Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

Soţia plânge deasupra umedului ocean,
Plânge deasupra oceanului rece,
Căpitanul se uită la cerul cel vânăt
Împovărat de nori grei şi ascuţiţi.

Iar copilul? Copilul doarme în cabină
Cabina gri - ca apa în stratele de sus,
Muşte i se plimbă pe nas
în ochi îl înţeapă fumul de tun.

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua învierii credinţei

Semaforizaţi labirintul
Şi cereţi un ghid pentru toţi,
Să ştie copilul şi prinţul,
Că încă e viu printre morţi.
Aduceţi mirosuri mai fine
Şi lanţuri în multe culori,
Ca lumea să spere că-i bine
In viaţa răpusă sub nori.
Luaţi doar nuiele de paie
Cu spicul şi bobul mărunt,
Să facem buchete-n copaie,
Craciunul să zburde prin gând.
Acum, la-nvierea cerută
Şi orbul şi numele mort,
Zâmbeşte, petrece şi uită,
Ca visul deasupra de tort.
Azi, sfânta-nviere ne leagă,
Cu chinga-i de veacuri trăite
Şi nimeni nu şti-va s-aleagă,
O cale făr' de jurăminte.

poezie de Liviu Reti (25 decembrie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vezi că iar...

De vezi că iar se face seară
Pe malul mării ce-l călcăm,
În aerul domol de vară,
La pas amoru-l confesăm.

Şi strâns ţinându-ne în braţe
În foşnetul ambiental
A cerului sfere ne-nhaţe
Întru spectacolul astral.

Şi-om admira frumoasa lună
Cum se ridică liniştit,
Pe-al nopţii cer ca o stăpână
A stelelor ce-au răsărit,

Deasupra mării tremurânde
Scăldând un gingaş licăriş
Ce va dansa în joc de unde
Pe-al valurilor unduiş.

Şi în lumini ce vor străbate
Al nopţii văl pulsând pe cer
În slava nopţii fermecate
Dulceaţa gurii am să-ţi cer.

Iară pe gură-mi, tu, stăpână,
După ce gura îmi vei da,
Sub raze galbene de lună,
Vei deveni uşor, aşa...!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (24 septembrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Launtric invadator

Launtric invadator
se exterorizeaza
si prin combustie
se stinge usor
o apa moale.

Eschive...
Confesiuni desarte;
Copilul e mort,
Nu mai asculta.
Lapte nu torni
Pe os, e fragezit.

Manza e ostenita
De la atata stat
Si ruguceste oarba
Mana care o framanta.

Drapelul ei
E alb si negru,
Iar imnul ei
Sunt calele.
Imparateasa doarme,
Orgasmic viseaza.

poezie de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mort poate fi descoperit totdeauna când se produc trădările. Există un astfel de timp mort, neştiut şi nebănuit de cel trădat, când sentimentele alunecă şi nu sunt mărturisite celui care va fi lovit.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Flavyus_cesc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

Aş vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veştedă, ce o lasă, foşnind, creanga teiului, ca o coroană
Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt,
Aş vrea să ard ca tămâia prinosului
Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi.
Un grup de maici, în negru cu iz uşor de negură,
Au spus vorbe banale şi s-au rugat o clipă pentru tine.
Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcoleşte o horă veselă,
Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod şi-i atât de trist...
Seninul înalt picură printre crengi
Cu umbră şi lumină
Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei
Înalţă pe florile roşii de deasupra ta -
Se îmbată ultima dată cu soare şi parfum - înainte
De a pieri ucise de gerurile albe
Şi nu ştiu că tu dormi sub florile roşii,
Şi nu ştiu că-i toamnă şi că vor muri.
Nisipul străluceşte sub frunzele căzute -
Câţi ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău?
O clipă sau o veşnicie - tot una.
Spiritul tău dăinuie la fel deasupra ierburilor şi frunzelor.
Ascultă veselia noastră tristă,
Aspiră fumul de lumânări şi tămâie
Şi priveşte trist zilele - deşănţate călugăriţe negre...
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis marin

Ai venit în grabă...
cu ochii tăi, mai verzi
decât marea şi smaraldul...
Ai clipit din ei dulce
şi ai limpezit
cerul învăluit de aburii
asfinţitului...
Ai mai clipit o dată dulce
şi ai îmblânzit furia mării,
ca să poţi culege
alge verzi pe plaja pustie.
Ai căzut apoi istovită
cu obrazul în nisipul
toamnei,
rece şi aspru.
Ai rămas aşa... în aşteptarea
brizei de seară,
să dormi sub mângâierea ei,
să visezi pâlpâitul
pescăruşilor în căutarea
cuiburilor din inima
stufărişului mort...

poezie de Ioan Friciu (10 septembrie 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Moşul încărcat de milenii
în sania trasă de reni,
în atelele albe
în horă de îngeri
coboară spre sat.

În cenuşa din vatră
o palidă limbă de foc
sărută pereţii în alb.
De prea multă aşteptare
pe patul din scândură
copilul adoarme visând
în fum de tămâie
şi lumină...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De cine ţi-e frică, Dora?
Ai văzut tu scorpion
să se teamă de nisip?!

Oamenii vin şi pleacă,
au în buzunare tot felul
de reţete pentru viaţa veşnică.
Uneori un demon caucazian
coboară şi le pune în palmă
două trei boabe de cafea prăjită. Ei închid
ochii, îşi aprind o ţigară şi trosnesc în dinţi cafeaua. Oricum
somnul nu va veni niciodată,
aşa că trezia asta a ta nu mă sperie. Am în
buzunar câţiva bănuţi
culeşi de la un mort,
pe care o să-i pun sub o pernă inutilă.

Şi oricum peste tot e nisip.
Nisipul nu face niciun rău
dacă închizi ochii.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul cu scoici

Cînd pianul bătrîn îşi visează sonata
În tabloul cu scoici noi intrăm pe ascuns,
Un picior mai întîi, apoi celălat,... gata,
Poposind printre melci în nisp am pătruns.

Goi ne-ntindem în templul de ape al mării
Mirosind a pădure de alge şi iod
Cînd pe buze simţim gustul rece al sării
Şi al cărnii albastre de langustă şi cod.

Ne visăm ca doi regi ai oceanului verde
Alergînd printre lumi de coral marmoreu
În adîncul din care lumina se pierde
Ne-mbrăcăm cu abis ca-ntr-o piele de zeu.

Rătăcim ore-ntregi prin corăbii pierdute
Tulburînd somnul mut al atîtor corsari
Ruginite comori ne îmbie tăcute
Cu legende-ncrustate în şekeli şi dinari.

Iar cînd pleopele mării se deschid roşietic
Adormim pe nisipul risipit din tablou
Şi visăm un pian care cîntă sonate
Şi adoarme apoi rătăcit în ecou...

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie

de sus din sfere de necaz
cobor triungiul de la iaz
şi cercul dintre două vai
se scurge lin din ochii mei

dreptungiul lung şi sănătos
e spin hăt dincolo de os
pătratul negru s-a-nălbit
fugind pe drumul colbuit

şi numai tristul meu oval
coboară dealul lateral
urcând getusul arcuit
PR pătrat la infinit...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cerului

În zbor spre înălţimi te urcă
Şi te coboară pe pământ
În libertate absolută
Şi nu gândi deznodământ

Priveşte cerul fără frică
Ce-ţi este scris se va-ntâmpla
Tu pasăre cu ochi de sticlă
Şi cu penaj de catifea

Şi dacă aripa îţi frânge
Săgeata unui vânător
Tu niciodată nu vei plânge
Vei râde-n ochii tuturor.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia literelor

privesc dansul rimelor împerecheate
literele colorează o albă foaie
cerneala se aşterne ca o ploaie
poemul se naşte în sfere minunate.

armonii de gânduri cerul îl brăzdează
lumini mângâie tâmplele argintate
pe bolta universului pentru eternitate
simfonia literelor se interpretează.

cuvântul se-nveşmânta cu strai nou
pleacă în pelerinaj în Carpaţii sfinţi
transcende sufletul pătrunde-n minţi
crestele-s îvăluite în albastru ecou.

deasupra veghea soarelui ca un halou
multicolor sub care vieţuim cuminţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din noi e mort şi totuşi continuă să trăiască. Copilul cel din noi, ce l-am ucis hrănindu-l ca să crească.

aforism de Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit, iarna...

Privind lacul, un om îşi vede
Tatăl aruncând firul uşor de nailon
Pe lângă sălcii. El a uitat că-acesta
Este mort de mai bine de doi ani,
Iar lacul se află acolo unde se rostogoleşte
O ceaţă albăstruie şi unde cerul ar putea fi
Negru, albastru sau alb –
Un fundal pentru toate preocupările.

Calcă prin apă să-şi întâlnească părintele,
Urmându-l acolo unde peştele
Muşcă cel mai bine. E frig. Într-o zi rece
Forma pe care o ia respiraţia poate
Închipui orice – o coamă pe suprafaţa lacului,
Dealurile Oklahomei, tufe cu porumbele albastre –
O formă închisă deja într-o altă formă,
Două cântece, două respiraţii deasupra apei.

poezie de Ralph Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!