Tabloul cu scoici

Cînd pianul bătrîn îşi visează sonata
În tabloul cu scoici noi intrăm pe ascuns,
Un picior mai întîi, apoi celălat,... gata,
Poposind printre melci în nisp am pătruns.

Goi ne-ntindem în templul de ape al mării
Mirosind a pădure de alge şi iod
Cînd pe buze simţim gustul rece al sării
Şi al cărnii albastre de langustă şi cod.

Ne visăm ca doi regi ai oceanului verde
Alergînd printre lumi de coral marmoreu
În adîncul din care lumina se pierde
Ne-mbrăcăm cu abis ca-ntr-o piele de zeu.

Rătăcim ore-ntregi prin corăbii pierdute
Tulburînd somnul mut al atîtor corsari
Ruginite comori ne îmbie tăcute
Cu legende-ncrustate în şekeli şi dinari.

Iar cînd pleopele mării se deschid roşietic
Adormim pe nisipul risipit din tablou
Şi visăm un pian care cîntă sonate
Şi adoarme apoi rătăcit în ecou...

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

Deodată am simţit că mă prefac în pian,
Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin
Degetele tale, cîntînd, au scos venin
Diafan.

Nu, nu, să nu mai atingi
Nici în joacă pianul prăfuit din culise;
n-ai putea să-l invingi
încărcindu-l cu vise:
Pianul nu mai viseaza decît la moartea lui
Moartea sunetelor, tuturora,
Cînd se va intoarce acasă pianistul Ulise
Ucigîndu-i pe-aceia cărora
Moartea nu le venise.

Daca îl mai atingi pe negru, pe alb, pe clape,
Pianul din somnul lui mut
Se va desprinde şi va merge pe ape
Păşind pe deasupra ca Isus la-nceput.

poezie de Viorel Ilisoi
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tapetum lucidum

desfă-mă şi umblă
la fel cum ai face-o iarna
într-o zi cu soare
cu picioarele goale prin zăpadă
ştiind că numai aşa sîngele tău poate porni
avalanşa sub care
vom veni din cînd în cînd
să stăm la poveşti.

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria este "coloana infinitului" pe care generaţiile omenirii o construiesc zi de zi, necunoscînd exact cînd şi cine i-a pus temelia, şi cînd i se va finisa construcţia.

Vitalie Agarici (8 februarie 2019)
Adăugat de Vitalie Agarici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis tropical

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri
e vara viselor este vara toridă
razele fierbinţi topesc polimeri.

mă simt în valuri sirenă candidă
cântecul meu e desprins din tăceri
ascult nisipul mării întins pe firidă
în laguna albastră printre palmieri.

sub clar de lună argintie splendidă
ascund printre corali amintiri de ieri
printre valuri de spumă o steluţă silfidă
îmi atinge trupul cu calde mângâieri.

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralele

Visurile,
dune mişcătoare în lumi de poveste.
Gândurile,
corăbii pe mări neumblate.
Dorul,
vis rătăcit printre astre.
Depărtarea,
punte legănată de ape.

Amintirile,
poteci năpădite de vreme.
Speranţa,
izvor susurând printre pietre.
Somnul,
copil rătăcit în savane.
Chipul tău,
icoana clipei ce vine.

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016 (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture pe-un iceberg

Iţi plimbi orgoliul printre riduri de frig
nici obsesia coapselor nu te mai poate topi
Sunt un fluture pe-un aisberg
cufundat trei sferturi în apa sărată
iar trupul de gheaţă e dulce, dulce

Măsura se ia cu palmele
nu cu aripile, nu în zbor
nu printre gratii, nu pe cruce
nu de-a pururea, nu
Coroana de spini îţi cade pe chip
mă pot uita la tine numai cînd plîngi
şi lacrimile te fac transparent
Numai cînd învii fără a fi răstignit
printre pietre căzute în extaz

Nu te pot vedea cu ochiul liber

Mă duc să mă culc în Antarctatida
m-am ascuns în bateria neagră a unui pinguin
să mă încălzesc
Măsura s-a dus de rîpă
Hristos s-a-nţeles cu Pilat
cu Iuda şi cu Varava
să se uite toţi patru înapoi
să se prefacă în stîlpi de sare.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!