Pescuitorii de perle

D-a lungul umedelor stânci,
Uitate-n mările adânci,
Ca-ntr-un mormânt ce le înghite,
Necunoscute nasc şi mor,
În scoica lor,
Mărgăritare negăsite!

Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Şi-acum sclipesc cristalizate
În fundul mărilor sticlos?

Dar îndrăzneţul, beat de vraja
Strălucitorului său vis,
În valul care le ascunde
S-azvârle, fulger în abis!

Înoată, se scufundă, speră,
Şi apa îl cuprinde lin;
Şi-n adâncimea-i îl primeşte
Ca p-un nou monstru submarin.

Adesea un rechin l-atinge
Şi sepii vin, meduze pier...
Un crab pe umăr îi imprimă
O clipă gheara lui de fier.

Precum în vis numai s-arată,
Vezi albe crânguri seculari
Ce-n loc de muşchi bureţi au numai
Şi-n loc de iarbă alge mari!

Pe când în juru-i urcă valuri,
Picioarele-i se-nnămolesc
Într-o pădure de coraluri
Roşite-n sânge omenesc.

Şi mâna-i pipăie cu spaimă
Şi se tot lasă mai afund...
Ce dacă drumu-i plin de chinuri
Când perla albă stă în fund?

O vede, o atinge, iat-o!
Sub năzuinţa care-l mână
Prin valul de-ntuneric suie
Ca şi un zeu c-o stea în mână.

Şi voi, poeţi, artişti sălbatici
Ce răscoliţi orice abis,
Ca şi pescarul ăsta, -n suflet
Vă coborâţi pe scări de vis,

În fundul mării neştiute
A cugetului îndrăzneţ,
Să smulgeţi tainelor ideea,
Mărgăritarul fără preţ...

Multicolora perlă fină,
În zare zace neştiut,
Tot răsăritul aurorii,
În coaja tristului trecut.

Ca să găsesc şi eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
În marea plină de primejdii
Aş vrea nebun să mă cobor.

Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou mă las şi eu,
În fundul căruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.

Ce-ngrozitoare e căderea
În al problemelor abis!
La orice pas pricepi durerea
De-a-ţi omorî întâiul vis!

Dar când mereu spre alte doruri
Te poartă sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasă? El coboară iar.

Ce dacă inima se zbate
Şi urlă creierul trăsnit,
Dacă din fundul suferinţei
O rază nouă-a răsărit?

Şi glorie de veci acelui
Ce-nsângerat şi-nvingător,
Din noapte scoate, ca pescarul,
Lumină nouă tuturor!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul cu safir

În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: "Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat".
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.

Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.

Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.

Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, - şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.

Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...

Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.

poezie clasică de Eugeniu Speranţia din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul din amurg

Te-am aşteptat de-atâtea ori să vii
încât şi timpul mi-e prieten bun,
chiar dacă se opreşte când îi spun
să se grăbească-n clipele pustii.

Priveam, absent, un răsărit timid
ce-mi învelea cu tainicul veşmânt
un gând nepotolit şi prea avid
să-ţi fie-alături, sol trimis de vânt

Sau umbră sau pescarul din amurg
cu plasa care-aşteaptă câte-un vis
din apele pe care-un demiurg
le-aduce din al timpului abis.

Te-am aşteptat la câte-un miez de zi,
tot căutând un adăpost de dor
sub umbre ce păreau mereu a şti
că zâmbetu-mi ascunde un fior.

Şi ai venit, atrasă de-un alai
în care versul meu era un cânt,
iar inimii ai îndrăznit să dai,
spre fericire, ultimul avânt.

Vom încerca-mpreună să călcăm
cărări ce numai visele parcurg
şi-o melodie nouă să cântăm,
doar tu şi eu, pescarul din amurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorului

În faţa casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viaţa un dor ţi-a sugrumat
Şi-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă
Aici vei ştii cât doare un ţipăt nestrigat.

Căci, cine valul vieţii nu l-a simţit într-însul
Cum urcă şi se zbate, ca marea când e rea,
Şi n-a ştiut ce-i visul, ce-i dragostea şi plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.

Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simţind şi tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta şi intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.

Trecutul meu va creşte din umbra ce se lasă.
Îţi voi întinde jilţul să stai. Vei asculta
Şi-ţi va părea o clipă, că eşti la tine-acasă
Şi versul meu că spune poveşti din viaţa ta!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca plină cu flori

Sub mâna singurului bărbier din sat
Pescarul schimbă-o-închipuire c-o altă-închipuire,
Iar în unghiul în care casa şi hambarul îşi dau cu marea întâlnire
Şi-a-întocmit port barca lui de pescuit cu fundul lat.

Pe gazonul însorit, ea pluteşte cuminte şi comod
Plină cu brazde mari de flori până sus la copastie –
Incărcată ca pe vremuri când se-întoarcea acasă cu caricul de cod

De la George's Bank unde vânturile biciuiau marea fumurie.

Dar eu, privind elizeenele inflorescenţe sub cerul verii albastru şi senin,
Ştiu că-şi doresc un climat mai rece, departe de garduri şi de casă,
Că barca şi pescarul trebuie să navigheze pe calea croită de destin
În căutarea Insulelor Fericirii pe marea vălurind nervoasă.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundul rămâne fund chiar şi atunci când totul e cu fundul în sus.

calambur aforistic de Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundul (2)

De gândeşti atent, profund,
Vezi că fundul este fund,
Fie că e de prinţesă,
Fie că-i de stewardesă.

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (22 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de şcoală

Să ne-amintim de primii ani de şcoală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învăţătoare
Ce ne-a iubit, pe toţi atât de mult

În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinţii, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere şi curaj ne-a insuflat.

Ne aştepta pe bănci câte-o bomboană
Şi-o jucărie de la cei mai mari
Şi mai erau primele cărţi de şcoală...
Priveam tăcuţi, cu ochii vioi şi mari.

Zile-au trecut, una şi încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu ştiam ce e furtuna
Şi să sperăm în viaţă ne-a-nvăţat.

Ne-a arătat întâii paşi în lume
Ce greu era, dar am continuat
Vocea ei blândă ne dădea putere
Totul era atât de minunat!...

Ne-am despărţit cu ochii-n lacrimi
Doamne, de ce cei patru ani s-au scurs uşor,
Acum trecând prin curtea şcolii noastre
Plângem din nou, din lacrimile lor

O văd în vis pe doamna-nvăţătoare
Ce tâmple albe. Viaţa ne-a schimbat
Dar n-am să uit întâii ani de şcoală
Totul a fost atât de minunat!

Parcă ninge... Fulgi pufoşi de mătase
-mi cad în palme
E o plapumă de vată-ntreg pământul
Oare ce-i?
Ninge azi în toată lumea
Şi de alb plin este cerul
Vezi? Albul pur e-n suflet, e dincolo de lume
Aici sortiţi pieirii suntem, precum o zi...
Dar va să vină iarăşi zorii zilei.
Când Domnului, tu înger îi vei fi
Atingerile tale dau lumină
Acelui care vrea să te asculte
Şi liniştea le-acoperă durerea...
Credinţa-n tine veşnic se ascunde...
În stânga e abis, neant în dreapta
Chiar dacă drumuri greu, e numai unul
Şi-aceea treci peste furtuni, de-aceea,
Nimic, aici, nu ţi se pare greu.
În grădina mea, dac-ai să vi,
Strălucind, lungi fire argintii
Ai să vezi pe-alei, pe flori, pe frunze,
Melcii sunt, urmându-şi calea lor,
În apropiatul viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundul bălţii

Când apa nu e clară
Şi nu-i vezi fundul încă,
Nu vezi că e murdară
Şi zici că e adâncă.

epigramă de Ludwig Fulda din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent şi-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roşu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeţi fără număr
Şi-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat şi c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neştiut,
Ne priveşte o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul – e-o visare şi-un vis –
Şi un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toţi anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajişti cu soare şi pe drumuri cu ploi,
Câţi vor fi... până când, nu vom şti niciodată!

poezie de Lili Şipoteanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina unei frunze

Încerc ca să găsesc în zborul unei frunze,
O geană de lumină, un leagăn pentru muze,
O aripă de flutur, un zbor cu eleganţă,
Mereu către aceeaşi zburdalnică speranţă!

In zborul său e-o tainâ, de vrei, o s-o zăreşti,
N-o simte orişicine, dar, de te străduieşti,
Ca într-o adiere de pulbere uşoară,
Te va atinge zboru-i, chiar dacă ea coboară!

Ce minunat e zborul şi ce frumos pluteşte,
Şi cu-ale tale vise, ades călătoreşte,
Şi îţi arată ţie, că drumul nu e lin,
Dacă-ţi îneci speranţa în lacrimi şi suspin!

Când pe pământul rece, ea vrea să se aştearnă,
Îţi mângâie privirea cu zborul ei spre iarnă,
Nu poţi să nu te bucuri, că multele culori,
Ţi se aşază-n cale, ca un covor de flori!

Chiar şi atunci când zace, pe banca noastră tristă,
Ne-ntâmpină cu-aceeaşi privire optimistă,
Şi nu ar vrea prea multe ca noi să îndrăznim,
Decât să urmăm visul şi să ne întâlnim!

Ce taină poate-ascunde o frunză optimistă,
Plăpânda ei aripă abia dacă există,
Şi-n timp ce eu prin viaţă, tot urc şi mă cobor,
Ea duce strâns in braţe un prim şi ultim zbor!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis

Merg, vreau să mă calmez
Sufletul uşor mi-l golesc,
Spre abis uşor gonesc.
Simt ca mă topesc,
În suflet, în soare
În tot ce trăiesc,
Probleme se ivesc,
Mă omoara în tăcere-
Ochii îmi lăcrimează,
Cred că am sânge pe gene-
Dar eu fug spre abis
Şi n-o să mă opresc
Fericirea se arată,
E un nou univers.

poezie de Radu George Valentin
Adăugat de Radu George Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poseidon şi Afrodita

Cu frumuseţea ta divină
Faci şi îngerii să plângă,
Sufletu-mi ce n-are vină,
Faci păcatul să-l atingă.

Eşti ispită şi canon,
Eu un simplu păcătos,
Sunt păgân şi Faraon,
Zeul antic arătos.

Sunt Poseidon, zeu al mării
Şi trimit valul spre tine,
Sunt prins în gheara uitării,
Vreau să te aducă la mine.

Tu poţi să fii Afrodita,
Zeiţa patimilor mele,
Aş vrea să te strig - iubita,
Călătorind printre stele.

Să reflecte chipul nostru
Peste mările adânci,
Peste valul cel albastru
Ce se loveşte de stânci.

Să-nchidem ochii, să plutim
Pe valul mării învolburate,
Ca doi zei să ne iubim
De acum spre eternitate.

poezie de Răzvan Isac (24 aprilie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice om

În orice om, un suflet se găseşte,
Dar cel mai des, acesta-i ignorat;
În orice om, o rază străluceşte,
Dar unii văd doar cerul înnorat.

În orice om, o poartă se deschide
Către o lume plină de minuni;
În orice om, un vis se sinucide,
Trăgând un suflet singur spre genuni.

În orice om, iubirea vrea iubire,
Dar, ce primeşte-n schimb, e un calvar;
În orice om, prea multă amăgire
Se strânge din speranţa lui "măcar".

În orice om persistă amintirea
Acelui sentiment nemărginit;
În orice om se face răstignirea
Unui profet, de alţii, nedorit.

În orice om rămâne o durere,
Un dar, un chin sau poate un blestem;
În orice om, un suflet cere, cere
Să renunţăm la verbul "nu putem".

În orice om există frenezia
Unui amor nebun, nestăpânit,
Iar în poeţi rămâne poezia
Când tot amorul lumii a murit.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!