Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia poemului în doi

Coapsele tale frumoaso
freamătă dincolo de infinit
alb cu sens giratoriu
sărut dizolvat din floare-n floare
tăcerea erotizată
se precipită spre centrul poemului
acolo unde poetul face schimb de stele
în continuare
cu dragostea lui cea de toate nopţile
la semafor
o fantomă aşteaptă zadarnic
să se întrupeze din jale
doar eu
mă grăbesc din ce în ce mai încet
spre capătul nopţii
spre
capătul poemului
altă erezie convertibilă
n-am
găsit

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembriada 1989 (Tuturor martirilor Revoluţiei)

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

Mărul ionatan, pârjolit şi stingher,
legăna aripi roşii, cu resturi de cer.

În Decembrie, se primenea o o lume,
cu dalba cămaşă, brodată cu nume:

Petru, Constantin... plecaţi spre odihnă,
la loc cu verdeaţă, la loc cu lumină.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!

Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!

Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!

Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire la capatul lumii

Erau la capătul de lume doi ochi sublimi ce nu-i ştiam,
Puteam să ferec amintirea mai multor vieţi în luciul lor,
Atât de tainic şi adânc ca trilul unei păsări pe un ram
Ce-aşteaptă însetată un strop de apă să vină dintr-un nor.

Mai ştiu că mi-am vândut visarea unei triste amăgiri
Pentru un pumn de stele ce luminează viaţa-mi dintr-odat,
O, ce întristător comerţ, ce neştiinţă şi câte prăbuşiri
Pentru-o iubire la capătul de lume ce doar m-a întristat.

Şi prin rotirea firii nepotrivite-s şi acele nevinovate de la ceas
Când vezi la noi un soare arzător acolo-i iaraşi noapte,
Si-atunci şi cerul şi pământul devin ca două fiinţe de pripas
Ce nu mă mai ajută cu nimic şi nu mai au însemnătate.

Şi iarăşi mă întreb dece nu mă ajută luna, regină peste noapte
Ea care-mi ştie visul, şi dorinţa de a pleca la capătul de lume,
Să caut ochii să-i ştiu ai mei, şi să îi am mereu aproape
Ochii aceia ce-i ştiu doar eu, şi ai cui sunt, dar nu spun nume?
De ce?...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţine de miracol

tu poţi vedea timpul, a şoptit, şi s-a plecat în faţa mea.
eu pot vedea timpul şi naşterea mea a dat măreţie eternităţii
eu sunt parte din voi şi voi sunteţi parte din mine
prin mine voi puteţi vedea timpul

să ieşi din trup, să ieşi din timpul tău şi totuşi să nu pleci
să fii deasupra, urmărind, cu noi să te petreci
să spui iubire, să o faci să fie adevărată, să laşi în urmă înflorind iubire
şi să ne părăseşti lăsând regrete-n urmă

numele, spune-ne măcar numele
numele meu nu interesează pe nimeni atâta timp cât...
dar vorbele au fost smulse de un vânt aspru şi duse dincolo de lume
de atunci iubirea dezinteresată umblă ca să-şi caute-al său nume

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima spovedanie

Ajuns, pe drumul vieţii, greu,
Spre capătul predestinat,
M-am împăcat cu Dumnezeu...
În orice caz, eu L-am iertat.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Albastră stea, pierdută-n universul
De dincolo de lume, când te-ai stins?
Pe pânza cerului întunecată,
Chipul tău alb şi blând, de ce s-a prins?

Câţi ani-lumină străluci-vei încă?
Cât în oglindă tut e vei privi?
Vulcan trecând neiertător prin lume,
Eşti şi vei fii şi-n cea din urmă zi!

Tu eşti şi vei rămâne o poveste,
Noi vom pieri în lumi de catifea.
Pe piedestalul tainelor celeste,
Te vei opri să plângi povestea mea.

Urma ta-n noapte încă va rămâne,
Ascusă de un petec de tăceri.
Noi vom pieri ca o himeră mâine,
Doar existând în amintiri de ieri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă totuşi veţi rămâne doar doi care să mergeţi pe drumul drept, voi veţi alcătui împreună o lume, o lume întreagă, o lume a iubirii vii.

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Butadă

Povestea vorbii anume
Rămâne vorbă-n vânt,
Atunci când nu ai nume
Şi nu ai nici cuvânt.

epigramă de Alexandru Hanganu din ziarul "Viaţa Buzăului" (26 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de centru

Se-ascunde lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie un far peste timpul trecut,
Adună o clipă tăcerea-n cuvânt
Când drumul o duce de unde-a-nceput,

Sălbatec o muşcă precum un şacal
Chiar frigul rămas la hotarul ascuns,
Rănită se-ntoarce cu ultimul val
Să fie scăpare din negrul pătruns,

Din drumul furtunii se-nalţă spre cer
Secunda rămasă să fie zăvor
Şi cercul se-nchide prin stele ce pier
Iar punctul de centru pătrunde în dor,

Lumina ne spală mereu de păcat
La capăt de lume să-i fim ziditori,
Iar drumul se-ntoarce de unde-a plecat
Şi cercul se-nchide din noapte în zori,

Se-ntoarce lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie cărare prin ploaie şi ploi,
În punctul de centru devine cuvânt
Ce duce păcatul pe umerii goi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul îi un grăunte de nisip
Ce curge măsurat într-o clepsidră
Şi zboară spre cei stăpâni pe zare ce
Cu al lor chip invizibil construiesc zăgazuri
Pentru alte infinite şi neprevăzute începuturi.

Timpul se preumblă pe scări imaginare,
Croite-n astral cu trudă infinită de Graţia divină
Şi veghea-ndeaproape a cetei îngereşti
În cursul lui ireversibil, enigmatic.
Spre alte destinaţii aventuroase,
În lungi călătorii spre astre luminoase.

Timpul îi nemilos şi trece –ntr-o clipire,
Ca frunza stacojie ce-n ploaia toamnei reci,
Dansează unduios în acordul adierii
Şi într-un ultim suspin, al disperării
Se stinge şi –n eterna lume ea se pierde.

Timpul îi parfumul florilor de câmp,
Se stinge odat cu vremea ce-a trecut
Şi se pierde-n văzduh şi-i nevăzut.
Şti-vom noi vreodată oare
Acea poartă fermecată spre care el pleacă
Ce drumul l-a deschis către adevăratul vis?

Timpul îi ţărmul mării agitate,
În care valuri multe se sparg oftând
Că –i trecător, dureros şi neiertător
Când o ultimă secundă ceasul bate
În astă viaţă care-i o fărâmă de realitate.

Timpul îi o fata morgana şi spre ea păşim
În neantul lumii hrănind iluzii deşarte.
Zadarnic însă, el se pierde-n perdeaua de ceaţă
Cu fiece zi, noapte şi clipă ce-o trăim
Şi ducem cu noi durerea lui nemiloasă
Pentru ce-a fost şi nu va mai fi.

Timpul îi fumul focului aprins,
Din sufletele noastre îndurerate,
De pendula ce-n inimă sacadat ne bate,
În drumul ei spre fascinanta eternitate,
Unde poate adevărul suprem să-l descoperim.

Timpul vindecă-n tăcere răni ascunse şi durere,
Generos în urmă ştie să păstreze vii
Melancolice şi vajnice amintiri,
Ca-n a noastră existenţă cât pe pământ trăim,
Trecutul să ni-l redefinim, prezentul să-l clădim,
Pentru o cauză înţeleaptă învingători să fim
Şi eterni ca el în univers, să devenim.

poezie de Georgeta Ganea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre Iad

De când pe lume stele cad,
Să ştiţi că drumul tot spre Iad,
Precum John Milton bine spune,
Pavat e cu intenţii bune.

epigramă de George Budoi din Epigrame (31 decembrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul robilor

La capătul lumii
o piatră
copilăroasă
ridică om peste om
un strat de bărbat
un strat de femeie
într-un singur atom
înfăşoară Calea Lactee.
La capătul lumii
o piatră
construieşte un zid.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul puterilor

la 7,40 am ajuns
la capătul puterilor
dincolo
de ele se află alte puteri (?!)
le încerc
sigur şi mâine
e o zi e o seară

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puntea

Între maluri ancorată
Puntea de la Siribelea,
Când o treci întâia dată
Ţi se încreţeşte pielea.

Şovăiam în pas sfios,
Îmi spunea să iau aminte:
"Să n-apleci capul în jos,
Să priveşti tot înainte."

Trecerea e mai uşoară
Înspre capătul de trepte.
Un tren ce soseşte-n gară
Nu poate să mai aştepte.

Eşti o sfântă trecătoare
Pe-al apei fir ca o minune,
Ca o rampă de lansare
Ce leagă satul de lume.

N-am să pot uita vreodată
Chiar dac-am albit la frunte,
Că mi-a fost dragă o fată
Pe uliţa de la punte.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

tu nu aveai mai mult de un an
de când te ştiam
(şi-atunci mai puţin te cunoşteam decât
în urmă cu un an)
şi la un an de când nu te cunoşteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu ştiu îţi răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlineşte un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota suspinelor

Ca şi Iisus şi noi purtăm o cruce,
Pe drumul care urcă spre coline,
O Golgotă în ceasuri de răscruce,
În lăcrimarea noastră cu răscruce.

E un destin sortit ce ne e scris
De când ne naştem şi venim pe lume,
Mărşăluind spre-un orizont deschis,
Dar până unde, nu vom şti anume.

Avem speranţe, visuri şi puteri
Să ducem o solie din părinţi,
Iar mâine, ca şi astăzi, ca şi ieri
Purtăm şi bucurii şi suferinţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!