Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
Prima strofă rămâne aproape de experienţele contemporane concrete din viaţa oraşului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate şi vegetaţie avariată ("copaci handicapaţi"). Cu toate acestea, acest lucru nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea centrală "Din mască de arginţi spiritul răului priveşte"? La Georg Heym, în "Demonii Oraşelor", există versul "Lunii albe îi atârnă ca o larvă neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a răului. Se pare că în asonanţele "zidurile negre" şi "mască de arginţi" găsim spiritul răului în pereţi şi copaci bolnavi, o imagine distorsionată a grădinii paradisului, oraşul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: naşterea, promisiunea unui nou început, inocenţa şi începutul sunt pictate în culorile cele mai întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. "Dumnezeu" apare ca "turbat ", omologul său este "obsedat", nu este chemat un nou legământ de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea vinovăţiei şi a pedepselor, un legământ de furie. "epidemia" şi "foamea" se confruntă cu "râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăţiei - ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel "dar" ridică forţa celei de a treia strofă şi contra-discursul câştigă în greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine "contra-ridicată" spontan. Speranţa dă "mute grote umane", care arhaizează condiţia umană, împotriva zgomotului "marelui oraş" şi a societăţii sale în "întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un "cap ispăşit" din "metale dure". Ceea ce ar putea însemna, totuşi, rămâne ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. "Capul ispăşit" înseamnă un lider uman brutal, "asemănător unui metal"? Este vorba despre o retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la versul al doilea al acestei strofe, vorbeşte de "sânge", "metal", încă / mut (pasiv), "întuneric" pentru a "răscumpăra". Georg Heym vorbeşte în "Dumnezeul oraşului" despre "burta roşie" a lui Baal1 lăsând umanitatea în "nebunie oraşului". Este de asemenea posibilă o referire la "Torquato Tasso"2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: "Şi când omul amuţeşte în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sparg

în figuri de tot felul
nu doare când mă deschid
îi fac loc să plece bobocului
crescut şi încălzit în cercul
meu interior alimentat
cu aere de nebunie schiloadă
aroganţa e o mască al răului
duh scufundat în fiori
de gheaţă se sparg în dangătul
clopotului nopţii negre

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

De pe streşini negre zăpezi se scurg mărunt;
Un deget roşu se scufundă-n frunte,
În cameră se scurg albastre gheţi de munte
Îndrăgostiţii oglinzilor de mult muriţi sunt.

Capul în grele hălci gândind separă
Se scurge umbra în albastre gheţuri de munte,
Râsul cel rece-al unei moarte curve mute.
Plânge-n parfum de violetă vânt de seară

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de soare-apune

O, noptatica zvâcnire de aripă a sufletului:
Păstori, odinioară mergeam pe lângă păduri în amurg
Şi pline de umilinţă urmau sălbăticiunea roşie, floarea verde
Şi izvorul gângăvind. O, străvechiul ţârâit al greierului de casă,
sânge înflorind pe altarul jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi aprinse mucenicii
Ale cărnii, căderea fructelor de purpură
În grădina serii pe unde în vremi de demult treceau evlavioşi apostoli,
Oşteni acum, trezindu-se din răni şi vise stelare.
O, delicatul mănunchi de albăstrele ale nopţii.

O, voi vremi ale tihnei şi ale toamnelor de aur,
Pe când noi, călugări paşnici storceam struguri de purpură
Şi-n jurul nostru sclipeau colina şi pădurea.
O, voi vânători şi castele; tihna serii,
Când în chilia sa omul cugeta la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune se răsucea după capul viu al Domnului.
O, amarele ceasuri ale decăderii,
Când în ape negre priveam un chip de piatră.
Dar cu strălucire îşi înalţă îndrăgostiţii pleoapele de argint:
O seminţie. Din perne trandafirii se revarsă fum de tămâie
Şi dulcele cântec al celor ridicaţi din morminte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieire

Deasupra eleşteului alb
Păsările sălbatice au plecat.
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se înclină fruntea fărâmată a nopţii.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de argint.

Întotdeauna răsună albele ziduri ale oraşului.
Sub bolţi de spini
O, frate, oarbe arătătoare, ne căţărăm spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă aşa docil?
O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipeşte,
Ca focul prin nori trece în şoapte -
Pentru tine sărmană roabă rosteşte
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri negre

Vârtej de nouri, cu mişcări absurde,
fioruri albe, galbene şi verzi;
suntem captivii unor zodii surde,
tu în confuze depărtări te pierzi.

Sub ziduri negre timpul se refuză,
vremelnic soarta seceră cu bani;
cad în disgraţii pelerini de spuză,
se vând iluzii blânzilor ptofani.

Ne strecurăm prin sumbre canioane,
fără ieşiri, alcătuiţi din plâns;
urlând ne împresoară lighioane,
cu aburi verzi otrăvitorul spânz.

Când ai să vii cu umbra ta frumoasă,
voi smulge un izvor din rădăcini;
sub streaşină, la cea din urmă casă,
va bate lung un clopot de lumini.

poezie de Dumitran Frunză din Clopotul frigului (2000)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cufundare

Seara, când prin aurita vară spre casă păşim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde viţe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce linişte e-n lume.
Îmbrăţişaţi ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subţiri poteci încrucişează descompuse drumuri,
Noi însă fericiţi ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foşneşte nucul trecutul nostru vechi.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.

Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea în faţa răului, poate fi a laşului, dar şi a prudentului, dacă răul este o plagă socială şi ameninţă.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Tăcere (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea sărmanilor

Se-ntunecă!
Şi înfundată bate
La poarta noastră noaptea!
Un copil şopteşte: Voi tremuraţi
Atât de tare!
Tot mai adânc ne aplecăm
Sărmanii şi tăcem
Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corupţia, ca plagă socială, poate fi zdruncinată de o avalanşă, nu de o piatră, două.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Corupţie (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La lăsarea serii lamentările cucului
Devin din ce în ce mai insistente.
Grâul îşi apleacă-n închinare mută spicul,
Maci roşii înfloresc în lan.

Tunetele trec de cealaltă parte-a dealului.
Cântecul greierului, ştiut de toţi,
Amuţeşte-n grădini.

Frunzele castanului
Sunt nemişcate.
Veşmintele tale foşnesc
Pe scara-n spirală.

Tăcută, o candelă clipeşte
În odaia întunecată;
O mână argintie,
Stinge lumina;
Noapte fără stele, fără vânt.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi lua faţa în mâinile lui de piatră, ţinând-o strâns în timp ce ochii lui negri ca noaptea priveau furioşi într-ai mei absorbindu-mi privirea cu forţa gravitaţională a unei găuri negre.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi găinile negre depun tot ouă albe. Dacă eşti copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus, şi experienţa zilelor negre va servi pentru binele tău.

citat clasic din Richard Wurmbrand
Adăugat de IOana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am perioade negre. Dar cine nu le are? Însă nu ele mă au pe mine. Eu nu aparţin răului care mi se întâmplă, ci fiinţei care sunt. Aşa încât pot zice că am noroc că mi se întâmplă să am şi perioade negre.

citat din Irvin Yalom
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!