Ştefan Vodă şi Codru

Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"

Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu, codrul

Cu fratele meu codrul mereu sunt în dezacord.
El primăvara îmbracă haina verde, legionarul!
Eu îmi dezgolesc pieptul ca ţăranul la plug.
Toamna, fratele meu îşi dezbracă haina de frunze,
Gata fiind să înfrunte gerul şi vântul.
Eu îmbrac sumanul şi fac legământul:
- Cu fratele meu codrul împărăţi-vom pământul,
Iar dezacordul nostru va fi doar vestimentar...
Un frate prietenos cum e codrul, mai rar!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul frate cu românul

O strămoşească nedreptate
Ascunde-se în acest vers.
Tot codru-i cu românul frate
Dar cum se taie, nu-i şi-nvers.

epigramă de Liviu Lucian Perţa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul să rămână verde

Fără milă, cu securea,
Muntelui i-au ras pădurea.
Aurul verde al ţării
A luat calea-înstrăinării.

Codrul îşi pierde destinul.
Guvernul e chior, nu vede.
Mai bine-ar pierde stăpânul,
Codrul să rămână verde.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul frate cu românul

Şi creştinul şi păgânul
De-i întrebi, răspund: -Aiurea!
Codru-i frate cu românul
Iar românul... cu securea!

epigramă de Mihai Moleşag din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublă poluare

Ieri am fost prin codrul des
Să mai uit puţin de stres
Şi în loc de păsărele
Vuia codrul de... manele.

epigramă de Marius Coge din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul şi românul

Cei doi fraţi cu bun renume
V-o declar, ca un raport,
Au plecat în larga lume
Ca produse de export.

epigramă de Mihai Frunză din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IARNA-ŞI VARSĂ TOT ARGINTUL PESTE CODRUL RUGINIT
Iarna-şi varsă tot argintul peste codrul ruginit,
Peste cer întinde vălul de un alb nemărginit
Şi îşi vâră aprig colţii în ce-i viu şi mişcător
Prin cetăţi pline de viaţă ori cătun părăginit.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codru-i frate cu românul

Românul doar un frate are:
Codrul – ce se taie-n draci.
I-a rămas sora cea mare:
Criza – soră de săraci.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde de stejar
Pădure – codru secular
Seva-ţi plânge de prin cioate
Tulpini multe fiind tăiate
Trupu-ţi este sfârtecat
Te-ai cam împuţinat
Arbori falnici ţi-au tăiat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de gorun
Plânge ursul nostru brun
Plâng şi cerbi şi căprioare
Plâng şi cele răpitoare
Nu-şi mai găsesc adăpost
Tu le-ai fost de avanpost
Însă acum te-ai împuţinat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de castan
Inundaţii, an de an
Se pogoare peste sate
Producând calamitate
Când pădure, erai deasă
Opreai puhoiul din faşă
Pădure mult s-a defrişat
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de gârniţă
Vara-i tot mai mult arşiţă
La câmpie îi ca-n deşert
Viitoru-i mai incert
Climatul s-a aridizat
Extremele s-au accentuat
De când pădure, te-au tăiat....
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de frasin
Omul, de n-ar fi hapsân
Pădurea ar iubi mai mult
Şi-ar face din asta un cult
Pădurea dacă-i măreaţă
Înseamnă mai multă viaţă
Iar pădurea-i pentru toţi
Şi nepoţi şi strănepoţi

Foaie verde de arţar
În pădure-i vai şi-amar
Jefuită-i zi şi noapte
Mai nou, se fură cu acte
Şi-i tăiată, şi-i vândută
La străini ce dau valută
Dacă-i mai lăsăm pe hoţi
Ce-om lăsa la strănepoţi?

poezie de Ionel Popa (1 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

codrul de stejari –
iz de frunze putrede
printre gălbiori

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de codru

Nu pot să cânt pe codrul
Ce n-am simţit aproape,
Vecin de unde am zborul...
Un pâlc de două ape.

... Şi l-am copilărit
În veşnice urcuşuri
Pe Ciobul povârnit...
M-am dat pe derdeluşuri!...

N-am fost atras de munte
-Mereu semeţ, jilav-
Nu-l vreau, tâmple cărunte,
Îmi dă suflet bulhav!

Nu-mi place abruptă pantă,
Nici să miros răşina,
Nu zbor în parapantă;
Urăsc de nu-i lumina!

Mă simt neajutorat
Printre copacii falnici,
Frunzişul scuturat;
Îi văd soldaţi, nepaşnici...

Sunt veşnic copleşit
De-o neînţeleasă teamă...
Nici vers n-am reuşit
La codrul de aramă!

Păcat că n-am menire
Să mă-npătrund făget;
Nu voi fi nemurire,
N-am darul de poet!

... Dar am sinceritatea
De-a spune; îmi place, nu...
Nu-mi trafic libertatea
De a-mi scrie... sufletu'!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Verde, verde, codrul verde,
Tânăr, tânăr, tinerel,
În el iarăşi mai m-aş pierde
Să fiu iarăşi ca şi el!

Eu îmătânesc întruna,
Codrul tot mai tânăr este
Şi-n curând va spune luna
Că am devenit poveste!

poezie de Milea Preda din Fântâna din oglindă
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ostaşilor români

Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munte!
Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viaţă,
Ce-aţi probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!
(...)

poezie clasică de Vasile Alecsandri din volumul Ostaşii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veşted, amorţit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi aminteşte de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veşnic viu
Vara noastră se va sfârşi
Când galben de tot va fi.
Codrul verde şi-adânc era
Şi-avea umbra de catifea
Şi-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Şi-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...

poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul meu albastru

Dacă tu ai fi albastru
Codrul meu de zile dulci
Cerul sigur ar fi verde
Şi-ncotro ai s-o apuci?
Sigur că la mine-n versuri
Sunt cariatide mov,
Sunt alchimice-nţelesuri
Şi domniţe în alcov!
Dacă frunzele-s albastre
Florile doar roze sunt!
Cine sa trimită-n astre
Miresme de pe pământ?
Sigur că la mine-n cântec
Armonii se-nlănţuiesc
Stele zămislesc în pântec
Paradisul pământesc!
Tu cum mă găseşti, iubito,
Dacă-n plopi m-am fost ascuns,
Pe un drum ce nu te pierde
Şi prin inima strapuns?
Vino-n codrul meu albastru
În palatul cel de fluturi
Dacă vrei sa nu fii verde,
Daca vrei să nu te scuturi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan şi Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ştefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel ţărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oşteni,
Turci, tătari şi moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ştefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ştefan-vodă cel frumos
Ş-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ştefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi eşti dulce la privit
Şi mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori mă lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morţii nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!"
Fata zice şi s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ş-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniţi,
Moldovenii împietriţi
Şi tătarii înlemniţi.
Stau şi ulii în zburare,
Stau şi caii-n alergare,
Stă şi soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebuneşte
Şi înoată voiniceşte.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Şi pe fată mi-o ajunge
Şi la piept cu foc o strânge
Şi se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea codrului

Am adus topoare să tăiem pădurea
mut bătrânul codru, mut şi vântul sur
sună-a gol pământul, cad copacii, dur
nu se mai toceşte de tăiat securea.

Noi tăiasem codrul încă din amurg
dimineaţa, însă, sub arginţi de rouă
ne privim, tăiate, mâinile-amândouă
şi din munte aşchii dureros se scurg.

poezie de Corneliu Vasile din revista "România literară" (14 decembrie 1972)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!