Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omului este asemeni apei. Vine din cer, spre cer se ridică şi din nou coboară pe pământ, veşnic schimbător.

citat clasic din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Tine

Calea spre Tine, Doamne, devine calvar.
Mă rog în tăcere,
În chilia sufletului devenită altar.
Durerea faptelor mele încă apasă.
Am sânge şi răni puse la masă.
Iubirea de semeni
Mă ridică o treaptă mai sus.
Îl strig pe Iisus!
Am lacrimi în mâna cu care mă-nchin.
La Tine, Iisuse, în lacrimi revin.
Mă iartă, mă iartă, Iisusule blând!
M-am născut păcătos pe pământ...
Altfel, cu trupul în cuie bătut,
Voi pleca.
M-aţi pierdut?!
Mă iartă Iisuse! Rămâi în inima mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit –
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.

Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vremea ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

- Şerpuitoare formă veşnic vie –
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se despart drumurile este un stâlp cu două braţe: pe un braţ stă scris: "Spre Valea-Răpiţii", pe celălalt: "Spre Valea-Seacă". Drum ca acela care trece prin Valea Seacă înspre Sărăceni jur-împrejur nu este. Neted ca masa şi vârtos ca sâmburele de cireaşă. Se vede că sărăcenenii l-au făcut de dragul lor. În dreapta şi în stânga, tot zece-cincisprezece paşi unul de altul, sunt nişte nuci stufoşi, la care omul priveşte cu drag. Albia pârâului rămâne la dreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca să nu-l atingă năpădirea apei. Sărăcenenii au trebuit să sfarme stânci în calea lor; dar au făcut-o bucuros, fiindcă din stânci şi-au făcut drumul.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-

Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vreme ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

-Şerpuitoare formă veşnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

"Ce gol mi se arată-n faţă?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aş mai face-un pas
ştiu bine că m-aş prăbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembră fiinţa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă – o durere,
altă treaptă – altă durere...
Şi tot aşa,
cuprins de o beţie
a aruncării de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simţi nimic,
nimic...
Nu mai rămaseră din el
decât aripile,
larg desfăcute
şi mirate,
inconştiente că poartă-n ele
zborul...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FAGUL MONUMENTAL

Trăieşti pe malul apei line
Când timpul liniştit domneşte
Şi totul în natură se odihneşte,
Iar zările-s curate şi senine.

Te clatini În faţa vântului puternic,
Iar fruntea-ţi înfrântă parcă plânge,
Dar niciodată trupul nu-ţi va frânge,
Vântul ăsta cât e de nemernic.

Alături de tine sălbatice stânci
Te înconjură atât de magistral
Între ele tu eşti mai colosal
Trufaş coroana spre cer ţi-o ridici.

Priviri spre tine au cătat cu drag
De secole ai stăpânit veşnic pădurea,
Spre tine nu s-a îndreptat securea
Rămânând mereu acelaşi tânăr fag

22 octombrie 1964
Baia de Arieş – Muncel

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

chipul tău fă-mi-l obstacol
ascunde-mi-l blând în nea
să te repet de pe-o treaptă
să urc brusc spre vocea ta

mâna ta să mă dezlege
de o crudă apăsare
şi cu rouă să mă plece
repetând iarba din zare

sânul tău să mă petreacă
în visare lunecândă
dezvelind cu aste palme
coapsa ta veşnic flămândă

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea poate fi un abis spre semeni. Dar şi o punte spre artă.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii – poem diamant

Cu
piscuri înalte
ce zgârie cerul,
păduri şi stânci golaşe,
brazi semeţi şi veşnic verzi,
pante abrupte, prăpăstii adânci,
aer pur, răcoros
şi vârfuri
înzăpezite.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

şi visul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu e vis
e o-mplinire-a gândului
într-un abis
e presimţirea vieţii noastre
viitoare

tot ce am scris
există şi va fi
răstălmăcit de mine-altcineva
nimic nu se va pierde
chiar de-aş vrea
căci şi cuvântul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu-i uitare

tot ce visez şi scriu
tot ce iubesc
sunt trepte către lumea
ce-o să fie
de m-a durut şi-am plâns
am redospit
în inimă şi-n suflet
veşnicie

iar de lumini şi umbre
m-au chemat
la hora lor de antice mistere
am tot dansat, am tot dansat, am tot dansat
ţinându-mi ochii sus către repere
către planete, stele, galaxii
acolo unde iarăşi
noi vom fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene apetisante ...

Iar mă spăl cu ganduri grele şi pe faţa şi pe găt
Orizontul vieţii mele a cazut peste zenit
Şi pe cer se sting de- avalma licurici inca fierbinţi
( Cu nestinşi sorbiţi cu palma clatesc smalţul de pe dinţi)

Să pornesc curat spre - o lume cum mereu se spune- dreaptă
Şi- n lintoliu fin de hume, coborand treaptă cu treaptă
Scara asta infinit-a judecaţii de apoi
Scara asta stabilită fiecaruia din noi...

poezie de Iurie Osoianu (5 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

Uşa-o trecere spre viaţă.
Uşa, prima barieră, dis-de-dimineaţă.
Uşa o primeşti, de atâtea ori în faţă.
Uşa, e cea care ne urcă
sau coboară o treaptă în viaţă.
Uşa, vama prin care intră sau iese fericirea din casă;
Sau ni se închide definitiv în spate,
Când părăsim a vieţii poartă,
Regretând această scurtă
Şi zbuciumată soartă, altfel visată.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC

Privesc spre cer neîncetat,
Cu mâinile pe al meu piept,
Vreau să am sufletul curat,
În orice judecată să fiu drept.

Doamne dă să fie bine
La toţi din lumea asta,
Să aibă zile senine,
Ocolească-ne năpastă.

De ce să condamn tinereţea,
Cea care m-a purtat cu elan,
Astfel am atins bătrâneţea,
Mergând înainte, an după an.

Nu! N-am să plâng vreodată,
Voi zâmbi chiar când e greu,
Urcând treaptă cu treaptă,
Până ajung la apogeu.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă

Pe lacul mort, un val face un rid
Şi barcagii-s trişti şi nu vâslesc,
Nici nuferi nu-s, iarna nu înfloresc,
De ger şi stufu-a devenit flacid.

La sat, poeţii, în odăi se închid
Şi muzele cu versuri le peţesc,
Pe lacul mort, un val face un rid
Şi barcagii-s trişti şi nu vâslesc.

În munţi e jale, lupii, oi, ucid,
Pe stânci abrupte, brazi se preoţesc,
Parfumul de tămâie-l risipesc
Şi-n dangătul din clopotul rigid

Pe lacul mort, un val face un rid!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul pădurii

Se leagănă în vuiet dulce vântul
Pitindu-se în văile adânci,
Doar el, doar păduraru-şi ia avântul
Dansând pe dâlme sau golaşe stânci.

Bunicul Luţă-pădurar de frunte,
Lăstar între lăstari, stufos străbun,
Mihai, Ionel-brigadieri de munte
În negura pustiului nebun

Şi tata toată viaţa pădureşte
Şi străbunicul tica Puie chel,
Polata dealului îi răcoreşte
Şi clipocitul apei reci-la fel.

Cu lupul, ursul, vulpea, iepuri, taine
Şi lighioane-n frunze arămii,
Stejari, salcâmi, fagi, brazi îmbrăcând haine
ŞI cântătorii verii mii şi mii

Albastre flori de munte, flori de gheaţă,
Cu vară, iarnă--roată ani şi ani,
Păduri de vise, gânduri se dezgheaţă,
Făloşi stejari, ai vieţii dragi tufani.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!