Un albatros ce nu se dă răpus

În pragul iernii, sângeră durerea,
Urcată pe o etajeră-n pod,
Lăsând în urma paşilor tăcerea
Pe lemul unde carii nu mai rod.

Scris-am prea mult cutreierând prin soartă
Ca albatroşii cerului înalt,
Făcându-mă poetul ce vă poartă
În versul mort din luna de cobalt.

Azi visele lovind peste picioare,
Cu liniştea din trupu-nlăcrimat,
Îmi sângeră durerea pe covoare
Lăsând în urmă cerul întristat.

Doar nuferii mai înfloresc în suflet,
Mai albi ca versul ultimului gând,
În ei uniţi vă văd ca într-un cuget,
În umbletul durerii mele dând.

Vă scapără privrea printre rânduri
Şi-n ea cu voi în suflet mă aprind,
Lăsându-vă ca semn aceste rânduri,
În care pot pe toţi să vă cuprind.

Printre iluzii v-am purtat gândirea,
Imaginare versuri când am scris,
Şi făr' să vreau v-am încercat privirea,
Lăsându-vă în suflet al meu vis.

Eu vă iubesc cât Duhul mă îndeamnă,
Mi-e martor îngerul ce-i dat de sus,
Iar poezia pentru mine-nseamnă
Un albatrs ce nu se dă răpus.

Priviţi cum mă înalţ dintre poiene
Cu aripi infinite de-ncercări
Iluminând trăirea prin poeme
Lăsând în urmă aprige sfidări.

Vă ştiu aproape, astăzi îmi e bine,
Voi merge-n brazda sufletului iar
Să vă aduc ce cred că se cuvine
Când prin trăirea vieţii-ncep să ar.

Cuvintele-au să iasă înflorite
Mărgăritari pe-al clipelor avânt
Săltându-se din visele murite
Făcându-mă poetul care sunt.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema-i poveste şi drumul îşi poartă

Cuvintele mele se-aud din verandă
din restul de aripi tăiate,
uitate în giulgiul curat de olandă
ascuns printre haine purtate.

Trăirea aceasta un murmur de gânduri
alunecă albă pe ramuri
cu paşii de gheaţă ascunşi printre rânduri
în focul ce arde la geamuri.

Din goarnă se-aude cum sună pădurea
pe brazda de stele-nflorită
şi-n inima vieţii înfige securea
în versul ce-mi este ispită.

Poema-i poveste ce drumul îşi poartă
pe jarul de noapte şi zi
împinsă-n trăirea prea vie din soartă
prin anii albaştri târzii.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De fiecare dată când va ploua
Lovind fără milă pământul,
Să ştii că lacrimile mele vor curge rânduri, rânduri...
Când vei auzi că afară va fulgera
Să ştii că durerea mea prin glas o voi elibera...
De ce fugi de un suflet care vrea să te iubească,
Când şi la stele le e dor să ne mai privească?

poezie de Diana Alexandra Sima (18 iunie 2010)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu braţele durerii mele

Cu braţele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Şi le deschid lăsând din ele,
Să se prelingă liber versul...

Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în linişte sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii...

Trăiesc un ceas al prăbuşirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu...

De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu ştiu, dar nu voi da 'napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Şi peste Ziua de apoi...

Cu o nădejde neclintită,
Aspir din lutu întunecos,
La veşnicia fericită,
În slavă cu Isus Hristos

Şi strâng în inimă durerea
Acestei crunte despărţiri
Înviorat de mângâierea
Făgăduite-i reîntâlniri...

E drept că n-o să-ţi mai văd faţa
Şi nu-mi vei mai vorbi cu drag,
N-o să mai vină dimineaţa
În care să te văd în prag

Cu acel zâmbet minunat
Şi cu privirea luminoasă,
Cu care m-ai îmbrăţişat
Atunci când am venit acasă...

Dar am o mângâiere sfântă
Că eşti în Cerul minunat
Cu cei ce slavă veşnic cântă
Slăvitului nostru Împărat!

Cu braţele durerii mele
Cuprind absenţa ta prezentă
În suflet, dar mai sus de stele,
Orice durere e absentă

Şi nu-i vreo umbră de necaz,
Nici lacrimi, nici suspine
Fiindcă le-a şters de pe obraz
Hristos cu mâinile-I divine.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă

treceai,
lăsând mereu în urmă o întrebare,
a visare
treceai, surâzând prin dureri
tu, zeiţă a pădurii, prin codri de fier
treceai lăsând pe ţărm de suflet, gânduri
privirea senină şi lină pe culmi de baladă
se pierdea pe drumuri de zadă
între o lume şi alta unite de un vis
treceai dezvelind gingaş tabloul unirii
a două neamuri împletite pe un singur ram
păşeai, surâzând a femeie ce trecuse de azi
cu privirea spre cerul albastru şi pur
zburau în azurul privirii albi pescăruşi
treceai şerpuind printre ani
cu arcul pe umeri şi ochii de înger
seara, înveleai sufletele noastre cu glas cristalin
cântai o doină, a noastră, din vremuri cernite de griji
cu drumurile tale, desenai o hartă a vieţii
ai pus o bornă la km "x", azi
trecând apoi mai departe
purtând în suflet lacrimi de iubire, în braţe flori nemuritoare,
pe buze surâsul zărilor în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâini şi un deget...

O mână a trecut amestecând vise
Peste clipele vieţii
Venite să îmi mângâie inima
Cu versul poeziei...
O altă mână de gânduri
A cernut visele mele peste viaţa clipelor,
Voind să lase poezia în inimă.

Un deget alerga de la stânga la dreapta
Pe fiecare literă fermecată de vise
Aducând la lumină fiecare gând.

Într-o zi m-au strigat toate visele,
Eu de atunci le răspund
Cu un ecou perelung de gânduri,
Amesecând în mirul poeziei, zorii.

În altă zi m-au strigat gândurile
Şi le-am răspuns cu glas duios
Pe toate limbile mângâietoare
Din veşmântul însorit al viselor.

Astăzi mă strigă amândouă
Cu glas suav de harpă...
Le răspund repetat... Cu muzica
fermecată pe pânza poeziei.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

Oricâţi vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să ştiţi că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveţi pe Dumnezeu.

Când veţi simţi că unii vor trăda,
Şi-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitaţi spre cer

Şi nu uitaţi, că numai în credinţă
Muncind cu drag, cum aţi făcut prin timp,
Veţi dobândi în toate biruinţă
Şi-al nemuririi veşnic anotimp.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea vieţii...

Ştiam că vei pleca în ceasul serii,
lăsând în urmă durerea depărtării,
dar ştiu că tu eşti vesel şi zâmbeşti pe undeva,
iar eu supărarea şi tristeţea nu o pot uita.
Tot timpul am sperat că ai să te întorci la mine,
dar ţi-ai bătut joc, cuvinte urâte ce boala întreţine.
Am încercat şi eu să-mi caut umbra printre flori,
dar am găsit omul ce mă căuta pe mine prin culori.
Iert, pe toţi ce mi-au facut rău, că boala mea e grea
şi-aş vrea veselia să revină în inima mea.

poezie de Eugenia Calancea (17 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Minciuna are aripi fumegânde
La răsărit, la nord, dar şi la sud,
La vest şi la oricare om pătrunde
În bobul vorbei înflorit ori crud.

Minciuna are talpa zdrenţuită
Şi poale scurte prinse de genunchi,
Pe care printre vorbe şi-le-ntinde,
Apoi le strânge seara în mănunchi.

Minciuna are ifose de doamnă
Şi se arată mândră peste tot,
Lăsând în locul părăsit o toamnă
În care adevărul e un ciot.

Ea e unealtă scundă şi rotundă,
Şi e mai lată ca un topogan,
Pe-acolo vorba rea vrea să pătrundă
Din gura celui care ţi-e duşman.

Ea e un foc ce singur se-nteţeşte
Să ardă adevărul pe deplin,
Când omul bun minţind se preamăreşte
Descătuşând al inimii venin.

Minciuna niciodată nu se-ascunde...
Ea iese la raport precum un şef
Şi nu dă socoteală, nu răspunde,
Ci se cinsteşte după bunul chef,

Minciuna este unsă-ades cu miere
Şi trece-alunecând fără cusur,
Mai pură decât clipa care piere
Săltându-se din sufletul obscur.

E-atentă la orice cuvânt se-arată
Înălţător ori mai supus ca ea
Şi dacă e cumva contrariată
Se-aprinde iute-arzând precum o stea.

Aripile-i rămân vii, fumegânde,
O-nalţă şi-o coboară grandios,
Lăsând în urma lor dâre profunde
De fum albastru-n omul mincinos.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Mă caut printre flori de primăvară,
iar paşii mei sunt îngropaţi în ziduri,
doar ochii-s pelerini, prin crengi, pe-afară,
ca să-mi agaţe carantina-n viduri.
Îndrăgostită de atâta floare,
îmi circumscriu în suflet bucuria,
iar un oftat se sparge, surd, în zare
şi-n ciobul lui se zbate-alegoria.

Cu mâna tremurândă prin cristale,
îmi caut armonia sufletească
şi, din iubirea prinsă-ntre petale,
prin crengi de măr începe să nuntească.
Nimicul meu din sine-şi arde rugul,
printre pistile care-şi lasă rodul,
iar trupul, care poartă tainic jugul,
prin versul mut a început exodul.

Mă primenesc, în rugă, de păcate
şi sap adânc în suflet, ca-ntr-o mină,
prin galerii tenebre şi-ncurcate,
să-mpart la semeni rima alcalină.
Mă caut printre flori de primăvară,
când trupul mi-e ocnaş în carantină
şi redescopăr, pentru-ntâia oară,
că sunt un spirit liber spre Lumină.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioara

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi ochii-i mângâie oricare floare,
e doar un fir de iarbă visătoare
şi-n părul pieptănat îi suflă vântul

E muză pentru versul poeziei
şi-a ei mireasmă ce o lăsa-n urmă,
trezeşte viaţa ce vrea să apună
şi sângele e-n pragul nebuniei

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi-n hainele mulate se ascunde,
trece lăsând în urmă doruri crude
şi un scenariu plăsmuieşte gândul

O doresc poftele ascunse în cai,
privindu-i coapsele cu părţi fecunde
şi caii stau ascunşi te miri pe unde,
se aud cum pufăie prin florile de mai

Cum păşeşte nederanjând pământul,
Soarele şi Luna mor de dorul ei.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strunele iubirii

Îmi ridicasem zidul meu de gheaţă
în jurul unui suflet prea rănit
de tot ce-a fost frumos şi s-a sfârşit,
lăsând în urmă numai nori şi ceaţă.

Tăcerea mea era şi ea închisă
în zidul gros şi rece dinprejur,
căci mă feream de gândul cel impur
ce-ar fi călcat prin liniştea promisă.

Aşa eram, dar tu, venind spre mine,
în lumea-n care merg atât de des,
mi-ai fost aproape şi ai înţeles
că poţi să mă aduni de prin ruine,

Să mă-nsoţeşti, să îmi sculptezi în gheaţă
o melodie nouă, sau un vis,
un gând frumos, un viitor promis,
şi chiar un început de nouă viaţă.

În zidul meu, cu degete firave,
ai decupat cu grijă un intrând,
prin care-n suflet mi-ai intrat cântând
pe strunele iubirilor suave.

Şi cânţi, iubita mea, atât de bine,
cu-atâta dragoste şi-atât de cald,
încât de gheaţă am scăpat. Mă scald
în raze din privirile-ţi blajine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alb şi negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viaţă,
alb mi-a fost şi destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni şi clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era şi trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieţii
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămăşiţele apoi
prin cenuşa şi scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb şi negru mereu,
puritate şi vise curate
zdruncinate de negrul din viaţă
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieţii
care este atât de greu.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise 🌸

Noaptea-i blândă şi e dulce când amurgul încet dispare
În a verii bătrâneţe cuprinsă de nepăsare.
Luna-şi varsă strălucirea pe-orizontul aurit,
Tu... suflet neprihănit, de n-ai fost îndrăgostit,
Azi, pe câmpul înverzit te îndrăgosteşti de stele
unde sunt visele mele.

Printre stele de lumină şi prin miresme din flori
Vei găsi scânteie-n ele care îţi vor da fiori.
Şi prin umbre colorate ce fac legea pe pământ
Vei vedea mărgăritare în zâmbet şi-al meu cuvânt,
ce-s doar versuri cuprinse de-un fierbinte jurământ.

Iar... De raze de lumină vor străbate a ta privire,
Răsăritul fiind dovada veşnică a nemuririi,
Vei găsi pe-n înfloritele câmpii,
Chiar şi-n cei mai aspri spini,
doar dovezi ce-ascund în ele
dorul şi visele mele.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!