pentru tine e iubirea şi fireşte-ţi aparţine,
Dar mă rog în a mea sine... pentru tine... pentru mine...
... să fac parte şi-eu din tine... pentru tine-s eu... ştii bine...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 martie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Azi, sunt bine...
pentru că nu au fost amanetate toate visele lumii
da, sunt bine în multe feluri, cu multe nuanţe
dar absolut toate cu optimismul vibrant al inimii mele
sunt o pasăre Phoenix singură,
închisă-n colivia propriului vis
sau sunt un fluture obosit prin zborul amurgului
da, sunt o harpă tristă cântând suav un Lied
ori poate o mierlă fericită zburând prin secera lunii
dar sunt şi-un talisman norocos dezmierdând o stea
sunt Inanna ghinionistă dintr-o altă eră
şi sunt un milion de petale şi frunze,
trăite prin simfonia albaştrilor aştri.

Azi, sunt doar speranţa...
cea mai adorată, dorită, iubită femeie a lumii
poate şi a ta!
dacă i-ai cunoscut duioşia, liniştea şi bucuria
nu o vei mai putea uita
nicicând
o vei căuta sub toate cerurile albastre din nopţilor tale,
prin toate stelele căzătoare,
dar şi printre toţi muritorii
pe toate câmpurile înmiresmate ale lumii,
visând că într-o zi o vei reîntâlni pe un peron uitat al timpului
Aşteptându-te....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este un abis în care, deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat de noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, de jale, de disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după ajutor care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere, ar fi credinţa, dar cine nu are nici această lumânare în mână, ar putea să înnebunească la gândul nopţii veşnice! Cât de profund nefericit este omul al cărui suflet şi-a pierdut simplitatea!

Georgeta Nedelcu în Exmatriculat din viaţă (10 octombrie 2008)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte...

Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă
Ideea de moarte.

Iubeşte pământul
Şi cerul şi marea.
Iubeşte cuvântul
C-ascunde uitarea.
Iubeşte şi-arată
Cât poţi să iubeşti...
Şi-mparte iubire
De vrei să primeşti.
Iubeşte şi ura,
Iubeşte-o de poţi
Şi-ascunde-o în tine
Că ură au toţi.

Iartă...
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine...
Şi simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeaşi iertare.
În tot ce se naşte
Trăieşte şi moare.
În zile ce trec
Şi nu te mai ceartă,
Trăieşte,
Iubeşte şi iartă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!