Aripi de furtună

Cântări celeste răsună în surdină
amurgul varsă gene lungi de lumină
amintirile sunt grele şi pline de vorbe
din depărtări răsună ropot de tobe.

Idile, înfloresc din seminţele durerii
îndelungi ecouri tulbură imperiul tăcerii
se smulg catapetesme din franjuri de lună
adierea aduce pe aripi furtună.

Hotarul piere între cer şi pământ,
universul rămâne înveşmântat în vânt
zarea albastră se pierde în ploaie
trandafirii iubirii ard în văpaie.

Cărări de vis se frâng pe puntea vieţii
ard candele în mijlocul nopţii
să rupem zăbrele în drumul spre eden
pe răni să-mi puneţi stropi de polen.

Pe piept mă apasă un munte de cuvinte
vise albe să-mi puneţi veşminte
în ceasuri triste, aprinde-ţi flori peste morminte
pe pături de hârtie voi scrie poeme sfinte.

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia în negru

Aştept îngerul divin să mă primească
Care de lumină se-adună în mine
Nu mai poate fi decât steaua promisă
Nici o umbră nu-i. E doar lumină...
Mila mulţimii se vede acum
Femeia în negru, rătăcită-i pe drum
Şi urlă-n gânduri, trăind ca o fiară.
Istovită îngână o poezie
Pentru fiica ei bună. Amară trăire!
......................................................
Nici o hârtie nu-i poate şterge
Amintirile memorate adânc
Suntem din ce în ce mai goi...
Sufletele noastre se întorc pe pământ.
Amurgul se pierde în vaietul ei...
Mirosul de tămâie şi smirnă se simte
Peste mormânt, lacrimi flori şi cuvinte
În inimi de stele, poeme scrise cu pierdutele vise.
O viaţă la geamul durerii s-a stins
Vibrează de doruri şi taină secunda
Schimbată va fi din albă în gri.
Toamnă de vieţi arămii,
Pregătită de veşnica nuntă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Hristos (sonet)

Recviem pentru Hristos
(sonet pătimirilor)

Tot mai pustiu este dealul Golgota,
Ce aminteşte de Hristos pe Pământ,
De Trupul frânt şi Sânge în pocal sfânt,
Din vremea când cu ucenici lua Cina.

Răsună ecouri la Sfântul Mormânt,
Până află toată creştinătatea
Că Mântuitorul a învins moartea
Şi a înviat pentru nou Legământ.

Se-aud cântări din Scripturile Sfinte,
Când heruvimii Îi cântă Prohodul
Lui Mesia dezbrăcat de veşminte.

În ceruri se întruneşte Sinodul,
Să dăruiască celor din morminte
Lumina vieţii, fredonând triodul.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Hristos (sonet)

RECVIEM PENTRU HRISTOS
(sonet pătimirilor)

Tot mai pustiu este dealul Golgota,
Ce aminteşte de Hristos pe Pământ,
De Harul Său şi sânge în pocal sfânt,
Pentru ucenicii pe care-i iubea.

Răsună ecouri în Sfântul Mormânt,
Până află toată creştinătatea
Că Mântuitorul a învins moartea
Şi a înviat, spre un nou Legământ.

Se-aud cântări din Scripturile Sfinte,
Când heruvimii Îi cântă Prohodul
Lui Mesia dezbrăcat de veşminte.

În ceruri se întruneşte Sinodul
Să dăruiască celor din morminte,
Viaţă veşnică prin Mântuitorul.

30. 04. 2021
Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Poeme îndumnezeite (30 aprilie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă să-mi mai dai...

să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrăţişaţi de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranţă....!
O clipă să-mi mai dai
şi-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aş înnebuni
aş fi fără de mine....
aş fi prea mult...... tu
şi eu
m-aş dezintegra în iubire.....!

poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul unui beţiv

De mor, prieteni, în sicriu,
Să-mi puneţi sticla cu rachiu;
Drept cruce, mă bazez pe voi,
La cap să-mi puneţi... un butoi.

epigramă de Loghin Alexeev-Martin din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere grea

S-a stins lumina-ntre pământ şi cer,
Întunecarea m-a cuprins deodată,
În viaţ orice gând e efemer...
Sunt flori de soare şi copaci de vată.

S-a desfrunzit polpoana unui nor
Şi-n labirint de vise se roteşte,
Timpii-oglinzi, de suflet, ca de-un gol,
S-au strâns... Şi val de vânt ne urgiseşte.

Să ne cuprindă tainicii fiori?!
Să ne ascundă-n luminişi de stele?!
Ne amintim de toate uneori...
De teamă, de iubire, de durere...

S-au descarnat furtună, vuiet, clopot,
De-al vieţii noastre şi-al durerii ropot...
Un ruginit ceasornic peste care
S-a abătut un vânt de remuşcare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polen de cuvinte I

Din streaşina gândului picur polen de cuvinte
În dor îţi scriu cu lacrimile sfinte
Mă aplec în-genunchi strofa se-nchina,
În versuri dansează, muza, suavă balerină.

Cuvintele se nasc se dizolvă-n mine,
Din vise-necate cu lacrimi divine,
Din furtunile vieţii ce-au săpat în noi
Cratere brăzdate adesea de vânt şi ploi.

În noi pocale adun polenul de cuvinte
Din soarele sufletului meu să te alinte,
Picurând speranţă în gând, în dorurile tale
Poeme desculţe scrise cu degete de mare.

Din lacrima copacilor care mereu plâng,
Când frunzele în toamnă sub talpă se frâng,
Am să vă învelesc gândurile reci şi nude
Cu versuri calde din mine să nu vă ude.

În iernile cu lapoviţă, zăpadă şi gheaţă
Cu raze din inimă mea voi lumina a ta faţă,
În polen de cuvinte cu zâmbetul lui Dumnezeu
Împletite vise în culorile ploii care nasc curcubeu.

poezie de Valentina Geambaşu (22 august 2014, Mioveni)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept

Pe-ntâi Decembrie e ziua ţării;
Dealuri şi văi să-mi presăraţi cu flori,
Că-n urma sârguinţei şi-a răbdării,
Cătuşe-am sfărâmat şi detractori!

Pe stei de munţi să-mi aşezaţi cunună,
Din flori de mac şi spice-n cer senin,
Când tulnice peste Carpaţi răsună,
Vestind în lume cuvenit destin!

Să-mi puneţi pe catarg flamură nouă!
Proclam aici un logic corolar:
Avem o ţară-ntreagă, n-avem două,
Ce astăzi împlineşte-un centenar.

Cu graiul sfânt şi inima senină,
Cu slova noatră preamărim un veac,
De la unirea ce-a adus lumină
Şi orbului şi-aceluia buimac.

E întregită harta cum i-e datul,
Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept.
Sub cer senin, de-a lungul, ori de-a latul,
Tot natu-i mândru şi păşeşte drept.

Şi om cu om, ţinându-se de mână,
Încinge hori la piatră de hotar,
Că-ntru Unire, naţia română,
De-abia serbează primul centenar.

E ziua asta binecuvântată,
Când maica Românie e un neam.
Unirea Mare e aniversată
De oameni, râuri, codru şi-ultim ram.

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă universului

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Şi-o aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele,
Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme.

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
A oceanului morminte, veşnic strânse-n lanţuri grele
Şi din valuri sidefate ce se caţără-n genune,
Peste stânci închipuite, laşi însemnele-şi anume,
Ca un voal de transcendenţă să unească veşnicii,
Spre a nu cunoaşte moarte, noaptea, zările pustii.
Sufli aur şi lumină şi-n cuvinte miere groasă,
Pentru-a ospăta mesenii la venirea lor acasă.

Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere,
Toate, toate-s ale tale, univers de praf de stele!
Le păstrezi ca pe-o icoană pe altare de lumină,
Printre sfinţi şi îngeri... Poate pân' la facerea divină,
Lună şi quasari, Luceafăr, temeri, stele căzătoare,
Visuri, taină şi poeme, toate fi-vor ale tale.
În sipet, în veşnicie le păstrezi. Cu dăruire,
La destinul altor fiinţe le presari cu drămuire.

Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Cânt de ape curgătoare, sălciilor plâns şi vaier,
Tu din naţia umană laşi un pumn de oseminte,
Cioclii pentru-un teatru ieftin al aducerii aminte.
Raţiunea-i doar o umbră sub a banului cortină,
Foşnet lin de rugi (zadarnic), pentru pronia divină.
Afundaţi în nepieirea crudă a inexistenţei,
Tot sperând în nemurire, uităm parcă rostul vieţii.

Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletului vaier,
Tu cunoşti lumina lumii şi lăptosul nopţii caier,
Tu torci timpul învierii şi al nopţilor prinos,
Tu-l găseşti, fără-ndoială, vieţii, cel mai de folos.
Dintre vise sfărâmate tu clădeşti altar iubirii,
Tu eşti liniştea şi pacea, tu eşti leagăn fericirii.
Oglindirea fiinţei tale nefiinţa stăpâneşte,
Univers fără de margini, taina lumilor celeste.

Tu eşti taina nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Pe aripi de muselină. Le prinzi aripa-n cătuşe,
Le zideşti eternitatea între timpi, sădind lumină
Peste laurii tăcerii. Şi sub flamura divină
Se deschid, purificate, alte lumi. Tu torci poeme,
Laşi morminte să răsară, cruci şi nume, chipuri terne...

Şi-o aşezi ca pe-o icoană la a sufletului uşă...
Oh, ne strânge neputinţa sub a morţilor cenuşe,
Oh, ne doare şi ne strânge ultima secundă care
Ne desparte de lumină. Doar atunci ştim că se moare.
În cătuşe de-ntuneric simţim vieşii frăgezimea
Şi în legăminte stranii ne-nfrăşim cu nemurirea.
Plâng sub ochiul naţiunii hoarde fără de stăpâni,
Plâng ca nişte prunci la scaldă sufletele de români.

Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele...
Tu eşti paznic şi făptaşul vieţii şi durerii mele.
Câte umbre, câte stele nu s-au dus pierind pe cale...
Umilinţi şi biruinţe, plâns amarnic şi ninsoare.
Numai tu, fărădelegii de-a ne fi născut atei
Laşi pedeapsă şi tăcere ani de boală lungi şi grei.
Îndoielnic horoscopul, clopot tăinuind minciună,
Ca o limbă, şficuielnic şi neiertător răsună.

Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme,
Doar un muc de lumânare, timpul trist, pierind, îşi cerne.
Câtă luptă! Ce zadarnic viaţa trece! N-am aflat
Rostul trecerii prin lume, cât de mult am căutat.
Mor secundele-n clepsidră, încolţind în ceruri sfinte.
Fără rost parcă trec toate... Doar aducerile-aminte
Ca o robă de lumină ne mai poartă spre prezent...
Toate trec! Pe rând mor toate sub al timpului efect.

Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme,
Din a inimilor piatră, numai tu cerni praf de stele.
Şi-l aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşe.
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier,
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aici te iubesc nisipos... răsfirat... amestecat între soare şi mare... şi cuvinte apoase... învălurate...
Zilele de acelaşi soi se urmăresc unele pe altele.
Soarele se dezvăluie în forme care dansează...
Un pescăruş argintiu alunecă din vest... purtându-ţi respiraţia între aripi...
O împleteşte cu a mea şi marea se cutremura într-o răsuflare...
Uneori cate o corabie ne poarta amescându-ne dorurile...
O, catargul unei corăbii...
Singur...
Uneori îmi simt sufletul ud şi greu... şi cautându-te
În depărtare, marea imi sună şi te răsună...
Cântec în port...
Acesta este un port... în mine e un port...
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar...
Te iubesc şi printre aceste fire de nisip rotunde...
le măsor conturul şi le sfărâm nemărginirile...
şi te scriu printre ele... să ramai... sa le ramai...
Îl desenez cu inima mea... cu tălpile mele...
Cu mine te scriu pe nisipuri însetate de noi...
în mare... în vânt... în oameni...
Răvaşe netrimise... dar atât de adânc scrijelite in suflete contopite prin tot ce există...
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele...
ce străbat marea fără destinaţie...
Mă regăsesc în ele
uitata ca ancorele vechi...
Corăbii şi porturi triste.
Viaţa mea oboseşte, însetată sărat în mijlocul marii
Iubesc ce nu am... Tu eşti atât de departe ascuns în mine...
Cântecul meu se luptă cu răsăritul împletindu-ne între zări...
Pescăruşul auriu revine şi începe să-mi cânte...
Soarele îşi răsfira dor peste dor peste conturul meu
Şi mă priveşte cu ochii tăi...
Şi ma mângâie cu adierea ta...
Şi, când te iubesc... pescăruşii îţi cântă numele în vânt
cu aripile lor ca din coarde...
Într-un singur zbor, smulgându-ne din lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

Păsările în frunziş
Îşi ascund căpşoru-n pene
Într-o boare pe furiş
Somnul vine pe furiş.

Curge la sfârşit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.

Şi-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.

Să visez că-mi spui poveşti
Legănându-mă alene
Să-mi şopteşti că mă iubeşti
Cu glas dulce de... Moş Ene.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Să sărut un strop de ploaie caldă,
Să mângâi cu faţa o rază de soare,
Cum marginea lumii o prind între mâini
Privesc cerul şi-l număr şi-astept,

Să dau crezare iubirii
Doar ca să smulg un surâs nedreptăţii,
Un dulce popas e neantul,
Prezuma secundă în frumuseţea vieţii.

Peste buze umede şi diafane,
Arunc latent respectul meu şi al timpului,
Că nu sunt om, sunt zeu,
În secunda sărutului tău.

Calc peste ape, merg către soare,
Ajung să întârzii mereu,
Dar viaţa mă calcă-n picioare,
Să plâng şi să râd, cam asta sunt eu.

Mă tulbură norii, de la atâta ploaie
Şi-n fiori de fluturi, aştept blândă ta rouă
Să-mi zguduie părul, să simt dar şuvoaie
De apă, de nalbă, de... Doamne!

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.

De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.

- Naşule, uite-o, lumânarea...
Şi a dat din cap că e bine.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii mei frumoşi

Poeţii mei frumoşi, sub fluturi de lumină,
Puneţi poezia pe-a inimii regină
Şi trageţi cu miere şi polen în nori
Până omenirea se va schimba în flori.

Buchete să se-aşeze în armonii celeste
Cu rădăcini în vetrele rupestre,
Cu vârfurile dulci prelinse-n soare
Sub crucea păcii: vis şi sărbătoare.

Poeţii mei frumoşi, ţara ni-i sfântă,
Ascultaţi când inima cuvântă,
Trageţi cu miere şi polen în nori
Şi lăsaţi reginei coroane dulci de flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medalion

Din lanul plin cu grâu
mă hrănesc cu pâine
în toate zilele vieţii.
În seminţele de floarea soarelui
îmi rumenesc obrajii.
Cu polen îmi mânjesc mâinile
fardându-mă la ochi.
Soarele (stră)luceşte
în medalionul
ce îl port la gât,
prins în lanţul amintirilor.
Văd curcubeul în zarea albastră!

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

O spaimă adâncă şi negră
Stihii şi penumbre pe ceruri,
Se-aud şuierând dintre nouri
Urgii răscolite de doruri,

Flori se ascund, se strâng frunze
Tac păsări şi triluri se frâng
Răsună furtuna-n amieze
Şi-n piept răscolirile-nving....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!