Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit...

M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,
Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut!
Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,
Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu.

poezie celebră de Veronica Micle (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Ţi-am luat rochie să-ţi strâng mijloc
Şi sâni să-ţi ţin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.

Ţi-am luat şi fustă liră-n spumă
Să-ţi stea pe şolduri moi de pumă
Să-ţi ating coapse şi genunchi,
Să-ţi fiu cordon, de trup mănunchi.

Ţi-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ţi strig pe străzi rimatul nume.

M-am înnegrit rimel de gene
Să-ţi fac umbrar de suave semne
Şi-n telefon m-am pus cartelă
Să-ţi fiu minute-n şir... Rebelă!

M-am tras inel cu filigrame
Să-ţi fiu uşor pe deget, grame
Să-ţi iei din mine strălucire...
M-am dedicat ţie iubire.

M-am tras ca glonţu-n ghint de ţeavă
Străjer să-ţi fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.

Ţi-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ţi păstrez iz de efemeră.

Ţi-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Şi de-s iubiri să nu răspunzi.

Ţi-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplineşti sau ţii promise
Şi perle ţi-am făcut brăţări
Să ţi-ating mâna peste mări...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai visat...

Când m-am trezit în mine era toamnă,
Se ofileau şi crini şi trandafiri,
Dar mi-a rămas în minte-un chip de doamnă
Ce îmi zâmbeşte-n zilele pustii.

Poate-ai plecat, poate-ţi încerci norocul,
Sau poate ai găsit o nouă zi,
Şi umbra îţi mai tine acum locul,
Pe acea bancă-n serile târzii.

Poate din când în când priveşti spre stele,
Cu-n zâmbet trist renunti la orice vis,
Şi par aşa departe, când pe ele,
Cu mâna-ntinsă nu le mai atingi.

Când m-am trezit era târziu şi noapte,
Te-am căutat până în ierni târzii
Şi mi-au rămas în inimă păcate
Să le ador în fiecare zi.

Am mai rămas, zâmbind, în chip de ceară
Şi-am mai visat puţin, la răsărit,
M-am modelat în chipul tău, de vară
Şi m-am topit, pe bancă, liniştit...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te ştiam: frumoasă;
Erai la uşa mea, sunând,
Şi te-am poftit în casă.

-De ce eşti trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu eşti doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în braţe să mă iei,
A vrut să-ţi fie bine.

-Greşeala ei, greşeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum şi-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ţi fiu
Decât o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor prin curcubeu

Mi-ai apărut de nicăieri
Şi m-am aprins când ai trecut
Lăsând în urmă adieri
De vis cum nu am mai avut.

Pluteai, trecând în ochii mei
Scânteia din privirea ta,
Încredinţându-mă că vrei
Să fiu al tău, să fii a mea.

Şi mi-ai rămas, şi-al tău am fost,
Trimisa mea din cer, de sus,
C-un singur gând, c-un singur rost:
Să-ţi fie sufletu-mi supus

Tu, ce zburai în visul meu
Pe aripi moi, de curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Rai mereu în renovare...

Ciuntit mi-e visul fără tine, când tonul tău de mandolină
M-a descântat pe o corolă în nopţile cu lună plină,
Mi-a dăruit din constelaţii, luciri şi taine neştiute,
Şi m-a sculptat în basm naiv prin valsul frunzelor pierdute.

Ce nor mi-ai fost de urlă viaţa când epilogul poartă vina
Că a lăsat înspre finaluri ca viclenia să ia cina?
Din ce bujor mi-ai dat parfumul ce-a răspândit în jur frivol
De nu m-am bucurat căci roua l-a sărutat lăsându-l gol?

Când raţiunea, - ah! lucida - mă prevenea: "Amoru-i iadul,
Ce te aruncă-n vâlvătaie iar dracu-ţi este camaradul..."
M-am tulburat ca toamna iernii şi am răspuns cu ignorare,
Şi m-am întors spre Raiul meu, un Rai mereu în renovare...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.
Am rămas cu arborii golaşi
Fără frunze, fără de veştminte,
Am rămas cu urmele de paşi
Înşirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima şi-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Şi mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau şi Te slăveau întruna
Şi erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip şi totuşi o fiinţă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Şi primisem altul prin credinţă.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul şi din duhul Tău
Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi, pădure

Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii

când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
şi m-ai salvat

când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării şi al iertării

când îmi era dor de o îmbrăţişare ai lăsat lucrările tale şi mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi

când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite şi m-ai făcut să resimt oricând şi oriunde răcoarea dimineţii

când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare

când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi

când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier şi păsări şi am adormit

când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare

iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
şi în ochii tăi, pădure,
am înţeles că eram în inima unei femei.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezrobit

M-am scuturat de lanţurile tale;
Ţi-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost uşor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ţi-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai ştiut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferinţe şi lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca şi timpul probabil,
Se-anunţă soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău şi temnicer,
Nimic n-aş îndrăzni să îţi mai cer,
Cum aş putea să mai cred în minuni?
Şi pe creier mi-ai lăsat leziuni
C-un gest, ai făcut ce-i frumos să piară
Eu nu un om, eu am iubit o fiară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă nescrisă

M-am lăsat dorită în braţele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
aşternutul fânului cosit,
atunci m-am încredinţat că exişti;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ţi dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu şi albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ţi sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorinţa ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veşnicie...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat

Te-am aşteptat în asta seară
Să ne iubim cu mult amor,
Dar tu n-ai venit...
Şi iară mi-ai rânit sufletul visător!

Te-am aşteptat în astă seară
Să-ţi sărut obrazul fin,
Şi să-ţi spun că eşti dulce ca mierea
Şi amară ca un pelin.

Te-am aşteptat în asta seară
Şi te voi aştepta mereu,
Că tu eşti ca Sfânta Fecioară,
Tu eşti comoara sufletului meu!

poezie de Vladimir Potlog (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!