Moldoveanca

Pe străzile Genevei,
Prin zori în deşteptare,
Apare o statură,
O moldoveancă-n floare!

Şi bus-ul, şi, chiar tram-ul
Stau amuţite-n loc,
Mă rog, că trece fata,
Dând la pedale foc.

Şi nici, măcar, sirena,
Al dracului de tren,
Nu-i poate închide gura
Când Ea îşi are un ţel!

Căci o aşteaptă munca
Şi timp nu-i de popas,
Veghează telefonul,
De la copil un glas!..

Din noapte până-n noapte
Nu-i decât furnicuţă,
Munceşte şi adună
Avere-n pestelcuţă!

Iar ziua când e mare
Şi-i bate raza-n faţă,
E o copilă dulce,
Cât ziua de măreaţă!...

Zâmbind, adie a fragă...
Prin lacrimă păşeşte,
De-şi vede mama dragă,
Copiii până-n creştet!

Şi, cum să facă oare,
Cum să se rupă-n două:
Să stea cu ei la masă,
Ori să îi scalde-n rouă?!

Şi ar pleca, chiar, mâine
La casa ce o cheamă,
Dar... cine să rămână,
Să deie din pedale?!

O lacrimă-i coboară...
Dând la pedale foc:
Nu-i voie să ne plângem!
Timpul nu stă pe loc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau şi mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficţiune?!
Când deodată se smuceşte,
Saltă, se rostogoleşte...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruţă, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nţeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai muşcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are şenaluri, şine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori şenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun şi-un claxon,
Vă iau pe toţi... în balon...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al mamei glas

Aşa sunt eu,
Precum voi mă vedeţi:
Cu ani peste umăr,
Cu brume pe spate...

Aşa sunt eu:
Dulce, terestră,
Amară,
Trecătoare...
Adie un pic spre
Toamne în aur,
Spre ploi în petarde,
Spre o scurtă iarnă,
O primăvară...
Adie a viaţă-n popas
Călătoare...

Tandră,
Mândră in zbucium,
Sfidătoare...
Cu zâmbet pe buze,
Îndrăgostită de un bun sfat,
Cu pas cumpătat...
Mă apropii şi caut
Cuvântul deplin, onorat:
Al mamei glas,
Privirea,
Mâna Ei,
Alinarea
Din Casa cea Mare!
Taina de pe urmă

Nu văzui soarele, luna,
O văzui pe mama mea,
Cum îmi împletea cununa
Licăririi sub o stea.

Nu ştiam cât e de mare,
Fericită-i ori nu prea,
Îi sorbeam din palma-i soare
Apă vie, viaţa mea.

În sclipirea de pe gene
O vedeam numai pe ea,
Cum plimbându-ne prin ele,
Vlaga vieţii ea veghea.

Iar în taina de pe urmă
O privire îşi lăsa...
O urmam, ferindu-i gândul...
Ei o lacrimă-i cădea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă: Copiii

În casa mea, la catul ultim
Şi din panouri de beton,
Eu mi-am dorit un cadru intim
În camere şi pe balcon.

Să cad, împins de-o dulce lene
Într-o visare de poet,
Cu lente lunecări de gene,
Ce se apropie încet.

Dar când îmi e viaţa mai dragă,
Behăituri şi nechezări,
Cu mari stridenţe se propagă
Peste al tihnei aşezări.

Nu e o turmă jos la târlă
Şi nici cumva o herghelie,
În ţarcul căror câinii urlă
A pagubă şi sărăcie.

Sunt copii, băieţi şi fete,
Parcă ar fi prin răstoace,
Se-nţeapă şi se trag de plete,
Că aşa ştiu ei să se joace.

Iar când nu-i mai încape locul
Anume făcut pentru joacă,
Găsesc neîntârziat mijlocul
Să se arate tari de moacă.

Se hârjonesc în hol, pe scară,
Mai dau atacul la scrisori
Şi fac ce fac ca să dispară
Câte un bec sau vas cu flori.

Se urcă ziua pe terase
Să facă plajă, să alerge,
Formează ciurde zgomotoase,
Pentru că văd că le merge.

Mijloacele de joc le strică
Şi devastează Spaţiul Verde,
N-au nici ruşine şi nici frică,
Deoarece nimeni nu-i vede.

Se pune serios problema
Să ştie şi ei o măsură,
Însă apare şi dilema,
Prin EDUCARE sau DRESURĂ.



Copiii sunt urmaşii noştri,
Copiii ne conservă spiţa,
Să nu-i lăsăm să pară monştri,
Să-şi facă de ruşine viţa.

Copiii să devină fala
Civilizaţiei moderne,
Familia, civismul, şcoala,
Să aibă temelii eterne.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte dulce

Noaptea dulce
dorul mi-l duce
la mândrul în pridvor
să fiu susur de izvor..
Noapte dulce
te du la el în tâmple
şi spune-i pe-ndelete:
Ca gândul lui
nici unul nu-i
cutremură Pământul
când iubeşte cântul
gurii mele flutur.
Ca al său mângâi
nici unu nu-i
să-mi tremure şi buza
când mă iubeşte-n-tr-una.
Ca al său cuvânt
nici unul pe Pământ
nu ştie-a linişti
şi-n tâmple a iubi.
Ca a sa inimă bătândă
nici una nu mi-e vină
iubeşte simplu o copilă
cu zâmbetul de liră.
Ca al său vers verzui
nici unul nu-i
şi nici nu cred că-mi este
e singurul poet hai-hui
ce şoapta mi-o iubeşte.
Ca al său sărut
nici unul nu îmi este
poem de dor tăcut
trecut, prezent şi viaţă-mi este.

Ca însăşi El
ce ochii îmi iubeşte
nici unul nu-i
nici prinţ din vreo poveste.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e ziua Ei

Se-ntunecă, dar timpul nu-i trecut
Şi – doar mă ştii – sosesc în graba mare,
Ca nu cumva să-mi zici că iar am vrut
Să-ţi spun un "La mulţi ani!" din depărtare.

Sosesc, iubito, vezi, alerg prin noapte
Cum pot şi eu – cam suta şi cincizeci –
Motorul mi-e încins şi-n cap am şoapte...
Bag frână, uite: suta douăzeci.

Eu sper s-ajung şi chiar s-ajung cu bine,
De scap de radar, vin la timp, să ştii!
Căci nu mai vreau s-adormi în gând cu mine,
Ba chiar aş vrea în braţe să mă ţii,

S-avem o noapte ca demult, nebună
Şi, recunosc: îmi e şi mie dor
De serile când îţi cântam în strună
Dormind, iar tu... pe la televizor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Când priveşti cum floricica dintre iernuri îşi revine
Şi aleargă păsărica ţopa~ţop peste câmpii,
Nu-i aşa că te încearcă fel de fel de bucurii
Şi că-ţi vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i aşa că te apucă, nu-i aşa, c-aşa îţi vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ţi revii?
Nu-i aşa că-i beznă totul, nu-i aşa că ai în minte
Gând gândeşti (deşi nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veşminte
Fac să zburde toate cele, înapoi şi înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ţine până-n zori.
Nu- aşa că nu prea poţi să mă vrei numai cu... minte?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp

Mai este timp să te mai strâng la piept
Şi în albastrul tău să mă pierd lin
Luând în palmã munţi de trandafiri
Să te mai caut printre ei, o, vis divin!

Mai este timp destul să te iubesc
Din creştet până-n tălpi şi să mai pot
S-acopăr trupu-ţi fin cu nopţi fierbinţi
Ce n-or mai vrea din minte să te scot

E timp destul pe buze să mai am
Sărutul tău ameţitor de blând
Şi ne-ntrerupt să te culeg din flori
Apoi să te sădesc la mine-n gând

Da, este timp... tu de ce crezi că nu-i?
Şi chiar de nu-i, voi scotoci-n abis
Pe tâmpla nopţii să te pot iubi
Pe-aceeaşi stea, la margine de vis...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara asta nu-i a voastră!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...

E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi de singurătate

La poarta Sufletului ei,
El stă, gândind doar la plăcere.
I-aduce, dând doar câţiva lei,
Flori multe, făr-o mângâiere.

Ei îi plac florile de câmp,
Culese-n lacrimă de rouă,
El ia degrabă, ca un tâmp,
"Nouă buchete-n preţ de două!!! ".

Chiar dacă sunt cam ofilite,
I le dă, fără să îi pese
Că ea-şi dă seama că o minte
Când spune că le-a luat "pe-alese".

În loja Sufletului ei,
Ar fi pătruns doar cu o floare,
Nu cu un snop de ciumăfăi
Rămase fără de culoare.

Vorbeşte.. de nu se opreşte,
În laudă de sine, multă.
Şi, "masculin", cucurigeşte.
Ea i-ar răspunde... el n-ascultă.

E cel mai tare din parcare
Şi-o vrea a lui şi, imediat!
Şi-i singurul bărbat sub Soare
Şi nu are niciun păcat.

Apoi, îi spune c-o aşteaptă
La un hotel, în colţ, pe stânga.
(Poate vor bea şi o cafea,
Sorbită doar pe jumătate,
Că, neavând timp, s-or arunca
Direct, în lenjuri şifonate...)
Dar, ea tot tace şi îndreaptă
Spre el, privirea, ca nătânga...

"Ce dracu' are-acum?! Pe bune!
Oare, ce vrea sa îi mai dau?!
Nu am timp s-o curtez şi mâine!
Chiar nu pricepe că o vreau?! "

Se enervează şi îi spune
Că a avut multe ca ea
Şi... poate erau mult mai "bune"
Şi-o-ntreabă dacă şi ea-l vrea.

Ea vrea, IUBIREA-i când adună,
Să curgă lin... netulburată,
În lungi plimbări, sub clar de Lună
Şi să se simtă adorată.

Să-şi dea o dulce sărutare,
Şi mângâiere, şi alint...
Iar ziua, să culeagă Soare
Din al IUBIRII labirint.
....................................
Jumătăţi de singurătate
Ce se-ntâlniră pentr-o clipă,
Se despărţiră-nverşunate,
Că s-au îndrăgostit în pripă.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!