Un vis ciudat...

Încă e noapte şi liniştea coboară,
Mă uit pe geam şi văd în zare lună,
M-aşez la somn şi văd chipul tău iubit
E linişte şi toată lumea a adormit.
În visul meu am aripi şi vreau să zbor,
Dar îmi pătrund adânc şoapte de dor,
Apoi sap adânc şi-ajung până la soare.
Sunt vise, covoare şi eu m-arunc în mare.
Pe-nsorita plajă apoi ne restrângem,
Cu dragostea oarbă noi oase frângem
Şi zborul ajunge pe margini de culmi,
Dar mă trezesc şi cred că sunt pe alte lumi.

poezie de Eugenia Calancea (27 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,
Toate au fost pictate,
De Domnul pentru noi.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amintire

Aş vrea să cred că-ntineresc,
Şi amintirile în gând cresc,
Ajung să cred că sunt la mare,
Dar totul imediat dispare.
Mă plimb pe plajă strălucind în mare
Şi-i văd pe alţii cum se ard la soare.
Gândesc cum dragostea e totul,
Ca şi când îţi mângâie briza focul.
Tot ce-i frumos eu închid în carte,
Că valul de tristeţe mă cuprinde-n noapte,
Inima mea curată tresare mai târziu
Şi mă trezesc în versul pe care-l scriu.

poezie de Eugenia Calancea (27 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să cred...

Vreau să cred în primul rând în tine,
să fii aşa cum te-am cunoscut prima dată.
Vreau să cred din nou în prieteni,
în faţa lor zâmbitoare sinceră şi nu falsă.
Vreau să cred în vise, în speranţe,
într-o lume mai bună, nepătată.
Vreau să pot depăşi acele momente dureroase
pline de negura vieţii zbuciumate.
Vreau să cred că ce-a fost până acum întunecat,
a fost doar un coşmar ce-a trecut treptat.
Vreau să cred în zile mai bune,
care vor fi altfel de-acum înainte.
Vreau să cred în noapte,
care să-mi ia tristeţea inimii
şi luna ce îmi va lumina sufletul.
Vreau să-nvăţ să zbor spre noi orizonturi,
dar să fiu alături de tine, chiar de vom ajunge
în universul necunoscut şi plin de întuneric.

poezie de Eugenia Calancea (14 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă se mai poate

Sunt în extaz şi agonie
şi văd că există dragoste în lume,
dar există şi un dor nebun
despre care vreau să scriu acum.
Nu vreau să fie nici o lacrimă amară,
că vreau iubirea-n suflet să apară,
să ne poarte pe aripi nevăzute,
pe culmi de munte ce sunt plăcute,
să nu avem ochii-nlăcrimaţi,
de gelozii, despărţiri şi să nu fie oamenii supăraţi,
că aşa nu poţi merge mai departe
şi trebuie să fii convis că încă se mai poate.
Trebuie să ai din nou putere,
să treci prin timpul infinit şi prin durere,
s-ajungem la tărâmul fermecat,
unde tot cei rău poate fi sfărmat
şi-n ochii tăi mii de stele s-adunau
sub clar de lună vorbe dulci ei îşi spuneau.

poezie de Eugenia Calancea (26 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta noapte...

Atâta noapte şi furtuni nestinse
În trupul tău învolburat de vrajă,
O linişte letală mă cuprinse
În foşnetul nisipului de plajă...

A adormit tăcută marea....
Şi ochii ce îţi caută chipul
Sunt mai săraţi ca toată sarea
Şi mai mărunţi ca tot nisipul.

poezie de Sergiu Boian (iunie 2012)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plimbare-n mintea mea...

Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Şi vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.

Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Şi ştiu că viaţa mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.

Văd umbra ta în paşii tăi pierduţi,
Ieşind din mintea mea cea trează
Ş-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.

Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Şi speranţa mea să vină de la soare.

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-arunc în mare...

Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viaţa grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.

Să vând visele, speranţele,
să-mi vând şi frumuseţile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
şi demonii cu dezmăţurile.

Din nou m-arunc în mare
şi văd stânca rece şi tare,
aş vrea din nou la înălţime,
dar nimeni nu mă ţine.

Acum totul din nou mă doare,
şi privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
şi văd viaţa mea cum scade.

poezie de Eugenia Calancea (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peşteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemişcare / totul e ură & dependenţă

ne retragem în paturile noastre albe şi moi ca în nişte vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanţele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinşi pe asfatul fierbinte / avem braţele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăşi bariera

batem din aripi & în sfârşit liniştea coboară înspre noi
doi plămâni uscaţi împachetaţi în folii/ urcaţi în containere / duşi pe un vapor
şi lăsaţi să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonaţi în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mucul

ce soare zgârâie-n fereastră
în fapt de seară
şi tril de pasăre măiastră
cu ruptă gheară

ce lună trist pe cer se zbate
în miez de noapte
căzută când adânc pe spate
când lin pe şoapte

şi ce melancolie oarbă
pe muc de ceară
palpită ba să mă mai soarbă
ba iar să doară?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aloe veră

ieri noapte am avut un vis cam straniu
şi se făcu-se parcă eu cădeam
în puţ adânc cu pietre de uraniu
şi cu aloe-n glastrele la geam

se mai făcu-se un prieten dus demult
în alte lumi, desigur că mai drepte
mă îmbia aşa cu sila să-l ascult
şi să cobor cu dânsul nişte trepte

se mai făcu-se că în depărtări
ba apărea ba dispărea o siluetă
o desluseam venind din nicăieri
cu mersu-i de vârtej în piruetă

să fi fost mama?!! sufletul ei drag
în visul ista trist spre dimineaţă?!!
să pot să desluşesc în chipul vag
izvorul care îmi dăduse viaţă...

se mai făcu, că silueta îmi şoptea
să mă întorc mai repede acasă
c-aice încă nu e lumea mea
chiar dacă lumii mele nu-i mai pasă

şi m-am trezit. Abea mijea de zi
sau poate că migea o nouă eră
din vis îmi aminteam doar hi, hi, hi
şi glastra de la geam cu-aloe veră..

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt jar

sunt jar aprins si ard in fiecare noapte
In dimineţi cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu şoapte
Si tot ce- n jurul meu zăresc....

Iubesc viaţa, ţin cu disperare
De clipa care mi- a rămas
Mă voi topi intr-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas

Dar nimeni nu- i iertat de timpul
Ce ţine-n pumn intregul univers
Eu scriu si m-amăgesc cu visul
De a lăsa in urma mea un vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am în privire toată dragostea

Am un suflet cald ca de copil,
Tot timpul am fost un bun civil.
Am vrut o viaţă simplă fără averi,
Îmi vreau înapoi sănătatea mea de ieri.
Mă uit în zare dincolo de nori,
Gândesc să fiu bine până mâine în zori.
Nu pot să spun cum eu mă simt,
Durere e, nu vreau să vă mint.
Mă uit la mine şi ochii mei vorbesc,
Vreau să fiu bine că ei vă iubesc
Şi au în privire toată dragostea,
Iar luna e martoră când priveşti în ea.
Ochii mei sinceri au ceva de spus,
Că ei multe lacrimi în viaţă au strâns.
Să nu lăsăm din mână să ne scape,
Iubirea, caldura a celor d-aproape.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am în privire toată dragostea

Am un suflet cald ca de copil,
Tot timpul am fost un bun civil.
Am vrut o viaţă simplă fără averi,
Îmi vreau înapoi sănătatea mea de ieri.
Mă uit în zare dincolo de nori,
Gândesc să fiu bine până mâine în zori.
Nu pot să spun cum eu mă simt,
Durere e, nu vreau să vă mint.
Mă uit la mine şi ochii mei vorbesc,
Vreau să fiu bine că eu vă iubesc
Şi am în privire toată dragostea,
Iar luna e martoră când priveşti în ea.
Ochii mei sinceri au ceva de spus,
Că ei multe lacrimi în viaţă au strâns.
Să nu lăsăm din mână să ne scape,
Iubirea, caldura a celor d-aproape.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtată de vânt...

Ea visează zbuciumată
că e luată pe sus
de vântul puternic
care o poartă în diferite locuri
în căutarea de sine
şi aflându-se într-un pat
ce e purtat pe ape,
apoi alergând pe o plajă,
zburând spre un câmp
cu multe flori sau traversând
alte zone mirifice.
În zare vedea un apus
impresionant
văzut de pe un câmp plin de ciulini,
pietre şi spini, dar ea era,
mereu cu zâmbetul pe buze...

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt jar

sunt jar aprins şi ard în fiecare noapte
În dimineţi cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu şoapte
Şi tot ce- n jurul meu zăresc....

Iubesc viaţa, ţin cu disperare
De clipa care mi-a rămas
Mă voi topi într-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas

Dar nimeni nu-i iertat de timpul
Ce ţine-n pumn întregul univers
Eu scriu şi m-amăgesc cu visul
De a lăsa în urma mea un vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când dormi...

Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înţeles,
Şi-o clipă aş vrea ca tu să-mi dăruieşti,
Un vis frumos din care să nu te trezeşti.

Tu să m-aştepţi să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopţii îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.

Voi veni încet şi pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniştea să-ţi necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.

Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou pluteşti,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi şopteşti.

Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Şi visul tău uşor se va-mplini.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!