Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,
Pornesc dintr-o cocoaşă şi-n şolduri se scălâmbă.
Strigoi uscaţi şi stârvuri corcite-ntre măscări
De coapse-ncovoiate şi frânte din spinări.
Un Dumnezeu al scârbei şi mare temnicer
Le-a pus de mici o faşă şi scutece de fier.
Noi frumuseţi, de noapte, pe timpuri neştiute,
Se zbat în umbra zilei de-acu să ne sărute.
Obraji mâncaţi de-o bubă ascunsă, moştenită,
Măduva vătămată, scânteia ofilită,
Păcate necitite şi râvne ticăloase,
Tot frumuseţi corcite de putredele oase,
E născocirea noastră, chircită şi bolnavă,

Să închinăm prinosul ei fără de zăbavă
Omului vechi şi vremii de mare sănătate
Şi tinereţii celei de-a pururi preacurate,
Cu ochii cum îi unda de limpede, şi care
Împrospătează viaţa cu murmur şi răcoare,
Cu fragede miresme, şi darnică-n neştire,
Ca pasărea, ca floarea, ca vântul cel subţire.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!
Ciudate busturi! bune să sprijine vreo mască
Şi hâde trupuri, strâmbe, cu carnea moartă, flască,
Pe care zeul vremii, Utilul, implacabil,
De prunci i-a strâns în scutec de-aramă prea-durabil!
Femei cu chipuri stinse, ca falsele odoare,
Muncite şi hrănite de vicii, şi fecioare
Păstrând în plasmă morbidul păcatului matern
Şi al fecundităţii distrugător infern!
Şi noi, corupte neamuri, avem — nu neagă nime'—
Însemne neştiute acelor din vechime:
Obraji mâncaţi de cancer — amorurilor fiu —
Şi chipuri leşinate, cu farmecul pustiu;
Dar toate-acestea, însă, de muze plăsmuite!
Nu pot opri vreodată ca rasele-ostenite
S-aducă tinereţii un imn de preamărire
— Preasfântă tinereţe cu fruntea de uimire,
Cu ochi de limpezime, ca un izvor sclipind,
La toţi, la fiecare speranţe dăruind,
Ca florile, ca zarea, ca păsările-albastre:
Miresmele şi dorul, şi-ndemnul către astre!

poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea în ispită

În sfera timpului melodii de orbită
Trec prin oasele mele înfipte adânc
În măduva luminii pătate de viaţă,
În umbra incertă cu ochii de ţânc.

Arzând ţin osia vremii în oasele mele,
Veşnicia pled de otravă întinde peste
Vânătoare din codri ninşi de poveşti
Şi fulgii credinţei i-adună din creste.

În emisfera mea poezia ta se ascunde,
O ascult străveziu cu limba uscată,
Cerul prinde rădăcini într-o biblie
Prin ninsoarea uitării de uitare uitată.

Abureşte cerul în calea-mi rubine,
Tu-mi aduci în palme izvor de fântâni,
O frunză mortuară anunţă intrarea
În stâna înaltă a elipsei fără stăpâni.

Stejarul îşi strâmbă coloana de frunze,
În cercuri se ascund aripile de iarnă,
Din văzduh glasul meu răguşit pornesc
Vocale îndulcite sfârşitului de toarnă

Nici o profeţie nu-şi schimbă culoarea
În sfera timpului fredonând pe orbită,
În măduva luminii tu-mi adăposteşti
Osia iubirii şi-o pierzi în ispită!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine-o vârstă, din păcate...

Vine-o vârstă, din păcate, la bărbaţi, când bărbăţia,
Nu mai saltă, nu mai zburdă, nu-şi mai face datoria;
Nu se mai ridică mândră şi nu se mai face bârnă,
Ci arată parcă-i moartă şi tot timpul ea atârnă.
Nici femeia cea mai sexy goală de i-o pui în faţă,
Nici cu frecţii sau descânturi nu o mai trezeşti la viaţă!...

pamflet de George Budoi din Poezii erotice (1 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica...

Frumuseţi într-o dungă albastră,
Frumuseţi roditoare pe gri,
Frumuseţi deopotrivă pe galben,
Şi-evident frumuseţi sângerii...

Nu mai zic, frumuseţi sunt pe verde,
Frumuseţi pe alb de integru,
Pe lila frumuseţi suferinde,
Frumuseţi închini şi pe negru...

În roz, în grena, în portocaliu,
În crem, în turcoaz şi-n cafenIu,
În lavandă, kaki, în castaniu,
În ocru, în bej, şi-n stacojiu...

Sunt frumuseţi în orice culoare,
Tre'să şti să le simţi, să le crezi,
Pot fi dure cu noi sau plăpânde,
Şi-n orice clipă să le-asortezi...

O explodare a fost de culori
Prinzând cu pricepere nume,
De-atunci pân-acu' în splendori
Ne poartă pe aripi în lume!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un războinic al luminii nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul pe care i l-au ales alţii. Un războinic al luminii nu-şi pierde timpul ascultând provocări; el are un destin de împlinit. Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele, dar işi cunoaşte şi calităţile. Un războinic al luminii face întotdeauna tot ce-i stă în puteri şi aşteaptă acelaşi lucru de la ceilalţi. Ştie că şi cea mai îndepărtată stea din Univers se oglindeşte în lucrurile din jurul lui.

Paulo Coelho în Manualul războinicului luminii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iubirii

(soţului meu, Alexandar)

am încredere iubite în dragostea ta
privesc în ochii tăi limpezimi de izvor
cuvântul tandru e un murmur de stea
petale de iubire îmi aşterni pe covor.

alături de tine timpul e un miracol
povestea noastră o răspândeşte vântul
doi spectatori la al vieţii spectacol
îmbrăţişaţi de soare ascultăndu-i cântul.

cuibul nostru tapetat cu lumini
la poale de munte se-nvârte după soare
se împrospătează cu miresme de crini
captează liniştea codrului mare.

iubirea noastră tinde la infinit
alături de stele care ne-au unit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui îngâmfat

Când vorbeşte despre sine,
N-are nici pic de ruşine,
Nu-şi ascunde fudulia,
Ba îşi scoate pălăria.

epigramă de George Budoi din Epigrame (17 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eu prin lume

Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,
pe când doar la dansa cu gândul eram,
Ea n-a mai putut să m-aştepte atât
şi-a pus cununia în cap cu-n urât.
Şi iată trăieşte iubita mea veche
cu-n prost ce nu-şi află pe lume pereche.

Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inima mea;
obraji ca bujorii şi ochi îngereşti,
şi noi am putut să trăim ca-n poveşti!
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicând n-am făcut o prostie mai mare.

poezie clasică de Heinrich Heine
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se cuceresc cu trudă (aforistică)

"Ad augusta per angusta",
Când e vorba de-o femeie
Care nu-şi DEZBRACĂ fusta
Şi nici bluza nu-şi DESCHEIE!

epigramă de Mihai Haivas din Geometrie conjugală (2013)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăbiile mamii

Plouă pe voi, în arbori adunate...
V-aş apăra şi nu ştiu cum se poate.
Strigaţi cu toate către cer să stea
Că nu puteţi zbura,
Şi vă e frig şi foame,
Căci în april nu sunt ţânţari, nici poame.
Unde-aş găsi, vai mie, vai de ele,
O mie de mantale de-o palma şi umbrele?
Când le-a făcut cin' le-a făcut
S-a dovedit croitor nepriceput.
Uituc de timpuri, fără de-ndoială,
Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală.

poezie celebră de Tudor Arghezi (10 mai 1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuvânt în loc de bardă ...

Am rămas fără o vorbă
Când am luat alt pumn în gură,
De la cei care ne fură
Chiar şi lingura de ciorbă.

Încă sper în echitate
Şi-n morală, bat-o vina!
Dar abia zăresc lumina,
Pete mici, îndepărtate...

Ne-mbătaţi cu apă rece
Tot scoţând din pălărie,
Câte-o mare şmecherie,
Până-n ceasul doisprezece...

Patru ani şi-o săptămâna
N-aţi visat măcar la noi,
Necăjiţi, flamânzi sau goi,-
Ne-ntinzându-ne o mână.

Fiecare-n văzul ţării
Cântă câte-o partitură,
Instigându-ne la ură
Şi-nchizând ochii trădării.

Interesele meschine
Ca şi setea de putere,
Toate, jalnice himere,
Au ajuns să ne dezbine.

Voi va amintiţi de gloată,
Doar când votul ei contează.
Conştiinţa-n noi vibrează
Chiar de suntem traşi pe roată.

Dreptul meu fără tăgadă
Să-mi spun limpede părerea,
Este cel ce-mi dă puterea:
Un cuvânt în loc de bardă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem îndeajuns de bine natura umană ca să ştim că un om care cu o linguriţă de dulceaţă poate să-şi ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer şi pe pământ nu-şi va câştiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinşi, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susţinut îţi arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.

Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Mai

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

– Sunt trist, Manon, mi-e inima bolnavă -
Atât şopti, cu faţa la perete,
Căci se temea acum să nu-l îmbete
Ameţitoarea ochilor otravă.

Şi ea s-a dus... În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sărutare
Şi n-a-nţeles durerea-i fără nume...

O, tu cea mai nebună dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strănepoate?

sonet de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi mamă, tată, părinte în general nu este o meserie. E cea mai mare provocare a omului. Aşa cum am scris într-o antologie de aforisme, prin copii, Dumnezeu ne aminteşte tot timpul ce fiinţe frumoase suntem menite să fim. Provocarea (care este şi şansa noastră de a ne reîntoarce în paradisul pierdut al bucuriei pure, al iubirii necondiţionate, al abandonului fericit) este să redescoperim această frumuseţe în noi înşine, s-o recunoaştem în copii şi să n-o mai distrugem nici în noi, nici în ei. Să ne reîntoarcem la instinctul de a trăi. Fără pretenţii, fără aşteptări, fără ruşine. Să lăsăm copiii (şi creaţiile literare) să-şi trăiască propria viaţă, urmăriţi îndeaproape de bucuria manifestată de a le fi dat formă.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile

Sunt surori, dar nu-şi vorbesc.
Câte două se-ntâlnesc,
Patru sunt la numărare,
Ȋntr-un an cu frig şi soare.

Prima e plină de flori,
Aranjate pe culori,
La rever cu mărţişoare,
Cu mieluţi ce pasc în soare.

Ce-a de-a doua-i luminoasă,
Cu soare sclipind pe casă,
Cu lungi drumuri către mare
Şi cu nopţi fără răcoare.

Cea de-a treia vine-apoi
Când rămân copacii goi,
Dar când strângem în cămară
Ce s-a copt întreaga vară.

Când a patra o să vină,
Strada va fi o vitrină
Cu copaci împodobiţi
Şi cu nea acoperiţi.

Prima este primavara,
Aţi ghicit, a doua-i vara!
A treia, sigur, e toamna,
Urmată de zâna iarna!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între buzele tale se ascunde viaţa mea

porţile Paradisului s-au surpat odată cu naşterea ta
şi tăcerile tale erau ofranda oferită cuvântului

asemeni dervisului rătăcitor, pornisem în căutarea adevărului
fără să ştiu că adevărul mă aştepta într-un sărut

dar nimeni nu înţelege când ajunge în viaţă dacă nu este pălmuit
şi dacă nu-şi urlă durerea. să se ştie, să se audă

trăiam fără să ştiu, muream fără să vreau, Sisif rostogolindu-şi viaţa
şi viaţa te căuta, aşa cum curbele de nivel dau ocolind muntele fără să se cunoască

şi a fost vremea poveştilor, momente de vrajă întretăiată, sacadată
şi buzele tale se umpleau de Duhul Sfânt, cuvântul le despărţea aşa cum despărţea ziua de noapte
şi lucrarea se-împlinea, zidită din lumină, lacrimi şi sudoare.
şi era noapte sau poate zi, dar timpul se purta ciudat
încercând să treacă de Poarta Sărutului

copilul se vrea legănat iar şi iar, susurul poveştilor îşi jeleşte sleirea
unda lacului se tulbură privind asfinţitul
şi noapte aşteaptă doar un suspin
ca să se prăvale, avalanşă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balcic

aici e o mare şi este un calm.
plouă numai torenţial.
soarele abia dacă iese. din când în când şi doar
în şlapi aburinzi chinezeşti -
iubita mea, asta eşti: o
mare de tristeţe la mare, la
mare depărtare! voi veni:
în curând
se fac o mie de ani de
când apele se despart iar popoarele
aleg să rămână unite, iubito
în faţa destinului nostru
(hai nu mai fă ochii mici, tonitza nu ar putea
picta o astfel de creatură...)
care este uitarea -
când peste poate, când
vorbind în scris cu rămarul armand
numaidecât
peste (n)umăr. de
mici crochiuri cu tătăroaice
prin perdele de apă
frenetică

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!