Faţa arborilor mei

chip fără mască
faţa arborilor mei
apoi
şi apoi
şi pentru totdeauna
e luciul unei oglinzi
tremurul apei
izbăvirea
viaţa mea de iarbă
neatinsă de somn
absentă în această tăcere
din care începe ruptura
şi ruga
în

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n faţa apei

Sub o frunză nemişcată
Fără valuri într -un lac
Viaţa -i era fermecată
Aştepta tăcut un leac

Într -o zi zâna cea rea
Fără trup şi fără suflet Pocnete dintr-o curea
Blestema un suflet

El e prinţul fermecat
S-ascunde de vrăjitoare
El iubea lumea curat
Îndrăgostit de o floare

Nu a vrut să se supună
N -avrut să -i fie bărbat
În broscoi l-a transformat
Până apare -o fata bună

Lacrimi curate a vărsat
Nuferii albi pe luciul apei
Pe broscoi fata l-a salvat
I-a jurat iubire-n faţa apei

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nord şi sud

în timpul rămas
vreau să învăţ a scrijeli
pe trupul mutilat de calimă
al arborilor mei
un singur cuvânt
Iubire

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacului

Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne,
Înaltul cerului s-aşterne
În adâncuri neumblate.

Ceru-i plin de nestemate
Născute-n vremile eterne,
Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne.

Pe malurile-nmiresmate
De aroma florilor perene,
Bătrâne sălcii înşirate,
Stau să plângă multă vreme

Pe luciul apei nemişcate.

rondel de Ioan Friciu (6 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

a fost odată o lume
a mugurilor albi
ce ţin în ei captive
ploile

sub bolta unei vieţi
topesc începuturile

mă învelesc absentă
cu dunga orizontului
şi adorm pe partea zimţată
a calotei de gheaţă

dincolo de ceea ce simt
dar nu ştiu şi nu văd
renaşte în mine
o plăpândă speranţă

revin ploile!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip în chip

Cine-şi poartă mască
Pe alta n-o demască
E legea lor firească
Nascând amor de iască

Chip în chip să lucească
Sticlind visul în mască
Cu pară nelumească
Luciferească-ţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ziua de azi
e tristă pentru mine
a fi rămâne un nonsens
în lumea asta mare
de vulturi fără pene

închid o lacrimă
în colţul stâng al unei stele

visez şi cu...
şi cu... sau fără rost

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

esplanada adoarme
învinsă de tremurul fierbinte
al nisipului

s-a terminat fiesta

doar farul veghează
în ochiul stins al pescarului

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fracturi de oase şi lumini

trezindu-mă după un somn
în care am dormit şi nu
captivă într-un cerc
am spus adio soarelui
captiv şi el
în ochiul larg deschis
al bălţii-n care luna grandioasă
împarte arcele din cer
sub care zodii noi stau să se nască
le-am spus adio, mângâieri
atingeri diafane de cer cu cer
atât de departe în somnul meu
mai aproape de noi
în albia zădărniciei
iubirilor nescrise, neştiute, ne-nţelese
le-am spus adio
iar cercul s-a topit în luciul clar al bălţii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloresc pietre

în fiecare dimineaţă
ea împletea din părul ei
şi-o rază
unele drumuri
adormite-intre petale
altele tăvălite- n noroi
şi se ruga mereu se ruga
să-i fie îngropate păcatele
într-un pământ ce simte
zădărnicia lanului de flori

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna neprivită

cu cât te iubeam mai tare
cu atât mă scufundam mai adânc în
fluturatul ierbii
şi aşa cum stăteai tu ca o nălucă voluptoasă
ca o stafie neveşmântată
în scaunul
acela pregătit din frunze proaspăt visate
mai rămânea totdeauna un pic din toamnă
şi pentru a doua zi
să te mai cotropesc odată în cer
apoi pe un rug,
apoi în sinea mea

şi tot aşa
rotund ca o pasăre
mă stingeam prefăcându-mă umbră prelungă
la picioarele tale
fără cap fiindcă îmi rămăsese
deasupra apei
ca să mă uit la seceta timpului
pe trup
ca să mă cert cu tine pe partea cui
să atârne dragostea ca o piatră

ca să văd
din câţi ochi mai rămâne toamna
neprivită

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
"La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme "Sebastian în vis") "curge această poezie"; deci nu Dumnezeu apare în ultima strofă, ci "reflexia îngerilor căzuţi"!

NOTĂ
1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope şi al râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeiţa Nemesis îl pedepseşte ca văzîndu-şi chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de propria imagine şi să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în noaptea asta
mă undui
ca iarba
ne-am erbicidat visele
apoi
printre ierburi rămase
mă undui la fel

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moise şi Aaron în faţa lui Faraon

Apoi începe lupta fără arme,
Se bat idei şi forţe nevăzute,
Căci robii îşi cer dreptul la-nchinare
În ţara conştiinţelor pierdute.
Dar Faraon, în loc de libertate,
Le dă poveri mai mari, ca nu cumva
Să aibă timp şi ei să mai gândească
Şi-apoi să fugă de sub talpa sa.

Dar Domnul, totdeauna a-mplinit,
Din planul veşnic, voia Lui cea mare.
Aşa că... aşteptăm nerăbdători
Măsuţa săptămânii viitoare.

Dacă Domnul te-a trimis
Să avertizezi o lume,
Nu uita: l-ai circumcis
Pe copilul tău, anume?

Nici o umbră, nici soţia
Să nu-ţi stea, cumva, în cale.
Mai întâi e datoria,
Apoi scuza dumitale.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Sunt şi întotdeauna am fost un conservator,
iar asta-n lumea de azi se pare că-i prea îndeajuns
pentru a începe un război, chiar în interiorul propriei ţări.

Visele mele sunt foarte simple...
Visez să am parte de un somn profund când viaţa mea se va sfârşi
pentru a mă trezi apoi în lumea cealaltă.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt doar un nor rătăcit
Într-un suflet de iarbă.

distih de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

după un somn alb
efervescente iubiri
explozii de flori

haiku de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Căt cer moare
în coastele mele de iarbă!
Şi câtă splendoare se naşte!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e mare,
mult prea mare isteria
ce ne cuprinde
vrând - nevrând

tu
cel de la colţul străzii
chiar tu
acela care vinzi ziare
sufoci un zâmbet într-o mască

tu
închizi ghereta pleci
cu pas şovăitor
pe dunga umbrei tale
fără să ştii încotro te îndrepţi
şi unde duci cu tine
cheia

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!