Decembriada 1989 (Tuturor martirilor Revoluţiei)

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

Mărul ionatan, pârjolit şi stingher,
legăna aripi roşii, cu resturi de cer.

În Decembrie, se primenea o o lume,
cu dalba cămaşă, brodată cu nume:

Petru, Constantin... plecaţi spre odihnă,
la loc cu verdeaţă, la loc cu lumină.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi înlăcrimaţi

Un sărut pe pleoape
Un fâlfâit în noapte
Aripi de fluturi...
Şoapte.
Negură senină
Noapte cu lumină.
Cuvinte deşarte
Gesturile noastre.
Brumă a iubirii
Dantelă brodată.
Iubire nerostită
Mare-nvolburată.
Un gând ascuns
Paznic de hotare.
Pluteşte visând
Spre gândurile tale.
Un hoţ de stele
Doar aripile mele.
Palme trudite
Pe corpul tău femeie.
Cuvinte brăzdate-n poeme
Tăcerea unui gând
Omidă pe o creangă
Învelită-n amurg.
Aripi visate
Strivite de nori
Simţiri ce plutesc
Pe aripi de dor.
Săruturi pe buze
Doar aripile mele.
Fluturi de lumină
Mă trezesc in zori!
Polen de şoapte
Săruturi pe pleoape.
Eu?
Fără tine...
Lacrimă pe flori!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Şi-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.

Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt şi dans de flori,
Ne-nvăluie în ceaţa densă-a lunii
În simfonii, pe-arcuşuri de viori.

Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum şi cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în braţele de jad.

Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujoraţi aruncă fesul,
Muşcând din cozonacii aurii.

Decembrie întroienit coboară
Să şteargă ochii plânşi de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat şi diafan.

Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie şi mister,
Revarsă gerul nopţilor polare
În seara când răsună Leru-i ler.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină

Din cerul de lavă scânteie un fulger,
s-aşază peste beznă-ndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridic-o ceaţă
Scânteia astrului aprinde încăperea:
Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaţă
Transfigurează tainic chipul şi durerea!…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,
Sufletul e prohod şi întrebare,
Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape
Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,
Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
Cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea
La dumnezeiasca strajă spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
Lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…
Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem...

Nesfârşite şiruri de Suflete albe ca neaua
Urcă pe acea invizibilă scară
Pe care chiar la Poartă
Sfântul Petru le aşteaptă,
La loc de verdeaţă le aşează,
Aripi de îngeri pe când Cerul luminează,
Sufletele le îmbrăţişează, Raiul intreg le arată,
Apoi cu Iubirea Domnului le îmbracă
Ca si ele să strălucească
Şi, de acolo deznădejdea noastră
departe s-o gonească!!!

Dumnezeu, pe toţi cei căzuţi
in războiul cu Coroana cea neagră a morţii
Cu mila Sa să îi primească şi în Lumina Veşniciei
pe veci să-i odihnească....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie roşu

Un vânt de libertate decembrie-aducea,
Junii României erau gladiatorii,
Speranţe-n loc de arme, duceau alăturea,
Păstrate cu sfinţenie-n antimemorii.

Dar cei făr'de credinţă cărţile-au măsluit,
Gloanţe ucigaşe lansară fără milă,
În sânge au îngropat visul nemiruit
Lăsând în întuneric blânda campanilă.

Decembrie ningea pe crucea catedralei
Fulgi roşii împărtăşiţi cu picuri de sânge,
Umplând o călimară pentru al meu condei
Cu care astăzi scriu, că inima îmi plânge.

Îmi plânge în surdină cu lacrimi vineţii
Căci jertfa fiilor noştri a fost în van,
Vise albe-n dimineţi pierdute-s în pustii,
Rătăcită-s în labirintul cartezian.

Rog Cerul pentr-un decembrie stelar şi bun,
Speranţele să înrămăm la loc de cinste,
Pe scările catedralei în noaptea de Crăciun
Lumina să se reverse dumnezeieşte.

Gladiatorii României să nu uităm,
Să-i pomenim cu flori de măr şi stele verzi,
Dorinţa lor de libertate să-mbrăţişăm,
De zori noi şi demnitate iar să fim flămânzi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua naţională

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Cu toţii sărbătorim
Ţara pe care-o iubim,
Păstrându-i gânduri curate,
"La mulţi ani!", cu sănătate.

Mândră este ţara noastră,
De sub bolta cea albastră,
Cu munţi, râuri şi câmpii
Şi cei mai frumoşi copii.

În anii care vor veni,
Bucuroşi noi vom trăi,
Sub razele solare
Şi cu fapte roditoare.

Să trăiască al nostrum popor,
Sub stindardul tricolor.
De 1 Decembrie, triumfă bucuria,
Românii îşi omagiază România.

poezie pentru copii de Mircea Ursei din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria eternă

Patria eternă

Eu patria eternă şi neamul meu, divinul,
Ce a luptat în cuie spre-un Paradis ne-nvins,
Îl port ca pe-o verigă de aur si de sânge-
Iscoditoare jertfă ce mă inundă-n plâns...

Si faima lui în fine, ca soarele pe boltă
Ce-a fost menit să schimbe culorile-n lumini,
Ridică-n mine astăzi, istoria-n picioare
Să-şi regăsească locul, pe-aici, printre străini

C-am renunţat la slova de lege şi de datini
Şi ne-a cuprins in sine iubirea lui Christos,
Iar patria eternă a strălucit pe pleoape
Ca o mireasmă vie, ca cerul luminos

Şi-atâta înfrăţire a fost să prindă aripi,
Înfloritoare boltă să ne cuprindă-n gând,
Căci a-ncolţit Edenul mai sfânt ca altădată
Într-o grădină-farmec şi întrun neam ne-nfrânt.

Şi-acuma veşnic dorul, cel călător spre soare
Îşi ţine-ntruna mersul spre patria de vis,
Spre ţara de lumină, spre ţara integrală
A celor de acolo, şi-a celora de-aici...

Şi-atât purtând în suflet, lumina de lumină
Precum se leagă simplu şi-atât de evident,
Parcurg distanţa vremii, distanţa propriu-zisă
Ca o scântee stinsă, organic şi absent.

Şi mi se-nalţă dorul cel călător spre soare...
Iar eu, revin din urmă, revin spre fraţii mei,
Spre neamul meu, divinul, ce a luptat in cuie
Şi-a reîntors Edenul cu bunul Dumnezeu!

Chişinău 25 ianuarie 2019

poezie de Mihai Ghidora (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orb de lumină

Orbit de lumină,
purtând o altă cămaşă,
pătrund în întunericul ascuns
unde corbii strânşi într-o grămadă
ciugulesc din leşul putrezit.
Aripi de petale
din floarea devorată
acoperă scheletul
rămas pe pământ.
Cenuşa se scurge
pe streaşină de lume,
cruci nepereche se ridică
un zgomot prin grote pătrunde.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu aprins

când m-am trezit dis de dimineaţă
cerul era roşu
indubitabil era roşu aprins
se transformase în arbore
păsările i se aşezasera între ramuri
se cuibăriseră printre frunze
şi cântau la trompetă
auziiiiiiiiiiiiiiiiiii
sună deştepatarea
cerul roşu
păsările ascunse între frunze
ningeau triluri albe
din aripi desperecheate de fluturi
albastrul mi se scursese
ca o mare întinsă la picioare
cerul meu roşu
ca un imens arbore mă ţinea
prieteneşte de mână.
trăieşti, trăieşti, trăieşti,
îmi ciripeau îngereşte păsările.
din cuiburi roşii puişorii roşii
căscau înspre mine gurile flâmanzi.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzută ca o pană...

Căzută ca o pană din cerul plin de vele,
Ai străbătut prin soare, ca un miracol brusc,
Iar eu, senin şi ager, un călăreţ etrusc,
Cu aripi largi de pegas, m-am prins în dans de iele.

M-am îmbrăcat c-o plasă de ochi-gigant, brodată
Şi m-am deschis pe iarbă sperând c-am să te prind,
Am zăvorât tot vântul şi-am murmurat cu jind
O vrajă cu descântec, de la ţigănci furată.

Mi-ai mângâiat retina privindu-mi prin fereastră,
Vicleană, pleoapa albă te-a răstignit în ochi,
O lacrimă timidă te-a tras în de deochi
Şi gratii mari de gene te-au condamnat sihastră

Să-mi fii pentru vecie iubită şi icoană,
Altare de poeme ţi s-au deschis pe rând
Şi jocuri fără seamăn ţi-am croşetat râzând,
Iar tu mi-ai fost de-atuncea iubită, fiică, mamă.

Când vrei să ieşi în lume, mă-nşeli şi în poeme
Te-aşezi victorioasă şi călărind un vers
Te-arăţi ca o zeiţă şi-apoi te-ntorci, travers,
Şi te retragi sub pleoapa ce te-a pictat în steme.

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziuni lucide

gânduri albastre, violete, maro
le propulsez spre cer semn că exist
le împart în lume în formă angro
culori să nuanţeze spiritul altruist.

maeştrii de cuvinte farmecă viitorul
porniri pasionale iubiri alimentează
în scenarii de viaţă eu sunt autorul
o lume virtuală mă emancipează.

vorbesc cu poeţii câte-n lună şi stele
poeme cu picioare aleargă prin lume
prind aripi de zbor sentimentele mele
mi-au adus faimă mi-au creat un nume.

clipele golaşe se îmbracă în sunet
animându-mi ecoul rănit de un tunet.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!