Cântec de noapte

Răsuflarea Neclintirii. Un chip de animal
Încremeneşte în faţa albăstrimii, a sfinţeniei sale.
Straşnică-i tăcerea în piatră.

Masca unei păsări noptatice. Suave acorduri întreite
Se pierd într-unul. Elai! Fata ta
Se pleacă mută peste apa albăstrie.

O, voi tăcute oglinzi ale adevărului!
La tâmpla solitarului, de fildeş,
Se arată reflexul îngerului căzut.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
"La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme "Sebastian în vis") "curge această poezie"; deci nu Dumnezeu apare în ultima strofă, ci "reflexia îngerilor căzuţi"!

NOTĂ
1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope şi al râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeiţa Nemesis îl pedepseşte ca văzîndu-şi chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de propria imagine şi să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexe

răsuflă tăcerea, încremeneşte zarea
pierdută e uitarea în stâncă de piatră
păsări singuratice se pierd în noapte
răsună o apă prin ochiuri de munte
trec oglinzile timpului printre clipe amputate
reflexul cuvântului nerostit, la tâmplele sufletului
pe buze port legenda
în zborul unui pescăruş peste ape
sub raze arse de lună, sună agonic tăcerea
pe pragul sufletului ascult ţipătul vântului
mă chem în taina sacră a sărutului
pe aripi frânte gândul poartă cuvântul
ţipăt de pasăre peste ameţitoare ape
mă cheamă abisul, uitat este visul
fug, în răsfrângerea nopţii pe pleoape
ruga răsună în gând, căutând iarăşi un drum
în altarul sufletului clopotul bate şi bate
suspină timpul în palmă
plânge trupul singuratic pe buze de aramă
peste lac, zbor retezat de păsări sălbatice
seara se întorc la mal chemările
se scutură zările, ţipă depărtările
gândul se frânge pe buze flămânde
plutesc aievea pe ape, biet pescăruş singuratic
în vale plânge oraşul, a jale, nimeni în cale
mă caţăr pe spini spre munţii semeţi
mă ard depărtările, cad, mă ridic, în zbuciumul apei
la final cântam la o lăută
povestea unui om ce a visat odată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeşia tristeţii mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorţite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaştri de mac.

Albastră e şi seara;
Ora amorţirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro -

_____________
* Îngerul Morţii

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna se apleacă peste tăcerea neagră

Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoşătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Şi se mlădie printre frunze, şoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simţim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl Kraus

Al adevărului alb mare preot
Voce cristalină, în a Domnului rece suflare locuieşte
Mag furios,
Sub a cărui robă-nflăcărată albastra războinicului armură zăngăne.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate voi negre otrăvuri,
Somn alb!
Această grădină preaciudată
Amurgiţi copaci
Plini de şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci.
Străinule! Umbra-ţi pierdută
În roşul amurg,
Sinistru corsar
În a mâhnirii apă sărată.
La marginea nopţii reaprinse păsări albe
Peste prăbuşite oraşe
De oţel.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb
Această prea ciudată grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel.
În prăbuşire.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfăţişează viaţa ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găseşte în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradiţională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "îngheţatul val" al veşniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" doreşte să ajungă întru-n "port sigur". Această speranţă "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaşte, barca vieţii sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendenţă ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere şi noapte, mută şi fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german şi organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanităţii".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Drumeţie prin amurgită vară
Pe lângă snopi de grâu îngălbeniţi. Sub arcade văruite,
Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.

Frumos: o, melancolie şi râset violet.
Seară şi miros întunecat de verde
Se răcoresc cu fior frunţile noastre încinse.

Ape argintii peste treptele pădurii curg,
Noapte şi mută o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite podeţe spre sat

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa arborilor mei

chip fără mască
faţa arborilor mei
apoi
şi apoi
şi pentru totdeauna
e luciul unei oglinzi
tremurul apei
izbăvirea
viaţa mea de iarbă
neatinsă de somn
absentă în această tăcere
din care începe ruptura
şi ruga
în

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Azi, în piesele jucate,
Vezi doar personaje hâde.
A căzut de pe teatre
Masca... care râde.

epigramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord final

A zilei licăriri nu se mai ţin
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-sa al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus

După juneţea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veştejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Peste păduri licăre palidă olac
Luna ce ne cufundă-n vis,
Salcia de lângă negrul lac
Plânge în noapte cu glas stins -

Se frânge-o inimă - nestins
Valul ridică ceaţa din zăcere
Tăcere peste tot tăcere.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!