Păcatul
Mă-ntorc din nou la pieptul tău
Mă-ntorc, cu gândul și privirea,
Așa cum m-am întors mereu
Și-am scris aceiași soartă grea.
Doi îngeri negri am fost noi
Căzuți cumva de jos în sus,
Și am rămas pe dinăuntru goi
De-atâta dor cât am tot dus.
Tot iadul l-ai pictat pe pielea-mi albă
Încât, am devenit păcatul tău suprem,
Ce-l porți mereu ca pe o salbă
Făr să ma-auzi când te tot chem.
Păcatul lumii-l port pe piele
Și pe al tău îl port mereu în sân,
Din iad mă-ntorc cu alte iele
Să-ți cânt și-n beznă să rămân.
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Iuliana Dinte. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.