Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afra

Un copil cu păr şaten. Amin şi rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.

Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtăşească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.

Apus de toamnă; arţarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu aşezat pe-o bară de metal.

Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Chiar şi titlul "sonetului" din 1931 este încurcat. Cine este "Afra"? Referirea la "Călugărul pictat-a-o pe o icoană" şi "manta albastră" o indică pe sfânta Afra, care a aparţinut comunităţii creştine la sfârşitul anticului oraş german Augsburg şi a murit acolo în anul 304 în urma persecuţiei creştinilor de către împăratul roman Diocletian. Dar primul vers a poemului contrazice: "Un copil cu păr şaten". Sfânta Afra era o femeie adultă, de obicei descrisă cu o glugă. De asemenea, descrierea Afrei "Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune / de Floarea-Soarelui" nu pare să se refere la ea.
Sfânta a fost portretizată în legendă ca prostituată în templu, care a fost convertită la creştinism. "Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre" ar putea indica momentul prostituţiei.
Ceea ce "călugărul" a văzut este Afra după convertire.
Se cunoaşte din biografia lui Trakl faptul că acesta mergea adesea în bordelurile din Salzburg, dar adesea doar vorbea cu prostituatele sau se aşeza în tăcere lângă ele. Aceste experienţe ar putea fi preznte în poemul "Afra".
Enigmatic în acest (pseudo) sonet este faptul că dincolo de figura Afrei, aproape totul iese din context, mai ales în cele două catrene. Imaginile stau singure una lângă cealaltă.
Putem doar intui aflarea "copilului" din primul vers într-o biserică, dar imaginea nu convinge. Nici nu ştim dacă am putea accepta "copilul" ca persoană sau dacă este doar o simplă imagine.
Aparent, avem de-a face, în cele două catrene, cu două persoane distincte: "copilul" şi "Afra", cea din urmă ca percepţia unei imagini (văzute înainte de vremuri: "pictată pe icoană"). Dacă "Zâmbetul Afrei roşu" se referă la o altă imagine sau reprezintă o imaginaţie a liricului "eu", nu ne putem da seama. Puţin mai clare sunt imaginile celor două terţine, ambele indicând toamna, cel puţin atunci când interpretăm a "arţarului tăcere" ca o imagine de toamnă, cu fructe deja putrezite. Apoi, încheierea "urmează-un an fatal" poate fi legată de iarnă.
Cu toate acestea, anotimpurile nu trebuie interpretate drept concrete, ci ca metafore deschise unei alte interpretări posibile.
Trakl s-a gândit, oare, în legătură cu Augsburg şi Salzburg şi la Wolfgang Amadeus Mozar, al cărui tată Johann Georg Leopold s-a născut în Augsburg?
Nu există nici cea mai mică sugestie de acest fel în poezie, interpretarea, însă, ne oferă un câmp larg. Mai relevantă este comparaţia cu poemul "Oglindă de seară", care poate fi înţeleasă ca prima versiune a poemului "Afra", chiar dacă acest poate fi privit ca un poem de sine stătător.
În această poezie nu este vorba despre această sfântă. În ea domină imagini din zona erotismului, a corporalităţii şi a iubirii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătoreşte cerul.
În mâini curate poartă ţăranul pâine şi vin
Şi paşnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morţilor făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump şi mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic şi poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care aminteşte de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum şi "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce priveşte conţinutul, există şi referinţe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca şi cum în sărbătorile..." şi în "pâine şi vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar şi asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos şi Dionysos "pâinea şi vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menţionat referitor la Hristos prin, "păstori şi cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl şi-a creat propria poveste de viaţă ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schiţată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creştine şi din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supravieţuit numai acest text din lucrarea lui Trakl şi tot am fi ajun să cunoaştem trăsăturile esenţiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor şi scenelor sale.
Un "dicţionar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încântată

Amarnic se sfârşeşte anul
Cu auriul vin şi fructe de grădină
Pădurile tăcute-şi ţin aleanul
Şi-s singurii tovarăşi fără vină.

Ţăranu-şi spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi şi liniştite
Mai daţi curaj celor creştine.
Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nşiruire imaginii grozave -
Tăcută-n linişte se duce parcă.

Comentarii

Unul dintre poemele "frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini armonioase, uneori exuberant de solemne şi de un limbaj pozitiv. Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu patru versuri în rimă încrucişată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea, decăderea şi ruina.
Venirea toamnei este "încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică faptul că este, probabil, doar artificial înfrumuseţată. O asemenea interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în care observăm un ton ambiguu: "Se-nşiruire imaginii grozave" - care poate fi înţeles ironic, dar cu siguranţă şi afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu "tăcere şi linişte" ("Tăcută-n linişte se duce parcă"). Aici trebuie amintit şi faptul că această ambiguitate este potrivită şi fenomenelor naturale ale sezonul de toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte, de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate şi tulburi în lumina soarelui slăbită, cu precipitaţii frecvente.
Trakl părăseşte zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca "anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar şi "curajul celor creştine" ca şi curajul obligaţiilor pe care "ţăranul" le are toamna. Dovada unei stări de siguranţă şi securitate care urmează toamna, o stare de infinită mulţumită este formulată în afirmaţia ţăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înţelege mai bine acest text este de asemenea instructivă o privire asupra celor două poezii intitulate "Toamna" şi "Toamnă"a lui Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieţii sale ca poet care de zeci de ani a fost îngrijit ca fiind "incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului în literatura europeană. Considerat, după Goethe şi Schiller, cel mai mare poet elegiac al lşiteraturii germane.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparţinut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit şi Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beţii şi destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conţinutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" şi "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaştem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce şi seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaşte "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experienţă în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referinţă posibilă la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranţă unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine doreşte să înveţe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort şi înţelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce priveşte structura sunetului şi a metricii.
Interesant pentru această poezie este şi ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e uşor şi nu-mi va fi niciodată să mă subordonez necondiţionat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerţulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg şi la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-şi amintească de zilele copilăriei, pe când erau puţini turişti şi puţine maşini în Salzburg, cu o mulţime de spaţii deschise şi grădini în mijlocul oraşului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizaţie. Acum vorbeşte retrospectiv despre locul unde "liniştită locuia copilăria" şi despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniştită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea oraşului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl şi-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînţeles, este concepută artistic şi reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparţine direct de experienţele reale ale lui Trakl. Dar aceste experienţe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculaţie "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experienţe generale, cum ar fi "copilăria", în aşa fel încât se poate face o experienţă generală - acum nouă şi inteligibilă.
"Soc" nu denumeşte pur şi simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur şi simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilităţii şi naşterii – ci este ceva anume ce poate fi subînţeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experienţe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puţin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei şi Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului şi al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină veche

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină uşor pe iazul plin de viaţă,
Păşunile-s înfăşurate-n ceaţă
Şi fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,
Peştii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori şi ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar şi cuprinde ceea ce anunţă titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine şi în "Muzică în Mirabell" şi apare şi acolo ca "grădină veche". Şi aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (aşa cum citim şi aici) sau "feminin" (în "transformare", şi acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar şi o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferenţa stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificaţie deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există şi o "acţiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locaţia "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câştigă în această acţiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori şi ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înţeles ca o simplă afirmaţie a faptelor şi diferenţa dispare aici. Chiar şi prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă şi indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "păşunile" sunt "înfăşurate-n ceaţă", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar şi un demon ("faun").

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!