Ştefan şi Radul

I

Ştefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-şi dobândească
Pradă bogată
Şi voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moşia,
În deal şi-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i şi-i mare
Din ei orcare
Şi samăn n-are
Sub sfântul soare;
Dar din păcate,
Doi fii d-un tată,
Meniţi a bate,
Lifta spurcată,
Frate cu frate
Stau să se bată...

II

Ştefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oştilor,
Pân' ce iată că-ntâlneşte
Întâlneşte şi chiteşte,
Şi chiteşte vitejeşte,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Şi-l chiteşte, mări, drept
Lângă inimă în piept:
Parcă fulgeră şi tună,
Sună greu şi greu răsună!

Radul stă nevătămat,
Căci la sân mi-i înfăşat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Şi-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Vodă, mânios,
Îşi aduce mâna jos,
Şi când o rădică sus
Cea măciucă s-a şi dus,
Despărţindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butuceşte,
Ci străbate vultureşte,
Pân' ce iată c-a găsit
Pe cel Ştefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimică,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer şi pe pământ!

Ştefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloşul scotea,
Şi de feru-i oţelit,
Pe unde-i mai ascuţit,
Măciuca s-a poticnit;
Ş-apoi iată
Că dodată
Dintr-o singură bucată
Două ţăndări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Şi pe locul ce cădea
Toate-n ţărnă le trântea
Şi-n pământ se mistuia!
Vezi că cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Şi când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Stă un şoim nemuritor,
Care-şi aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când mă-sa l-a făcut
Şi de-atunci
Pe munţi şi-n lunci
Fost-au iarnă, fost-au vară,
Dar el tot trăia în ţară,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot şedea la noi.

Agerul şoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Şi-şi grăia în graiul său:
"Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Şi Muntenii,
Ardeleni
Şi bănăţeni
Încă nu erau pe lume,
Toţi purtând un singur nume...
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar aşa să-i poci vedea!

Ştefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel şoiman:
Auzea frate pe frate;
Şi dând arma după spate,
Zice: "Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
Că şoimanii plâng de jale!
Arz-o focul duşmănie,
Să rămâi tu la domnie
Şi-mi dă fiica-ţi de soţie:
Cu domnia-ţi n-am ce face,
Dar domniţa mult îmi place!"

— Taci, Ştefane, barbarie,
Pe Măria n-o dau ţie!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ţi-am mai zis o dată, măi,
Tu-n domnie să-ţi rămâi:
Decât ţară de la tine,
Iau mai bine
Ţări vecine
De la limbile străine,
Dar nevastă vreau de-o viţă:
Porumbel şi porumbiţă!
Dă-mi-o dară să mi-o dai,
Că de nu, amar şi vai:
Şoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Ştefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Măria n-o dau ţie;
Iar de-ţi trebui pământeancă,
Ia-ţi muiere moldoveancă!

— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ţi eu cuvântul sfânt:
Să rămâi tu la domnie
Şi-mi dă fiica-ţi de soţie,
Căci simţesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ţie.
La doi domni o seminţie,
Bun la sfat şi bun la mână,
Fire neaoşă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Şi de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea!...

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Mărie,
A făcut un băietan.

Crească mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui vodă Radu
Şi-i fecior al lui Ştefan!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan şi Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ştefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel ţărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oşteni,
Turci, tătari şi moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ştefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ştefan-vodă cel frumos
Ş-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ştefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi eşti dulce la privit
Şi mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori mă lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morţii nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!"
Fata zice şi s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ş-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniţi,
Moldovenii împietriţi
Şi tătarii înlemniţi.
Stau şi ulii în zburare,
Stau şi caii-n alergare,
Stă şi soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebuneşte
Şi înoată voiniceşte.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Şi pe fată mi-o ajunge
Şi la piept cu foc o strânge
Şi se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrii-Popa

Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu peptul dezvălit?
Andrii-Popa cel vestit!

Şepte ani cu voinicie
Şi-au bătut joc de domnie
Şi tot pradă nencetat,
Andrii-Popa, hoţ barbat!

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Zi şi noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Şi din ţară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină,
Ş-are-un murg de patru ani,
Care muşcă din duşmani,

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Ş-are fraţi de cruce şapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Şi nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frăţioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vro patru cai!...
N-auzişi tu de-un Mihai

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, te găteşte,
Mihai mândrul te goneşte.
Iată-l, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
"Hai la goană de neferi!
Hai la goră de muieri!"[2]

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Au zis! ţipă, se aruncă,
Trece şes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintinel
Şi cu hoţii după el.

Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Şi din ochi aruncă foc.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Fug cum fuge-o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Şi se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!

Pept în pept!... câmpul răsună,
Toţi de tot dau împreună.
Toţi la luptă-s încleştaţi,
Toţi în sânge încruntaţi.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

"Ura, fraţi!" caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
"Ura!" moartea s-au ivit!
Vulturu-n zbor s-au oprit!

Zi de vară păn-în seară
Dau voinicii să se peară
Şi cu ferul ascuţit,
Şi cu pumnul amorţit.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Sângele-n răni gâlgâieşte,
Glasu-n gură se sfârşeşte.
Zece-s morţi! doi încă vii,
Mihai mândrul şi Andrii.

Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă peptiş, sare pe şa
Şi din gură zice-aşa:

"Zbori, copile sprintinele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi cata."

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Murgul sprinten se răpede.
În zadar! Mihai mi-l vede!
"Stai, hoţ-popă, dragul meu,
Să-ţi arăt cine sunt eu!"

Şi cum zice, mi-l chiteşte,
Drept în frunte mi-l loveşte!
"Ura!" Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

cântec, versuri de Vasile Alecsandri din Ocna (18 septembrie 1843)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre suvenire (fratelui Greâoriu Dragoş)

Dacă vreodată în lunga-ţi cale,
Te-i simţi, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viaţa-ţi de lacremi o tristă vale
Ochiu-ţi în plângeri de dor răpit
Când fără soarte, fără de nume,
Te-i vedea singur... despreţuit,
Un singur suflet nu-i avea-n lume,
Luptând cu-a vieţii valuri în spume,
Un suflet care te-ar fi iubit;
Când fug amicii de lângă tine;
Când plângi de Soarte-ţi trist, părăsit:
Gândeşte-atuncea şi tu la mine,
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Şi eu sunt, frate, nenorocit.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt

cu-a Lui îngeri veşnic sfinţi
va veni în slava Sa
şi pe cei nesăbuiţi
Domnul îi va judeca

articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viaţa aceasta care
fiecare o primi

ce-a lucrat dar fiecare
viaţa cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit

neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos

Hristos îi va despărţi
ca păstorul oile de capre
şi El îi va răsplăti
cu-a vieţii sfântă parte

pe cei ce au ascultat
şi viaţa o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră

oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura

nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le ştie
şi pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie

celor de la dreapta le va spune
veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu
căci voi în această lume
aţi trăit Cuvântul Său

foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-aţi dat
şi aţi fost mereu la post
păstrând sufletul curat

când în temniţă închis
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine aţi venit
vii fiind dar în credinţă

iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-aţi fost mângăiere

mi-aţi adus ce aţi ştiut
hrană să mă întremaţi
ca un frate v-aţi făcut
sănătate să îmi daţi

când am fost sărman lovit
şi de lipsuri şi de chinuri
pe la Mine aţi venit
să-mi ştergeţi grele suspinuri

Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi — când aţi trecut
în Numele Meu — Isus

toate Mie mi le-aţi dat
a lor Mei când le-aţi făcut
de Mine aţi ascultat
şi mi-aţi dat al vost" avut

la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice

căci am fost sub apăsare
şi în temniţă lovit
aţi trăit în nepăsare
pe la Mine n-aţi venit

şi-n spital când internat
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine nu aţi dat
să-mi vedeţi a Mea Fiinţă

când sărac şi părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-aţi dăruit
să găsesc în voi salvare

mergeţi astăzi de la Mine
căci voi nu m-aţi ajutat
când în lacrimi şi-n suspine
adesea Eu m-am scăldat

Doamne când noi te-am văzut
şi sărac şi-n plâns amar
şi bine nu ţi-am făcut
nu ţi-am dat nici un pahar

de apă ca Tu să bei
Fiinţa să-ţi înzdrăveneşti
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruieşti

celor dar mai nensemnaţi
fraţi de-ai Mei voi n-aţi făcut
fiţi atenţi şi ascultaţi
al Meu suflet m-a durut

Eu am fost cel oropsit
şi lovit căci fraţii Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar — niciun temei

cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost daţi
cei cu inima curată
în viaţă au fost lăsaţi

căci în Noua-mpărăţie
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti

căci va-ncepe o-mpărăţie
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieţii Sfânt Cuvânt

El pământu-l va schimba
chiar viaţa pe planetă
altă faţă îi va da
inserând noua dietă

în sfinţenie să fie
predaţi Domnului oriunde
o viaţă-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos

mulţumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moştenim veşnicia

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Vodă şi Codru

Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"

Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te vreau şi Domn şi Mire

cum Isuse să mă-nchin
înaintea Fiinţei Tale
căci o iată astăzi vin
Tu să-mi fii viaţă — cale

şi cum Ţie să-ţi slujesc
scufundat în umilinţă
pentru Tatăl meu Ceresc
de har plin şi de credinţă

cum Isuse să-ţi depun
a mea fiinţă-n palma Ta
Ţie doar să mă supun
Domn pe Tine a te avea

astăzi cum să mă smeresc
Doamne până în cenuşă
o Isus să te primesc
nu să stai la a mea uşă

vreau Isus să fiu al Tău
eu să gust a Ta-ndurare
să-mi fii Domn şi Dumnezeu
eu să fac a Ta lucrare

ia-mă Tu acum de mână
Tu Isus să mă conduci
dragostea având stăpână
şi nu azi — alte năluci

în ţărână să-mi smeresc
şi sufletul şi fiinţa
pe Tine să te iubesc
viaţa dându-ţi şi credinţa

vino dar în fiinţa mea
Tu Isus să-mi fii stăpân
cât va fi ziua de grea
lângă Tine să rămân

căci te vreau şi Domn şi Mire
ca o stâncă să-mi rămâi
prin a Ta neprihănire
să-ţi dau dragostea dintâi

ia-mi Tu ochii — inima
chiar un rob Isus să-ţi fiu
viaţa mea să fie a Ta
într-a lumii greu pustiu

vreau Isus să fiu plăcut
înaintea Fiinţei Tale
eu doar pumnul cel de lut
Tu să-mi fii lumină — cale

şi-un izvor de împlinire
a Cuvântului cel Sfânt
până la a Ta venire
să mă iai de pe pământ

voia Ta să fie a mea
în har şi-n neprihănire
să te pot Isus vedea
şi în cer după răpire

slavă cinste şi onoare
glorie Isus iubit
Tu îmi eşti a mea salvare
pururi dar o fii slăvit

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 iulie 2018, B. Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aş fi un mândru împărat,
La hoţ i-aş lua atunci averea
Şi-apoi ar fi executat...
Aşa-i corect, aşa mi-e vrerea.

De-aş fi un mândru împărat,
Voi aţi simţii a mea domnie,
Aş fi cinstit cu-adevărat
Şi-n ţară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aş duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aş fi deloc clement
Şi hoţii atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra ţară să-nflorească
Şi eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toţi i-aş strânge
Şi nu ar fi o întâmplare
Şi sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toţi de soare.

De-aş fi un mândru împărat,
Aş fi răzbunătorul vostru
Şi vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aş fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oştire
Şi nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simţire.

De-aş fi un mândru împărat
Spitale aş face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli şi toate cele rele.

De-aş fi un mândru împărat,
Noi am paşii cu mare fală
Şi Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înşeală.

Nu-s numai hoţi în astă ţară,
Românul tare greu munceşte
Şi eu aş fi precum o fiară
Cu acela care-l umileşte.

De-aş fi un mândru împărat
Nu aţi uita strămoşii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Şi nu ne-am purta ca proştii.

De-aş fi un mândru împărat,
Vă dau la toţi cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Şi nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În ţara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o ţară umilită.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile şi pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
şi nu îşi — mai află loc

stelele se vor topi
şi planetele de asemeni
când sfârşitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
şi timpul se va sfârşi
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou şi-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaş sfânt
din ceruri care venea

şi din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinţii de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieţii drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veşnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va şterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înţelege
şi le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere şi nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiţi popor de soi
trăind numa-n sfinţenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa şi Omega
început până-n sfârşit
să îmi înţelegeţi voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nţelepte
în viaţa adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
şi el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei şapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ţi arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

şi în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

şi-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetăţii vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
şi mai scump decât coralul

douăsprezece porţi avea
şi la ele doişpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetăţii
şi pe ele străluceau
apostolii — Divinităţii

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veşnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăşi fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ţi ia ochii vii
de nuanţe aşa de multe

douăsprezece porţi erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuinţă
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Fiinţă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce şi-au predat
Mielului deplin fiinţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi şi te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată şi onoare
Acum ţi-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ

Ţi-aduc glorie şi cinste
Şi Numele ţi-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aş vrea o Tată să-ţi slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veşnicie
Şi să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ţi fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn şi Mire-n infinit
Prin El viaţa mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ţie eu îţi cânt
O Tată iată a Ta Fiinţă
Şi te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credinţă

Şi dă-mi o Tată biruinţă
În luptele prin care trec
Întăreşte-mi dar a mea fiinţă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ţie Tată mă închin
Şi iată îţi aduc onoare
Prin credinţă acum vin
M-arunc la sfinţele-ţi picioare

Căci Tu-mi eşti Doamne Dumnezeu
Şi-mi eşti stăpân în veşnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îţi fie

Ţi-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine şi pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc şi-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălţat
Aşa ne spune a Lui Cuvânt

Şi haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfinţenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Fiinţa-i era îmbrăcată

Şi scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veşnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieşind
Şi mii de slujitori I se-nchina
În glorie Fiinţa îi scălda
Veşnic Numele-I cinstind

Daniel aşa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veşnicie
Şi-a Lui putere veşnic vie
O are-n cer şi pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârşirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârşit
Şi Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veşnicie

Şi-a Lui înfăţişare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar faţa sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlneşti nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei şi-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veşnicie

Acelui Sfânt şi vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Şi îngeri sfinţi — gingaşa fată
Cu faţa caldă şi curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieşeau
Flugere tunete şi glasuri
Pe când şapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Şi ochii sfinţi şi ai luminii păsuri

Şi cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru şi-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veşnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Şi bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veşnic Sfânt
Şi glorie îi cântau
Pe când toţi slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt

Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt şi drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îţi slăvim Numele-ţi mare
Şi-ţi cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îţi mulţumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăştur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: "Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă." Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului. - 28:1-8
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Oltea: Nu aşa, măria ta! Scrie numele tău de domn întru veşnicie!
Ştefan (zâmbind amar): Bine, mamă! Mai scriu un rând! (Scrie.) Sunt un pumn de pământ. (Rar.) Am luptat, am iubit, am visat! Io Ştefan cel Mare şi Sfânt! (Cade cortina.)

replicile de final din piesa de teatru Ştefan cel Viu, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul şi Sfârşitul

Mai înainte de orice început
Din veşnicie am fost aşezată
Şi Fiinţa Mea — totu-a făcut
Din nu-ul stins şi nevăzut
Şi din lumina nou creată

Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar şi împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână

Începutul şi Sfârşitul iată Eu
Am fost şi sunt în Univers
Şi sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt şi ales

În Psalmul doi iată m-ascund
Şi-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvaţi să fiţi de cel viclean

Căci în Apocalipsa aşa vorbeşte
Însuşi Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numeşte
Şi vouă El vă dăruieşte
Şi astăzi din Duhul Său

Eu sunt Începutul şi Sfârşitul
Cel Dintâi şi de pe urmă
Aşa vorbeşte astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Şi-şi vrea curată sfânta turmă

Veniţi dar astăzi — voi veniţi
Şi vin şi lapte cupăraţi
Trăind viaţa doar ca sfinţi
Prin Mine o să biruiţi
Surori fiindu-mi — voi şi fraţi

Să cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Şi dragostea în voi să cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele aşezăminte

Să cânte-n inimi bucuria
Orchestre şi fanfare să răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăşi bucuria
Pe sfinţii toţi să îi adune

Dar până atunci vor fi furtuni
Şi valuri grele pe pământ
Scălda-ţi-vă în rugăciuni
Să fiţi găsiţi de Isus buni
Curaţi — trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!