...La cuțite
poezia
este atât de duioasă
ca un cuțit abia pătruns în carne
.
și trece desculț grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuțit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimți neînțelese răni de cuțit
/
poetul este doar aruncătorul de cuțite cu ochii închiși
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiți... muză
.
odată șters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorși în realitățile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.