Mă întorc Acasă

Aud noaptea cum plânge,
Precum şi-al ei surâs...
Cu lacrimi ea mă unge
Şi lunec înspre vis.

Lumini de efemer
Dintr-un boem trecut
Mi-au dăruit mister,
Când eu nu l-am cerut.

Am învăţat, uitând, să fiu...
Când peste ape, timp şi piatră
Mă contopeam în ruginiu,
Născut din viaţă egolatră.

Printr-un sfârşit începem iar...
Destinul scris printre inele
Pe-acest pământ darnic şi-avar,
Ne poartă iarăşi înspre stele.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de putere

Uscat de singurătate, el zâmbea,
Umbrindu-mă pe mine în mulţime;
Ştia o taină şi poate o spunea,
Lăsându-şi moştenirea doar la mine.

Un alt scenariu însă, fost-a scris;
Sosit peste o epocă de cuget,
Trăiri de foc irigat-au stins
Florile de zâmbet printr-un sunet.

El aştepta să urc uşor spre el...
Am învăţat în timp, prin trepte grele;
A ajutat să zbor esenţa de rebel,
Cu care am venit aici, de sus, din stele.

Şi la final... am înţeles misterul.
În agonii şi solitudini poţi zâmbi,
Numai când ai simţit un paradis în greul
Clipelor sortite-a ferici.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă de mister

În doruri multe, cristaline
Venit-am ca să mă îngrop,
Cu al meu tril să se îngâne
Durerea dintr-al meu potop.

Astăzi a curs lacrima rece
Dintr-a cântatului ecou,
Născut în mine să îmi sece
Dorinţa de a fi erou.

Beatitudini milenare furau înverşunat
Doruri curate şi amare,
Dintr-un trecut prea tulburat
Cu clipe fără de savoare.

În ceasul care cântă clipa
Mă plâng în jalnic regăsit...
Şi chiar de mi-am găsit aripa,
N-am să mai zbor spre asfinţit.

Culoare dulce şi opacă –
Aşa se-arată acum destinul –
Nu ştiu de-i cineva să-i placă,
Cum mi-a plăcut mie pelinul.

Am adorat să plâng în mine...
Şi-atunci esenţa mea spălată,
Se definea să mă aline,
Precum şi soarta-mi iritantă.

Cu cât mulţime mă-nconjoară,
Cu-atât sunt eu însingurată...
Cu cât ajung singură-n seară
Din dimineaţa resemnată.

Am fost în chinuri de vecie,
Dar zăbovit-au efemer...
Acum eman doar bucurie,
Dar inima mi-e un mister...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând supusă

Şi mă privea neliniştit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simţea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
Să îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfăţişă în dor şi jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Aşa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung şi să renunţ
Când am încă speranţa vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeţi
Cu-aceeaşi poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten şi duşman
Acelaşi care o să vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascada unui suflet

Pe unde curge vântul şi valul se încheagă,
Acolo-mi zboară gândul... cu mii de întrebări...
Spre mine alunecă chemare pribeagă
Şi mă aprind culorile în mii şi mii de stări.

Mă arunc în valuri ce vreau să mă lovească,
În focuri ce mocnesc până la stele...
Mă predau şi vântului, să-mi crească
Aripi ascunse, puternice şi grele.

Pe unde am fost... mi-e parcă dor să fiu...
Povestea inimii îmi cântă locuri calde;
Să strălucesc din nou din ruginiu,
Să mă înalţe lumina din cascade.

Cutreier universul prin paşii multor timpuri,
Am învăţat să-l las liber să zboare...
Şi l-am trecut prin sacadate ritmuri
Înţelegându-i misterioasa sa ardoare.

Şi l-am hrănit cu multă suferinţă...
I-am dăruit doar haine cu poveri,
I-am înţeles scopul de referinţă
Vorbind cu el în tot mai multe seri.

Pe unde curge vântul şi valul se încheagă,
De-acolo începea a-mi povesti...
Fire de istorie, care se tot leagă,
Pentru ca eu să pot a mă-ntregi.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iubeşti, Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu, dimineţilor te cer
Ca într-un joc, ce totuşi poate
Plăti destinul... efemer.

Te dezgoleşti... încântătoare
Simţind cum ard, interior
Şi-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup, provocator.

Tu intuieşti rebele clipe,
Eu, îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi îşi pun aripe
Şi bat la poarta unui gând.

Mă înfăşori cu-anume teamă,
Te trag înspre îmensităţi
Abia simţit, fără să doară
Taina nebunilor... poeţi.

Tu rânduieşti, timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubeşti, Eu te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iubeşti... Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu... dimineţilor te cer
Ca într-un joc, ce totuşi poate
Plăti destinul efemer.

Te dezgoleşti încântătoare
Simţind cum ard... interior
Şi-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup provocator.

Tu intuieşti rebele clipe,
Eu... îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi îşi pun aripe
Şi bat la poarta unui gând.

Mă înfăşori cu-anume teamă,
Te trag... înspre imensităţi,
Abia simţit, fără să doară,
Taina nebunilor poeţi.

Tu rânduieşti timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubeşti... Eu te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focar de străluciri obscure

Strânsă într-un pumn, o viaţă,
Începe-n timp a dezvolta
Făclii de soare şi de gheaţă,
Trezit, un cuget medita.

Tangenţiale simţăminte, trezite şi ele,
Din iubiri lirice despărţite
Mai apoi reunite ca-ntr-un pastel de-acuarele
Mocnesc în renaşteri înăbuşite.

Îngustitate de factură egolatră,
Pe lângă care a venit indiferenţa
În lumea noastră mare în inimă de piatră,
Unde mentalul a cules doar corijenţa.

Să fii un om într-un nimic,
Ar fi să fii om mare...
Cum etichetă mare în produsul mic,
Oferă strălucire, dar fără valoare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focar de straluciri obscure

Strânsă într-un pumn, o viaţă,
Începe-n timp a dezvolta
Făclii de soare şi de gheaţă,
Trezit, un cuget medita.

Tangenţiale simţăminte, trezite şi ele,
Din iubiri lirice despărţite
Mai apoi reunite ca-ntr-un pastel de-acuarele
Mocnesc în renaşteri înăbuşite.

Îngustitate de factură egolatră,
Pe lângă care a venit indiferenţa
În lumea noastră mare în inimă de piatră,
Unde mentalul a cules numai corijenţa.

Să fii un om într-un nimic,
Ar fi să fii om mare…
Cum etichetă mare în produsul mic,
Oferă strălucire, dar fără valoare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...

Eşti tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
eşti tot ce am, la Tine Doamne
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;
şi cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit...
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris fără cuvinte

Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simţământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.

Pe un portret din veac trecut
Sclipeşte o lumină,
Vin îngeri albi şi nevăzuţi –
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viaţă
Pe cel murit în duh.

Sunt mult prea multe fără glas
În viaţa asta mică...
Omul grăbit şi amorţit,
Nu vede şi nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăieşte
Scris fără cuvinte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu poartă haine... dar străluceşte în orice formă ar fi... atunci când este curat.

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce semeni vei culege

Nimic nu odihneşte un om neodihnit
Decât liniştea dată dintr-un al său sfârşit –
Finalul consacrat trăirilor-carton –
Şi începutul vieţii la un nou amvon.

În amurg cresc lacrimi, când cerul se închide
Gândurile fug şi se ascund în noi,
Se lansează-n hore mândriile sordide
Suntem aşa avuţi, dar atât de goi!

S-au retras savanţii să studieze vântul,
Ce nu-l pot vedea, sau şti cum s-a născut…
Acest soi de oameni îşi sapă adânc mormântul,
De crezi doar ce vezi, vei rămâne lut.

Un capăt mic de ţară aşteaptă să te-ntorci,
Căci vasele de lut ascund comori eterne;
Nu-ţi feri auzul când te strigă voci
Şi nu-ţi fie teamă să vezi doar printre gene.

Astă primăvară ştiam ce ştim şi-acum.
Oare nu rămâne fiinţa noastră mică?...
Să ne-ntrebăm onest: bun e acest drum,
Ce am ales a merge cu-atât de multă frică?

Când dorinţa vine în inima de piatră,
Imediat urmează calea şi credinţa…
Fapte şi cuvinte scrise-n Carte sacră
Conturează-n om profilul şi sentinţa.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin şi din căi greşite;
Asta învăţat-am în viaţă pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptăţite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă lui Dumnezeu

Lumină de dumnezeire,
al tău smerit pribeag
m-ai renăscut spre nesfârşire
venindu-mi Tu, în prag.

M-ai adunat din depărtare,
oaia cea pierdută...
fost-am şi eu într-o pierzare,
dar nu necunoscută.

Tu m-ai ştiut din timpuri mari,
aici... eu le-am uitat...
Tu Doamne, Tu, veşnic apari
să nu cad resemnat.

Dragostea Ta mi-a dat iubire
şi-am învăţat-o în timp...
zilnic aştept a Ta venire,
sufletu-mi să irig.

Când Te privesc printre lumini,
de Tine sunt aleasă...
mă simt crăiasă printre crini,
a Ta, veşnic Mireasă.

Tu Dumnezeule Măreţ - taină de mistere,
pe cine cheamă al Tău Fiu
asculţi şi-i dai putere
să urce trepte-n Azuriu.

Acuma vin la Tine,
tot eu, din început...
să mă întroc de unde,
plecat spre neştiut
în zile sumbre şi senine,
ce mi le-ai dat şi m-au avut
doar ca să fiu iarăşi cu Tine...
de la sfârşit... la Început.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e o tragedie

Nu este tragedie atunci când rătăceşti
Pe drumuri fără timp unde te poticneşti...
Dar este trist când pasul nu-ţi află regăsirea,
Prin care te cunoşti şi îţi salvezi zidirea.

Nu este fără sens să cauţi în trecut
Printre foi de carte pe unde ai zăcut,
Însă e inutilă privirea înspre urmă
Lăsată într-o eră bogată-n nori şi brumă.

Nu eşti chemat la Viaţă decât prin suferinţă,
Prin doruri şi eşecuri descoperi o căinţă,
Iar ea te-mbogăţeşte să fii ce nu ai fost
Te rupe de păcatul ce ţi-a fost adăpost.

Nu recunoşti Chemarea decât când vrei s-auzi...
Eşti confruntat cu temeri şi simţi că te scufunzi
În marea căutării eşti partea cea mai mică,
Şi-ai vrea să te găseşti fără dureri şi frică.

Nu este tragedie viaţa să ţi-o trăieşti...
Deşi, să fii atent cum tu ţi-o stăpâneşti!
Fost-a un Dar al Cerului ca noi să învăţăm,
Că viaţa este planul ce nu-l prea respectăm...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă

Între lumini ascult cum forma sădită,
Dintr-un mit angelic spre perfect
Se regăsise atunci într-un blestem infect
Devenit tacit soarta răscolită.

Sădeam pe-atunci seminţe moarte
Şi nu lăsam nisip să curgă,
Sădeam zadarnic desueta rugă
Unei clepsidre triste a minţilor furate.

Între lumini, petale-ngheaţă în suspine,
Cum se pornesc orele să plângă!
Forme demonice trufaş trupul alungă
Şi totodat' luptând cu al său sine.

Unor comori înşelătoare te-am pierdut
Pe tine, inocent copil de ieri,
M-am pedepsit poruncii când te-a ales să speri
A fi ce erai ieri, atunci când te-ai născut.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii umezi ai lumii

locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum ştiu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în acelaşi timp, în acelaşi loc
offf, ce viaţă, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea...

pentru Clari

Te-am regăsit când nu aveam speranţă,
Că ai să vii, s-apari din nou la mine...
Şi cu iubire ai topit frica de gheaţă,
Şi m-ai iubit... cum te iubeşti pe sine.

Pe coridoare de nepătruns, înspre oglindă
Se presăra un praf de stele translucid,
Şi-o zână luneca să prindă
Acele suflete rătăcind avid.

Menirea-i fură somnul şi iubirea,
S-a dăruit să dea iubire celor mulţi...
Jertfindu-şi chiar şi fericirea
Salvând pe cei trăind ca morţi.

S-a ferecat într-un castel fără ferestre
Deşi, lumina îi e prezentă peste tot...
Cuvintele-i nu sunt decât măiestre
Şi se reduce pe sine ca pivot.

Oriunde o priveşti, iese un soare...
Oriunde o găseşti, îţi cântă blând
Iubirea sa, în vocea-i ca de floare,
Care rămâne în inimă şi gând.

Mult prea puţini care nu ştiu, dar înţeleg...
Nu mulţi sunt care pot iubi ce n-au văzut...
Cei care-au dăruit puţin, atât culeg!
Cei care m-au citit, m-au cunoscut!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întotdeauna este frumos ce primeşti de la viaţă... dar întotdeauna ai cel mai mult de învăţat de la cele mai puţin frumoase.

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!