Ştefan şi Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ştefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel ţărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oşteni,
Turci, tătari şi moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ştefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ştefan-vodă cel frumos
Ş-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ştefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi eşti dulce la privit
Şi mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori mă lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morţii nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!"
Fata zice şi s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ş-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniţi,
Moldovenii împietriţi
Şi tătarii înlemniţi.
Stau şi ulii în zburare,
Stau şi caii-n alergare,
Stă şi soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebuneşte
Şi înoată voiniceşte.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Şi pe fată mi-o ajunge
Şi la piept cu foc o strânge
Şi se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Vodă şi Codru

Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"

Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de la Cozia

Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!"

Domnul îl sărută şi cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!"

La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La luncile Soarelui

La luncile Soarelui
Florile dalbe de măr,
La fântâna corbului,
Grele ploi că au plouat,
Luncile ni le-au spălat.
Apoi soare-au răsărit,
Flori frumoase-au înflorit.

Fetele cum auziră,
După flori se pogorâră.
Le rupea şi le-alegea,
Luncile le sărăcea:
Cele mari cu braţurile,
Cele mici mai puţinele.

Când feciorii le văzură,
Pân' la ele de fugiră.
"Noroc bun" că le zicea
Şi de mână le prindea,
Şi în dor le dezmierda.
Da' pe fata ce mai albă
Un fecior aşa o-ntreabă:
- De eşti fată de măritat
Mă primeşti tu la peţit?

Fata-n faţă rumenea
Şi feciorului grăia:
- De când mama m-o făcut
A iubi eu n-am ştiut.
Apoi zic, să fi' fecior,
Cui i-oi spune al meu dor?
Că nu-i om pe-acest pământ
Să mă scoată din cuvânt,
Pe picior să mă calce,
Mâna-n sân să mi-o bage,
Faţa-mi albă să mi-o sărute,
Ochii-mi negri să se uite.

Cel fecior se minuna
Şi pe fată o-ntreba:
- Mă-ta unde te-o făcut,
De-a iubi n-ai învăţat?
Şi eşti dulce feciorilor,
Ca nucile coconilor,
Ca vinul bătrânilor.
Apoi fata-i răspundea:
- M-a făcut măicuţa mea
În strunguţa oilor,
Tot la câmpul florilor.

- Să fii, fată, bucuroasă
De colinda ast' frumoasă.
O-nchinăm cu sănătate,
Pe la gazde, pe la toate.
Colinduţa-i atâta,
Pe gazdă Domnul trăia'.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan şi Radul

I

Ştefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-şi dobândească
Pradă bogată
Şi voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moşia,
În deal şi-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i şi-i mare
Din ei orcare
Şi samăn n-are
Sub sfântul soare;
Dar din păcate,
Doi fii d-un tată,
Meniţi a bate,
Lifta spurcată,
Frate cu frate
Stau să se bată...

II

Ştefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oştilor,
Pân' ce iată că-ntâlneşte
Întâlneşte şi chiteşte,
Şi chiteşte vitejeşte,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Şi-l chiteşte, mări, drept
Lângă inimă în piept:
Parcă fulgeră şi tună,
Sună greu şi greu răsună!

Radul stă nevătămat,
Căci la sân mi-i înfăşat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Şi-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Vodă, mânios,
Îşi aduce mâna jos,
Şi când o rădică sus
Cea măciucă s-a şi dus,
Despărţindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butuceşte,
Ci străbate vultureşte,
Pân' ce iată c-a găsit
Pe cel Ştefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimică,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer şi pe pământ!

Ştefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloşul scotea,
Şi de feru-i oţelit,
Pe unde-i mai ascuţit,
Măciuca s-a poticnit;
Ş-apoi iată
Că dodată
Dintr-o singură bucată
Două ţăndări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Şi pe locul ce cădea
Toate-n ţărnă le trântea
Şi-n pământ se mistuia!
Vezi că cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Şi când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Stă un şoim nemuritor,
Care-şi aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când mă-sa l-a făcut
Şi de-atunci
Pe munţi şi-n lunci
Fost-au iarnă, fost-au vară,
Dar el tot trăia în ţară,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot şedea la noi.

Agerul şoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Şi-şi grăia în graiul său:
"Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Şi Muntenii,
Ardeleni
Şi bănăţeni
Încă nu erau pe lume,
Toţi purtând un singur nume...
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar aşa să-i poci vedea!

Ştefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel şoiman:
Auzea frate pe frate;
Şi dând arma după spate,
Zice: "Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
Că şoimanii plâng de jale!
Arz-o focul duşmănie,
Să rămâi tu la domnie
Şi-mi dă fiica-ţi de soţie:
Cu domnia-ţi n-am ce face,
Dar domniţa mult îmi place!"

— Taci, Ştefane, barbarie,
Pe Măria n-o dau ţie!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ţi-am mai zis o dată, măi,
Tu-n domnie să-ţi rămâi:
Decât ţară de la tine,
Iau mai bine
Ţări vecine
De la limbile străine,
Dar nevastă vreau de-o viţă:
Porumbel şi porumbiţă!
Dă-mi-o dară să mi-o dai,
Că de nu, amar şi vai:
Şoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Ştefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Măria n-o dau ţie;
Iar de-ţi trebui pământeancă,
Ia-ţi muiere moldoveancă!

— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ţi eu cuvântul sfânt:
Să rămâi tu la domnie
Şi-mi dă fiica-ţi de soţie,
Căci simţesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ţie.
La doi domni o seminţie,
Bun la sfat şi bun la mână,
Fire neaoşă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Şi de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea!...

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Mărie,
A făcut un băietan.

Crească mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui vodă Radu
Şi-i fecior al lui Ştefan!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una-i visul, alta-i somnul

Una-i visul, alta-i somnul!
Una-i jarul, alta-i spuza!
Una este Cuza-Domnul!
Alta este domnul Cuza!

epigramă de Ion P. Dacianu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai revenind de la Dunăre

Domnul României către ţară vine
Strălucit de-nvingeri de prin ţări vecine.
Lasă să purcează corpu-i de soldaţi
Şi rămâne-n urmă cu şase bărbaţi.
Dar le vine ştire că-n dumbrava deasă
Îl pândesc cinci sute turci, oştire-aleasă.

Printre-a serii umbră cu-ai săi scutieri
Domnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri.
Turcii în bătaie strigă cu putere,
Iar eroii noştri se luptă-n tăcere.
O minune mare! Turcii sunt învinşi!
Numai domnul taie patrusprece inşi!
Apoi urmă calea-i. Iară luna plină
Le aşterne drumul cu flori de lumină.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldoveanca

Pe străzile Genevei,
Prin zori în deşteptare,
Apare o statură,
O moldoveancă-n floare!

Şi bus-ul, şi, chiar tram-ul
Stau amuţite-n loc,
Mă rog, că trece fata,
Dând la pedale foc.

Şi nici, măcar, sirena,
Al dracului de tren,
Nu-i poate închide gura
Când Ea îşi are un ţel!

Căci o aşteaptă munca
Şi timp nu-i de popas,
Veghează telefonul,
De la copil un glas!..

Din noapte până-n noapte
Nu-i decât furnicuţă,
Munceşte şi adună
Avere-n pestelcuţă!

Iar ziua când e mare
Şi-i bate raza-n faţă,
E o copilă dulce,
Cât ziua de măreaţă!...

Zâmbind, adie a fragă...
Prin lacrimă păşeşte,
De-şi vede mama dragă,
Copiii până-n creştet!

Şi, cum să facă oare,
Cum să se rupă-n două:
Să stea cu ei la masă,
Ori să îi scalde-n rouă?!

Şi ar pleca, chiar, mâine
La casa ce o cheamă,
Dar... cine să rămână,
Să deie din pedale?!

O lacrimă-i coboară...
Dând la pedale foc:
Nu-i voie să ne plângem!
Timpul nu stă pe loc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea

Frumosa Dunăre se zbate in albia albă
Între malurile vieţi, între două ţărmuri surori
Aşa se zbate în largul oglinzii
Precum visul în miezul nopţii.
Dunăre, Dunăre apă rece, apă caldă
Aduci putere celor sortiţi să piară
În adîncurile tale vii, pline de necunoscut
Şi cunoscut!
Aleargă valuri după valuri
Ţinînd viaţa în alertă şi cunoscutul în panică
Pentru viaţa ce urmează.
La răsărit de munte pe malul dreptăţii
Şi al puterii ce curge din destinul tău
Frumos, Dunăre albastră!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge,copilă

Nu plânge, copilă!
Lacrima-i amară.
Căzută din pupilă
obrazul tău îl ară.
Brazdă adâncă lasă
pe rumenul obraz.
Deloc nu eşti frumoasă
când plângi la un necaz.
Când teama te-înfioară
şi-n suflet îţi pătrunde,
Roagă-te din inimioară
şi Dumnezeu te-aude.
Chiar dacă tu nu-l vezi,
El totuşi te ajută.
Continuă să crezi
şi lacrima-i pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Marea Neagră

După o lungă şerpuire
Dunărea sfârşeşte-n mare
Şi la locul de-ntâlnire
Are loc o confruntare.
Dunărea bogată-n guri
Face nazuri,
Cum că ea de n-ar aduce
Un filon de apă dulce,
Ea ar avea altă soartă
Şi-ar fi practic mare moartă.
Marea, un pic agitată
Îi dă replica de-ndată:
- De nu ţi-aş pompa prin guri
Valuri cu apă sărată
Nu ai fi aşa bogată
În nisetri şi moruni
Şi... în loc de caviar
Ai avea tarama... doar!
Nu uita tu "picătură",
Că eu nu am fundul gol,
Că-s bogată şi-n petrol,
Dar şi-n stocuri mari de gaze
Vândute de nişte loaze
Pe nimic!
Şi-apoi, îţi zic:
Zecile de mii de oameni
Vin la mine în toţi anii,
Ca la Mecca musulmanii...
Şi încheind cu-aşa cuvinte,
Înghite Dunărea-nainte.

Morala:

Cu o mare,-n mod firesc,
Nu e bine a te pune,
Mai mult de e lac "rusesc"
Ori chiar "americănesc"!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Domnul Învierii

Eu sunt Domnul Învierii
Sunt Isus, din Nazaret,
Eu sunt Domnul mângâierii
N-am venit ca să te cert,

N-am venit s-aduc ocară
Suflete slab, pustiit,
Şi nici vorbe să te doară
Căci eşti fiul Meu iubit.

Pentru tine M-am jertfit
Viaţa ta să o salvez,
La Golgota am sfârşit
Şi vreau, în Mine să crezi.

Te aştept la pieptul Meu
Să poţi să te odihneşti
Să laşi tot ce este greu
Să poţi liber, să trăieşti.

Cu a Mea lege te-nvată
Liniştea să o găseşti,
Să vezi în cer a Mea faţă
Acol' veşnic să trăieşti,

Fericit să fii cu Mine
Şi cu cei din jurul Meu.
Eu sunt Domnul ce-ţi vrea bine
Eu sunt Salvatorul Tău.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (11 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţuţora

Către domnul Petru tânăra sa fată
Într-o zi purcede tristă, dolorată.
Îşi ridică vălul cu aur ţesut.
Ca o auroră chipu-i a părut.
Ochii-umbriţi de gene râur lacrimi line,
Râură tezauri de graţii divine.
Vorba-i ca murmura aurei uşori
Printre rozioare, delicate flori.
Părul ei ce noaptea faţa-i împrumută
În ridente bucle sânul ei sărută.

— "O, măreţe doamne, fii ascultător.
Au venit cazacii, prad, robesc, omor.
Fii cu bunăvoie pentru-această ţară!
Scoală-te şi sparge ceata lor barbară!"
— "Fiică, nu deschide sânu-ţi frăgior
Grijilor ce farâm omul pieritor.
Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate.
Cel ce-ţi dete viaţa ţie ţi-a lăsat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat
Grijile-ncunună cugetele line
Cu florile d-aur viselor senine.
Te îmbată dulce de cereşti visări
Şi ne lasă nou negrele vegheri!"
— "Dar când omul uită drepturile-i sfinte,
Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?"

Zice: ochii pleacă dulci şi lăcrimaţi,
Domnul îi sărută perii săi curaţi
Şi cu dalbe lacrimi: — "O, preadulce fiie!
Îi vorbeşte domnul; Voia ta să fie!"

De trei ori din ceruri rumenele zori
Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia dată lupta se precumă.
Inamicul fuge şi moldavii-i urmă.
Taie şi fărâmă pe cazaci cu dor,
Prinde în robie pe hatmanul lor.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum gândeşte un bărbat în zilele noastre

Eu sunt şef la mine-acasă!
Da, sunt şef de şef, nu glumă!
Dar de când cu internetul,
Nu-mi merg lucrurile strună.

Când mă plâng că-mi este foame,
Soaţa-mi zice:
- Stau pe CHAT! Ţine cură de slăbire!
Eu de şunci m-am săturat...
(Şi îşi plimbă silueta mai decât un top-model)
Coapsele îşi modelează,
Îşi arată sânul ferm...
Zic eu:
- Vrei ceva, iubito?!
Zice ea:
-Vreau bani, bărbate,
Că de la o vreme-ncoace
Spui mereu că nu se poate...
Ba că ţi-au oprit din leafă,
Pentru pierderi din profit,
Bă că dai că-ţi moare seful...
Şi în plus te-ai ramolit!
Uite, vii, te-aşezi la masă,
Spui că spatele te doare!
Mai zici că eşti şef în casă
Şi nu faci două parale!
Plec...
- Îmi trebuie cămaşă, zic a doua zi.
- Spălată?! Mergi, în grabă ţi-o clăteşte!
Eu nu pot! Sunt ocupată!
- Şi ce treabă ai, femeie?
- Stau pe facebook! Meditez...
Mă întreb dacă cu tine
Aş putea să progresez.
Vom intra în UNIUNE!
Ce să fac? să stau aşa
Cu un pămpălău ca tine?
Mă-ntristezi, iubirea mea!
........................................
De' o fi una, de' o fi alta,
Că oi fi măgar sau câine,
Toată grija căsniciei,
Cade în final pe mine...
.........................................

Deci sunt şef la mine-acasă,
Nevasta, coastă de drac,
A-nvăţat să mă conducă,
Ea comandă şi eu tac...
Şi vă spun: Am dat de dracu!
Cu femeia nu te pune,
Chiar de-aş zice nu se poate,
În final, ca ea rămâne.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum gândeşte un bărbat în zilele noastre

Eu sunt şef la mine-acasă!
Da, sunt şef de şef, nu glumă!
Dar de când cu internetul,
Nu-mi merg lucrurile strună.

Când mă plâng că-mi este foame,
Soaţa-mi zice:
- Stau pe CHAT! Ţine cură de slăbire!
Eu de şunci m-am săturat...
(Şi îşi plimbă silueta mai decât un top-model)
Coapsele îşi modelează,
Îşi arată sânul ferm...
Zic eu:
- Vrei ceva, iubito?!
Zice ea:
-Vreau bani, bărbate,
Că de la o vreme-ncoace
Spui mereu că nu se poate...
Ba că ţi-au oprit din leafă,
Pentru pierderi din profit,
Bă că dai că-ţi moare seful...
Şi în plus te-ai ramolit!
Uite, vii, te-aşezi la masă,
Spui că spatele te doare!
Mai zici că eşti şef în casă
Şi nu faci două parale!
Plec...
- Îmi trebuie cămaşă, zic a doua zi.
- Spălată?! Mergi, în grabă ţi-o clăteşte!
Eu nu pot! Sunt ocupată!
- Şi ce treabă ai, femeie?
- Stau pe facebook! Meditez...
Mă întreb dacă cu tine
Aş putea să progresez.
Vom intra în UNIUNE!
Ce să fac? să stau aşa
Cu un pămpălău ca tine?
Mă-ntristezi, iubirea mea!

De' o fi una, de' o fi alta,
Că oi fi măgar sau câine,
Toată grija căsniciei,
Cade în final pe mine...

Deci, sunt şef la mine-acasă,
Nevasta, coastă de drac,
A-nvăţat să mă conducă,
Ea comandă şi eu tac...
Şi vă spun: Am dat de dracu!
Cu femeia nu te pune,
Chiar de-aş zice nu se poate,
În final, ca ea rămâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am debutat foarte calm şi l-am bătut pe domnul Turgheniev. Apoi m-am antrenat din greu şi l-am bătut pe domnul Maupassant. Am făcut două meciuri egale cu domnul Stendhal şi cred că sunt în avantaj în al treilea. Dar nimeni nu va putea să mă ducă în ring cu domnul Tolstoi, doar dacă sunt nebun la cap.

citat clasic din Ernest Hemingway
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea – dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magda lui Arbore

Rănit pân' la moarte, cu sabia-n mână
Fu hatmanul Arbure prins;
Ducându-l departe la hoarda păgână,
Dispare tătarul învins.

Pe câmpul izbândei stau corturi întinse
Voinicii cu domnul lor bând;
De hatmanul Arbure vorba se-ncinse:
Jelea fiecare pe rând!

Dar vodă se scoală aprins de mânie:
"Lăsaţi bocituri de copii!
Vitezi ca şi dânsul avem noi o mie,
O mie şi sute de mii!

Întreaga Moldovă de hatmani e plină.
D-un chip, d-o făptură, d-un os!
Văzut-aţi, la naiba, o mumă română
Să crească un fiu ticălos?

Atunci România se şterge din lume,
Când ţara-i din Pont în Carpaţi
În stare va fi să-i înşire anume
Pe cei ce-s născuţi împăraţi!"

"Aşa să trăieşti!" îi răspunde deodată,
Sosit p-un căluţ tătăresc,
Un tânăr cu frageda voce de fată
Vibrând dintr-un chip îngeresc.

E fiica lui Arbure, care-n bătaie
Pe hatman l-a fost însoţit,
Lucind printre cete ca luna bălaie
Pe cerul de nori învălit.

Când Magda văzuse pe falnicu-i tată
Căzut sub o droaie de răni,
Plăpânda fecioară ca fiara turbată
Izbea şi muşca pe păgâni.

Acuma l-a ţărei serbare venită,
Ea zice: "şi eu voi să-nchin!
Adus-am cu mine o cupă cernită:
Turnaţi-mi într-însa pelin!"

Ş-aruncă p-o masă, plin încă de sânge,
Un cap uricios de tătar:
"Când ţara-i ferice, nici Magda nu plânge!
Voi bea... însă iată pahar!"

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!