De mână cu Icar

Zburam mai sus de ceruri, prin haosul macabru,
Trecut-am de regatul clepsidrelor, nomad,
Aud neobosite grăunţele cum cad,
Deasupra se anină al vieţii candelabru.

Vâslesc prin bolta goală, cu-acel străin nesaţ,
Ce te împinge-n locul văzut întâia oară,
Prind lacrimi să îmi curgă din aripa de ceară,
Plutind spre candelabrul cu sorii prinşi pe braţ.

Îmi amintesc Icarul ce-n hău s-a prăbuşit,
Şi-mi caut drumu-n slavă, de care m-am pierdut,
Săgeţi incendescente, dogoarea şi-o ascut,
Clepsidrele-s în urmă şi plâng necontenit.

Planetele se-nsiră ca lanţuri de mărgele,
Mă cheamă depărtarea cu mantia-i albastră
În care-si are cuibul o pasăre măiastră,
Ce zboară fantomatic în vidul dintre stele.

Mă cheamă infinitul în globu-i de cleştar,
Dar mai aştept o umbră, ce-n urmă a rămas
Si poate un miracol, s-apară un Pegas...
Plecat-am mai departe, de mână cu Icar!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "De mână cu Icar" de Valentin David

Crezi tu că plec urechea, la vorbe gogonate,
Când spui că zbori prin timp, neatingând secunde,
C-auzi bobul de grâu, cum cade de neunde?
Eu cred c-ai luat-o razna şi mintea ţi-e departe.

Şi c-ai ajuns la soare, vâslind cu nerăbdare,
Ba, c-ai trecut de el şi-n gol îţi porţi aripa,
Eu cred că febră ai şi te-a lovit şi gripa
Şi lacrimile-ţi sunt doar picuri de sudoare.

Vedenii te inundă şi mintea-ţi joacă feste
Şi dacă şi Icar-ul ţi-a apărut în vis,
E clar, incandescenţa e-n spaţiul tău închis
Şi tu visezi la stele şi întâlniri celeste.

Abisuri te invită să le testezi adâncul
Şi-o pasăre măiastră aştepţi la cotituri,
Te-nghite-ncet coşmarul, un hâd cu şapte guri
Şi călăreşti un Pegas ce şi-a pierdut oblâncul.

Hai, ia o aspirină şi pe pământ coboară,
Opreşte-te, mai bine, din zborul în zadar!
Răceala asta-ţi trece, de mergi la un pahar
De vin din ăla roşu, cu iz de scorţişoară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul

[Timpul, Femeia, Poetul]

Nisip de rouă-i timpul clepsidrelor de clipe
Şi galeş amintirea a urmă se adună
Că mâine-i vis feroce-n ceasornice furtună
Ce-n sfert dimensiunii în raţiuni să ţipe.
Să nu mă cugeţi aspru femeie din surdină
Că-ndrăgostit de liră te uit adeseori
Acolo însă,-n slove, mereu îmi eşti grădină
Din care urci spre slavă din miezul alb din flori.
În rest e-aceeaşi vamă venindă căpătâi...
Poetu-i cale-n vise, săracă şi cu duhul
Că-n diamante-n stihuri înfometat rămâi
Viitorimea poate-ţi va cumpăra văzduhul.
Feciori de regi la dame ţi-or tot zgâi regatul
Dar te va ştie lesne sărmanul, nu bogatul...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Europa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în zbor

în zbor de pasăre aş vrea să mă înnod
pe aripa măiastră să ating o rază
arborele vieţii vreau să aibă rod
pe ramuri îngerii să stea de pază.

să prind culori vesele din curcubeu
când ploaia spală cărările mele
în suflet să vibreze muzica mereu
acorduri de chitară pentru clipe rele.

în zbor de pasăre să mă înalt la cer
să mă învăluiască pulbere de stele
gândul să strălucească precum un giuvaer
plutind în libertate pe rondul cu lalele.

pe Veneţia visului ca un gondolier
să plutesc deasupra valurilor grele.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Şi-aduce iubirea în şoapte.

Visez să te mai ţin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Şi-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ţi fiu valul şi-ntreaga mare,
Să şterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Şi caut în orice-amintire
Cărări ale vieţii pierdute.

Visez să ajung pân'la tine
Să-ţi dau toată dragostea mea
Şi zborul spre stele, ştii bine
În doi să-l avem de ai vrea.

Visez că sunt cântecul tău
Şi dorul mă cheamă la stele
Se pierde-n neant ce-a fost rău,
Când tu eşti în braţele mele.

Visez şi acum, dar şi mâine
S-aud glasul tău, vocea ta
Hai vino, te rog, lângă mine
Şi ia toată dragostea mea.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroză

De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Şi să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îţi voi turna fiinţa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...

Dând gândului să scrie cântări imaginare
Şi-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă şi flori însufleţite...

Şi când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuşi va fi spre noi deschis -
Voi îngropa şi timpul, şi spaţiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Acum în clipa de pe urmă,
când fiecare scânteie s-a stins
şi a rămas doar cenuşa
unei iubiri de mult uitate
sau poate doar acum terminate
mii de sentimente, mii de frământări
îmi dezvăluie tainele ce altădată
nici nu-mi aminteam că există.
Acum cerul albastru s-a întunecat
şi fiecare stea pe rând a dispărut.
A rămas bolta cerească goală
ca un ceaun tuciuriu.
Unde ai plecat? Unde eşti?...
Eşti departe şi totuşi aproape
prin mii de fibre ce leagă
fiinţa mea de lumea-ntreagă.

poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelabrul cuvintelor

În ploi de cuvinte ce-ngheaţă,
Tot jurul devine macabru
Şi rece, şi fără de viaţă,
Din sloiuri, sculptat, candelabru.

Ca braţe-i atârnă junghere,
Se-nfig în tăcerea de stâncă
Şi ard, şi provoacă durere
În rana deja prea adâncă.

Copacul de gânduri şi vise,
Mai poate, mai rabdă şi duce
În lumea cuvintelor scrise
Îngheţul acelui ce luce.

E, totuşi, frumos, candelabrul,
Cu braţele-i reci de lumină!
Doar stânca îi simte macabrul
Prin răni ce îi cresc, fără vină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

cărările mă trag în adânc
o umbră se stinge în alta
nu'i nimeni aici, nicăieri
pădurea tăiată gâfâie stins
a fost ieri, ieri...
cuţitul mă doare şi plâng
uneori păşesc peste ape
cuvântul mi-e catarg
bolta o sparg himeric în larg
mă cheamă cuvântul rămas
retina poartă zăpezile polare
e întuneric în lume şi frig
mă apropii de mine
mi-e teamă şi fug
tăcerea asta mă omoară
mă nărui tăcut într-un gând
aici timpul a dispărut, tăcând
aş pleca de aici, aş pleca departe
tremură lumina pe cioturi de viaţă
mi-e sete de cer
mă cufund între ape, a aşteptare
dimineţile zidesc fântâni de rouă în cer
privirea spală nuferi albi în lac de cleştar
coboară stele în fântâni
cuvintele s-au stins tăcute în lut
pe cer a mai rămas o întrebare
sau poate o stea însângerată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore târzii

Rămas suspendat între bine şi rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neştiute
îşi poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieşite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agăţate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
şi ore târzii de nesomn sunt furate
din cărţile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin uşile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-aşterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Şi când se va-ntoarce..., cine să ştie?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire generală

Dar unde eşti Copilărie
m-am trezit cu tine-n gând
te-am pierdut de ori o mie
lăcrimează un cuvânt

M-am trezit cu tine-n gând
ca o pasăre măiastră
ai trecut prin noi zburând
dincolo de bolta-albastră

Ca pe-o pasăre măiastră
te-am pierdut de ori o mie
fost-ai soare în fereastră
dar unde eşti Copilărie

M-am trezit cu tine-n vis
dulce carte te-ai închis

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (31 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!