A versului meu doamnă

Am dorit amintirea să rămână
zidită, în a dorului fântână
şi-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Şi ţi-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
să crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Şi-am aşezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopţi odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l aşteptai.

În gândul meu, mereu am să te-ascult,
n-am să te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea şi-a versului meu doamnă.

poezie de Constantin Rusu din Poesii (21 mai 2005)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amandoi

Amândoi ne privim în noapte,
dar fără aduceri aminte
şi peste surâsul tău de şoapte
lumea este spartă de cuvinte.

Capodopere-s azi visele,
cu declaraţii de iubire
şi doruri ce ascund în ele
o rugăciune din privire.

Noi am alungat genitivul,
demult am depăşit uimirea
şi versul ne este portativul,
iar muzica este iubirea.

Triluri colorate vin în toamnă,
cu tăceri am legănat petale
şi-am pus sărutul tău de doamnă
pe cântecul izvorului din vale.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poezia seacă şi săracă

A mai trecut o zi, chiar două zile
Şi versul se-nvecheşte ca şi noi,
Răspunsuri aşteptăm să ne găsească
Şi noi plecam doar chinuiţi şi goi.

Mi-e versul trist de-atâta aşteptare,
Ţi-am scris aşa, să mă-nţelegi,
Dar te uitai pe rânduri oarecare
Nevrând să vezi cuvintele întregi.

Şi-am povestit în poezii iubirea,
Aş vrea din nou să mă topesc în ea
Şi m-aş schimba pe mine cu tăcerea
Să nu te mai aud în mintea mea.

Mi-e poezia seacă si săracă,
Ţi-am fost cuvânt şi strigătul culori
Şi mâine de-ai veni strângând în braţe
Din file... am rămâne cititori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poezia seacă şi săracă

A mai trecut o zi, chiar două zile
Şi versul se-nvecheşte ca şi noi,
Răspunsuri aşteptăm să ne găsească
Şi noi plecăm doar chinuiţi şi goi.

Mi-e versul trist de-atâta aşteptare
Ţi-am scris aşa, să mă-nţelegi,
Dar te uitai pe rânduri oarecare,
Nevrând să vezi cuvintele întregi.

Şi-am povestit în poezii iubirea,
Aş vrea din nou să mă topesc în ea
Şi m-aş schimba pe mine cu tăcerea
Să nu te mai aud în mintea mea.

Mi-e poezia seacă si săracă,
Ţi-am fost cuvânt şi strigătul culori
Şi mâine de-ai veni strângând în braţe
Din file... am rămâne cititori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am rupt o floare dintr-un vis
şi-am aruncat-o în abis
şi floarea mea plutea mereu
pe unda tulburului hău
am smuls o coardă dintr-un dor
şi-am semănat-o pe ogor
din coarda mea a răsărit
alt dor etern, nemărginit
am stors un zâmbet ostenit
din colţul meu de infinit
şi coarda dorului din flori
s-a rupt cu cioburi de fiori...

poezie de Iurie Osoianu (5 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te scriu în versul de iubire...

Iubirea ta mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi, Doamne, viaţa printre ele
Şi lasă-mi doar o parte pe pământ.

Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
Şi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.

Şi n-am să uit, şi n-am să las vreodată
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.

Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu să fie mânăstire
În Edenul în care ne-am iubit...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea zorilor

Ţi-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Şi-am cerut privirea-ţi caldă să rămână,
Fără nori de gheaţă, fără stropi de rouă.

M-ai privit, mirată
Şi-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri noaptea mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.

Şi te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ţie să se-nchine
Sufletul ce-n viaţa fără tine plânge.

Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Ştii că fără tine visurile-mi sânger
Şi în zorii singuri îşi găsesc pieirea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara tine ce-i poetul...

ascunsă în poezie,
printre rime, printre versuri,
printr-o mare armonie,
cu atât de multe sensuri

ascunsă dar şi privită
de poeţii ăstor vremuri,
tu, femeie prigonită
şi speranţa multor ceruri

ochii tăi pe mulţi vrăjiră,
părul tău, culori de munte,
pielea moale ca de ceară,
buzele de coapte fructe

ascunsă în poezie,
dar şi muza din iubire,
şi a lui şi-apoi o mie,
darul tău dintr-o răpire

şi te-am scris în multe rânduri,
aranjate, ticluite,
chinurile şi frământuri,
până-n zorii dinspre noapte

ascunsă în poezie,
tu minune, tu femeie,
ce mai dar să-ţi fiu eu ţie,
să mă scapi de nebunie

fără tine ce-i poetul,
nopţile ce-s fără tine,
florile şi-apoi versetul,
fără tine nu au rime

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Mă-ntorc din nou la pieptul tău
Mă-ntorc, cu gândul şi privirea,
Aşa cum m-am întors mereu
Şi-am scris aceiaşi soartă grea.

Doi îngeri negri am fost noi
Căzuţi cumva de jos în sus,
Şi am rămas pe dinăuntru goi
De-atâta dor cât am tot dus.

Tot iadul l-ai pictat pe pielea-mi albă
Încât, am devenit păcatul tău suprem,
Ce-l porţi mereu ca pe o salbă
Făr să ma-auzi când te tot chem.

Păcatul lumii-l port pe piele
Şi pe al tău îl port mereu în sân,
Din iad mă-ntorc cu alte iele
Să-ţi cânt şi-n beznă să rămân.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu...

între umbre şi suflet e un singur cuvânt
femeie, trandafir sălbatic pe potecile dorului
floare ascunsă în parfumul luminii
trupul tău,
apropiat de gândul dintâi
în lacrima pură a sufletului
de ce, nu ştiu...
de ce te chem mereu
de ce azi zările-s pustii
de ce amurgurile-s vii
de ce-au plecat cocorii
nu ştiu...
de ce în fiecare zi
eu mor de dor, de aprig dor, ameţitor
nu ştiu...
ştiu, ştiu, că ochii tăi sunt ochii mei
iar trupul meu este al tău

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prea toamnă...

Braţul tău! Ah, braţul tău pe care-am înverzit,
Pe care-am înflorit şi-am învăţat rodul iubirii!
Dragostea mea, tu nu vezi, nu simţi, părăsit
Versul meu ruginit de prea toamna-nvechirii?

Cad încet de pe ramul de dor amintiri, tremurat,
Se întorc să ne spună că-i mult prea târziu
Să le-aducem cu noi pe un drum ce-am uitat...
Un surâs resemnat prins de-un suflet pustiu...

Braţul tău s-a-nclinat de prea timp şi prea ploi...
Încă stau agăţată de el, dar mă tem de furtună...
Mă-nfior disperat, uneori, când tăcerea din noi
Se strecoară pe-ascuns şi uităm de-mpreună...

Poate cad de pe braţ într-un vis, când mi-e bine...
Poate zbor ca un fulg dus spre cer de o boare...
Voi fi, poate, o briză-n ecou rătăcind serpentine,
Sau un vers de poem cu parfum dintr-o floare...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri arămii

Versuri arămii
pentru timpuri mai târzii...

Clipeşte toamna peste vii,
Pierzându-şi genele-arămii,
Peste frunzele târzii,
De pe dealuri şi câmpii.

Sărutând fructe brumate,
În panere săturate
Şi ogoarele arate,
De vânt rece măturate.

Sfidând tot cu eleganţa
Crizantemelor în floare,
Cu a muzelor vioare
Împlinesc sublim romanţa.

Iar după atâtea fapte,
Nici iubirea nu-i departe,
Ea sărută la altare,
Mirii, jumătăţi de floare.

Numai ea prinde-n cărare,
Spiritul viu în culoare.
Şi să-mi fie cu iertare,
Iubirea e lucru mare.

Pictând versul fericirii,
Visul toamnelor târzii,
Cânt în versuri arămii,
Înţeleptele-armonii.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei de afini

sunt seci cărările spre înaltul tăcut,
prin ploi de atingeri şi priviri în neant,
sunt multe răspântii, prin tine, cer sfânt
dar laşi în puhoaie să curg-adamant.

mocnesti, iar te-aprinzi, tăciunii de ziuă
îi strângi în mănunchi cu umbre de timpuri,
o salbă de şoapte rămase-n preziuă
armură-şi croieşte din noaptea-n arginturi.

răsăritul mă-naltă, îţi simt mâna caldă
un abur mă-mbata, din nou sunt a ta.
eşti mult prea înaltul, acel de-altădată
îţi simt iar iubirea, cum n-am fost aşa.

ai lăsat doar tăcerea, la pândă în noapte
ai trimis mângâierea, ca un sol de cuvânt.
te ascunzi pe cărări şi-n răscruci sfărâmate
dar iubirea mi-o porţi zi de zi, nopţi la rând.

azi eşti steaua ascunsă, ce din nori văl îşi pune
te strecori printre lacrimi ce din cer le arunci
curgi mereu cu dorinţă, dorul meu te răpune,
miezul nopţii îl stingi, mă iubeşti şi te duci.

o liană-nfăşoară cu mătăsuri satine
în strânsori mă cuprinde, te simt c-ai rămas,
mă ridică în -naltul din priviri pân la tine
chipul tău e aici, pământean fără glas.

tu nu-mi spui, nu-ţi deschizi, dar mi-aşterni
să tot urc pe cărări, scanteiri de lumini
sunt cuvinte, ce-ai strâns şi-au topit flori de ierni
şi-n şiraguri preling, pe-ai mei ochi de afini.

urc un pas, mă întorc, rătăcesc, iar te pierd
un balet fără grai, din văzduh clopoţi cad,
ceas târziu, doarme dus, eu încet te dezmierd
răsăritul îmbrac cu-al tău chip în veşmânt de brocard.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talerul

Am cumpărat de la un negustor bătrân o cumpănă
şi-am dezlegat-o de-al ei praf;
Am aşezat-o’n raft, şi taler am umplut
cu tot ce minţii mele i-a rămas.
Şi-am furişat în taler frumuseţe
şi pe furiş priveam cumpăna Ta;
Tu mă priveai zâmbind, dar cu tristeţe,
şi-am observat că se-nclina exact cum se-nclina a mea.
Dar dup’o vreme nu te-am mai văzut
şi n-am mai luat aminte la cântar...
m-am depărtat încet spre nevăzut
şi-am pus în taler gândul meu murdar.
În ce’lalt taler erau zvonuri parcă
venite de-undeva din trist trecut
Iar talerul plutea, de parcă,
Trecutul meu era pe drept avut.
Şi-aşa a fost...
Acuma stau să număr toţi anii ce-au fugit ca gând furiş...
Am preţuit în cumpănă mult aur
pe care-am dat bani grei, sau mai puţini;
Şi m-am crezut pe mine mai degrabă,
sau mai degrabă am crezut nişte străini.
Când te puneam pe tine în balanţă
talerul meu părea că e mai greu
Tu mă iubeai zâmbind, de la distanţă
şi te-ntristai că mă-nşelam mereu.
În cumpăna ce o ţineai Tu-n mână
Talerul meu era un pai în vânt.
Un praf ce nu clinteşte, nici n-amână
acul care măsoară preţul pe pământ.
Şi m-ai chemat...
Şi mi-ai făcut cadou talerul Tău...
Acuma parcă lucrurile-s altfel...
Acuma parcă totu-i NOU.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina gândului

Ţi-am vizitat grădina gândului
Şi-am dat de-o floare foarte rară,
Nici n-am apucat ca s-o privesc,
Că s-a inchis, deşi, nu se făcuse seară.

Am fost apoi la grădinar
Să-mi spună cum şi... unde-i cheia,
Dar el era plecat la târg
Dup-o sămânţă ca aceea.

Prin jur, grădinile-s pustii
Şi toate pline de ciulini.
Înţelegând atunci de ce
Nu se deschide la străini,

Am să aştept în prag, de seara,
Când ziua se retrage...-n pat,
Lăsând loc nopţii să se-ntindă
Şi să cuprindă-ntregul sat.

S-o văd măcar cum se deschide
Să prindă-un răsărit de soare,
Fără să ştie că din tindă,
Priveşte unu' care-l doare.

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!