Am simţit o Înmormântare în Creier

Am simţit o Înmormântare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând - de colo colo - până când
Şi Judecata mi-au întunecat

Iar când s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătând într-una până ce
Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltând o Lacră
Pe suflet parcă-mi scârţâiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare

Am căzut apoi adânc, adânc -
O Scândură s-a rupt în Mintea mea -
În cădere mă loveam de Lumi -
Epuizând - Cunoaşterea

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mare

Dis-de-dimineaţă, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieşit din adâncuri
Să mă privească.

Iar fregatele de la suprafaţa mării
Şi-au întins braţele de cânepă-n fel şi chip,
Crezându-mă un şoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.

Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Şi peste şorţuleţ şi cingătoare,
Şi peste corsaj, dându-mi răcoroşi fiori;

Credeam că mă va înghiţi cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii –
Şi-atunci ne-am mişcat deodată-amândouă.

Iar ea – ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simţit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea – apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.

Am ajuns pe ţărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraş;
Acolo, s-a-înclinat şi m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

empatie

Empatie înseamnă să simţi că ţi-au amorţit degetele, când îţi vezi semenul umblând desculţ prin zăpadă, să-i deschizi larg uşa să intre la caldură şi să împarţi cu ele singura pereche bună de încălţări pe care o ai.

definiţie de Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis ciudat...

Încă e noapte şi liniştea coboară,
Mă uit pe geam şi văd în zare lună,
M-aşez la somn şi văd chipul tău iubit
E linişte şi toată lumea a adormit.
În visul meu am aripi şi vreau să zbor,
Dar îmi pătrund adânc şoapte de dor,
Apoi sap adânc şi-ajung până la soare.
Sunt vise, covoare şi eu m-arunc în mare.
Pe-nsorita plajă apoi ne restrângem,
Cu dragostea oarbă noi oase frângem
Şi zborul ajunge pe margini de culmi,
Dar mă trezesc şi cred că sunt pe alte lumi.

poezie de Eugenia Calancea (27 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,
Toate au fost pictate,
De Domnul pentru noi.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a scrie SF bun astăzi... trebuie să munceşti din greu, să sapi adânc în mintea ta până când vei străpunge ţara ciudată şi înspăimântătoare în care îţi vei trăi propriile vise.

citat din Gardner Dozois
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu şi el şi, ţintind ochii în ochii ei, ea simţi un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră şi spuse dădacă-sei ce i se întâmplă.

începutul de la Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă geneză...

Azi stele au căzut,
ape s-au revărsat,
sori s-au întunecat,
inima mi-a tăcut...

lacrimi cad,
se lovesc de pământ,
se preface-n vânt
un oftat adânc...

zile cândva însorite
se prefac în neguri,
mai am doar gânduri
şi sentimente rănite...

poezie de Mihail Simionescu din Încă nu a apărut
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu nimic pe lume care să aibă puterea cuvântului. Uneori scriu un cuvânt şi apoi îl privesc până îmi dezvăluie strălucirea lui.

citat clasic din Emily Dickinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi agăţat de viaţă într-un bumb,
De scapi, vei retrăi Ora de Plumb,
Cum cei îngheţaţi îşi amintesc: întâi, Omătul –
Frigul – Stupoarea – şi'apoi desprinderea, cu totul.

catren de Emily Dickinson
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wladyslaw Szpilman: Ce... ce crezi că o să faci în timp ce îţi pregăteşti noua linie de apărare? O să umbli de colo până colo cărând valizele după tine?

replică din filmul artistic Pianistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Noroc că se laudă singur; nicio altă limbă n-ar face-o pentru el.
Horaţio: Aleargă de colo până colo ca un bibiloi cu coaja oului pe cap.

replici celebre din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bernardo: Chiar astă-noapte, la ceasul când steaua de colo care se-ndreaptă către apus strălucea pe cer tocmai în locul unde arde-acum, şi imediat apoi am auzit cum clopotul bătea de unu, Marcellus şi cu mine...

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După aventura de pe Everest, palmele mele au dispărut, mi-au degerat mâinile până la încheieturi. Nasul mi-a căzut, degetul mare a căzut şi el, iar o parte din arcadă s-a rupt. În următorul an, am trecut prin 11 operaţii pentru a-mi reface faţa şi mâinile. Acum am un nas cu piele de pe frunte, eram desfigurat când am ajuns acasă.

citat din Beck Weathers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărâră ca să nu se mai desparţă şi să rămâie să-şi mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, şi baba spuse unchiaşului că se simte îngreunată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiaşului când auzi d-o asemenea veste bună. Umbla de colo până colo de bucurie şi nu mai ştia pe ce să puie mâna şi ce să facă. Şi aşa trecură zilele una după alta până la nouă luni, când baba, cu ajutorul Maicii Domnului, născu un dolofan de copil, de drăguleţ, şi cu o carte în mână. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiaşul să fie deştept. Pe dânsul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, şi de trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească şi s-o caute la boală. D-aia şi când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într-un colţ, ca şi când ar fi fost Matracuca, sora doamnei. Când începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi şi auzi tot.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!