
...La cuțite
poezia
este atât de duioasă
ca un cuțit abia pătruns în carne
.
și trece desculț grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuțit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimți neînțelese răni de cuțit
/
poetul este doar aruncătorul de cuțite cu ochii închiși
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiți... muză
.
odată șters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorși în realitățile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Am o teamă teribilă de cuțite. Cumpăr doar mâncare care nu trebuie tăiată... Nu mă ating nici măcar de cuțite de plastic sau altceva ascuțit. Iar dacă sunt într-o bucătărie și cineva ridică un cuțit, plec imediat.
citat din Christian Serratos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Linguini: Uite, vroiam să știi ce onoare este pentru mine să lucrez cu așa o...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu un cuțit): Nu, tu să asculți! Vreau doar să știi cu cine ai de-a face! Câte femei vezi în bucătăria asta?
Linguini: Păi, eu...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu alt cuțit): Numai pe mine. De ce crezi că e așa? Pentru că bucătăria de înaltă clasă este o ierarhie învechită, bazată pe reguli create de bărbați bătrâni și proști. Reguli făcute special pentru ca femeile să nu poată pătrunde în această lume, dar eu totuși sunt aici. Cum s-a întâmplat asta?
Linguini: Păi, pentru că tu, pentru că tu...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu un al treilea cuțit): Pentru că sunt cel mai dur bucătar de pe aici! Am muncit prea mult ca să ajung aici și n-am să risc totul pentru un coate-goale care a avut noroc! Ai priceput?
replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Decizia este un cuțit ascuțit care face tăieturi curate și drepte; indecizia este un cuțit bont care rupe și sfâșie și lasă muchii zdrențuite.
citat din Gordon Graham
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta noastră nu trebuie să fugim la cuțit, ca să nu ramânem pe masă.
(cuțit aici = bisturiu)
citat din Beatrice Vaisman (16 mai 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog
-Frunze de toamnă, frunze nătânge,
Miezuri de piersică, pline de sânge,
Cum v-ați rănit atât de cumplit?
-N-am bănuit, n-am bănuit
Că soarele poartă-un cuțit, un cuțit.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
12
o scârbă
ca și cum ți-ai scoate inima și ai șterge oglinda cu ea
un burete ce îți pulsează în mână
te privești
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine
poezia tot o oglindă
îmi scot ochii și șterg cu ei foaia
cum aș șterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă
bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben
întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă învelește în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor
e o scârbă ca un ficat
o aglomerație de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearșaful ud al unui tuberculos
o scârbă vie
să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leșie
dar... nu toți sparg placenta cerului
eu una
nu
întinde mâna sparge-mi oglinda
ca și cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie
poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubești,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărțire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă și-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
și tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare și exorcizare.
poezia este blestem și surghiun.
poezia este crucea poetului
și drumul Golgotei.
poezia este țigara ce-ți arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi și să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunți la viață și să fii veșnic
un cuvânt pe buzele celorlalți.
poezie de Ionuț Caragea din volumul Absența a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ai să o vezi plutind deasupra apei,
Cu ochii închiși, brațele încremenite...
Ai să tresari pătruns de jale și ai să vrei
Să fii tu îngerul fetei adormite..
S-o înalți duios și lent până la ceruri
Gândind că, poate, în trecut, ai fi putut
Să o iubești și s-o păstrezi în mii de feluri
Pe fata care acum, de la drum, s-a abătut.
De vrei, acum, să fii al fetei înger
E prea târziu, tu n-ai ales în ea să crezi..
A fetei vieți a fost lovită de un fulger
Atunci când ai ales să o abandonezi.
Sunt doar regrete-n jurul tău. E trist,
Dar, de vrei, timpul nu-l mai poți întoarce
Spre clipele în care un pasionat artist
Iubea o fată care, acum, cerul de nori stoarce
poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dâră din balans
Simțind că mereu te iert
Infingi cuțit după cuțit
in piept,.. lăsând în urmă dâră
Sufletului meu, ruginită..
Pe fila-mi lumii de bazalt
Într-un balans de rănit...
De condei ție cu sânge smerit.
și nu prea știu cât o să mai salt...
Genunchii-ngropați-n asfalt
In soclul dăruit de ador
Cu inima-mi poeziilor
In această ploaie în asalt
De miraje ce par tulpine
De flori ce-mi sunt venine
Guri deschise de hangere
Cu șerpii șoaptelor morgane
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când m-a creat Dumnezeu
Dumnezeu, când m-a creat,
a zis -drăguțul de el- că ar fi bine ca,
lutul meu să aibă o plămadă cât mai consistentă!
Așa că, înainte de a trece la frământatul divin,
a chivernisit în covată, cu multă râvnă,
Cutia Pandorei, cu trei căpețele de speranță:
un cântar pentru jumătăți de măsură,
un cuțit cu două tăișuri
și un potir pentru fericire, cu gura în jos!
Dar, din lipsa obiectului muncii,
-norocul- aceste odoare sfințite, vor fi rivalizat
atât de mult între ele, încât, după încăierare,
din fiecare au rămas numai niște cioturi:
din jumătățile de măsură, doar măsura;
din cuțit doar partea care secționează fericirea;
și, din potir, doar un ciob!
Dumneazeu, când m-a creat...
pamflet de Iulia Mirancea (15 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea căprioarei din parcul de distracții
Când văd un om
nu ezit. Îi înfig un craniu de cuțit
în limbă.
Veți spune:
Criminalule
cum poți să îi înfigi craniul în cuțit???
Atunci mă aplec
și plec ascuțit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
copilăria s-a topit în ziua când
mama s-a mutat departe
să-mi facă un ibric de ceai
din stele
tinerețea mi s-a împlinit
când glasul ei a răsucit ecoul ca un cuțit în rana
zisă viață
iar zilele mele
amiază amară, doar o promisă proiecție chemându-mă
... să plec?
- nu plec, stau încâlcit în ore
și simulez plânsul
un deal
împarte cerului semne
cruci
plouă fierbinte, mama o fi răsturnat ibricul
îi tremură încă mâinile, sărmana...
precum mie aici
fotografia copilăriei
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ați văzut vreodată vreun zorab? Eu am văzut unul, mort, în Borbisthanul meridional. Înainte de-a fi fost împușcat, omorâse un lup, o cămilă și trei țărani. E o pisică tot atât de sălbatică pe cât erau odinioară pisicile, cu două sau trei milioane de ani în urmă. Sare direct la ochi, pe care-i străpunge cu ghearele-i ascuțite; mușcă vena jugulară ca o mașină mortală. Totul durează cel mult un minut. E rapid ca o clipire de gene și sângeros ca un cuțit de abator. E arma zoologică, cel mai de temut și cel mai eficace instrument al Bedeker-ului imperial.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de iarbă
Inelul de pe deget
în formă de lună
mă strânge.
Ustură lacrima
trecută prin ochi
ca un cuțit
și visul stă agățat
deasupra pleoapei
ca o duminică
ce aduce vindecarea...
Să ne iubim, îmi spui,
să nu lăsăm timpul
să fluture ca un steag prin noi,
ca și când ne-ar închide
într-o icoană de iarbă...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Proastă calitate
Am fost indus în eroare,
C-așa-i negoțu' azi la noi,
Poate să fie și-un gunoi
Reclamă-i doar și prezentare;
Am cumpărat niște cuțite,
Vreo șase toate, set frumos,
Mânere vere, de-abanos
Și lame frate, ascuțite;
Le-am luat pentru bucătărie,
Nu mă-ntreba cât am plătit
Că sunt atât de șucărit,
Le duc napoi la prăvălie;
S-a întâmplat ieri după masă
Ceva de am rămas blocat,
Cuțitele ce le-am luat
Nu vreau să le mai văd în casă,
Nu mint și nu fac bășcăle,
Că soacră-mea, pe negândit',
Căzu cu burta-ntr-un cuțit...
Păi nene, să vezi tragedie:
Al dracului... s-a îndoit!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecționarul de răni
poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorși de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru
nu știu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
și tot ce-am avut...
până la urmă aș putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat
nu mai știu niciun cuvânt care începe cu mine
știu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră și
mușcă
puțin câte puțin
îmi fac loc în propria-mi rană și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând pe muchie de cuțit
Poezia ar putea fi
și-un joc extrem
Poftim
Cine are
curajul
să-i
scriu
un
poem
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex
(ai tinde să crezi că poezia este
de sex feminin din versuri neutre
și că pixul meu
foarte masculin și prepotent
în coala ta caută
satisfacția amândurora)
ființele sunt instalații sofisticate
o încrengătură de tuburi și secreții
și doar un bob de muștar
care
mai înfundă (pe nesimțite)
țevile
este perceput drept muză
spiritualitatea
este cuantificată pe cântare măsluite
(de aia lumea și crede în dumnezei gumați
supraelastici, să le vină pe măsură precum blugii)
lirica, doar un pretext să ne scuipăm în ochi cuvintele
restul
o foarte-foarte mare foame
de nejustificată importanță sau
gălăgie
să creadă Moartea că
noi încă mai suntem vii după
sărutul ei
foarte sexi
ce se-ntâmplă cu toate acestea
după ce ideea de eternitate ne lămurește
știe doar
coala
(dar n-o să-ți spună ție totul
misterul feminin se pătrunde doar
cu un cuvânt penetrant
nu cu pixul)
și tu încă mai cauți
prima iubire?
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
Se făcea o câmpie,
crescând din ape de Dunăre.
Un lotus alb îmi stă deschis în palme.
Deasupra, mult deasupra foii,
creștea poezia ca o cruce a mea.
Eu, m-am întors cu fața spre înapoi.
Mănăstire, cuib de raze,
inima mea trăia cu poarta deschisă.
Atunci m-am trezit.
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă poezia
Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.
Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veșniciile,
sub care nimeni nu este singur.
Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineților.
Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că și de la nașterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!