Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme ai bani, nu ai nevoie de lume: lumea are nevoie de tine. Dar în lumea asta sunt şi oameni care nu se măsoară cu bani. Ei reprezintă adevărata lume de care ai nevoie atunci când ţi se clatină pământul de sub picioare.

camelia opriţa

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune

Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.

Cât de suav trebuie să fie cuvântul
care uneori are efect de păcat
din cauza insomniei,
înfloreşte întregul pământ,

candelă crescută la sânul icoanei pentru rugăciune:
prefă-mă din piatră
fluture de foc

să fiu de-o vârstă cu deşertul,
să urc din nisipuri prăbuşite,
să iubesc,
să n-am dorinţa de a fugi
din calea soarelui -
mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu?

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare în decembrie

Admirată şi aplaudată
La scenă deschisă
De sărbători
Pufoasă şi uşoară
Cu dorinţa de iarnă lungă
Această zăpadă
Mă cuprinde în braţele ei
Şoptindu-mi în vis
- Când brânduşele
Vor râde în soare
Noi ne vom topi împreună
Eu într-un râu
Tu în lacrimile
Celor care te iubesc.
..................................
Deschid ochii
Scutur visul
Brânduşele au dispărut
Zăpada s-a făcut nevăzută
Ochii mei te caută
Cu disperare
Îţi simt îmbrăţişarea caldă
Afară e soare...
Soare în decembrie!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Şi-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.

Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt şi dans de flori,
Ne-nvăluie în ceaţa densă-a lunii
În simfonii, pe-arcuşuri de viori.

Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum şi cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în braţele de jad.

Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujoraţi aruncă fesul,
Muşcând din cozonacii aurii.

Decembrie întroienit coboară
Să şteargă ochii plânşi de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat şi diafan.

Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie şi mister,
Revarsă gerul nopţilor polare
În seara când răsună Leru-i ler.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele alb al paradisului

Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
şi de atunci
merg pe frunţile norilor.

Undeva e un nor alb,
e atât de frumos,
cu floare de cireş în gene.
Mi-a spus că dacă sunt îndrăgostită,
pot afla soarele alb al paradisului.

poezie de Camelia Opriţa (13 iunie 2007)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Trezeşte-te e dimineaţă
Si soarele urcă pe cer
Decembrie mâna -. mi ingheaţă
Inchide cartea lui Voltaire

Ia-mă de umăr si vom merge
In pas vioi ca altădată
Să nu uităm, clipa va trece
Si e păcat a fi ratată

Obrajii roşii ca o floare
Ii sărutai adeseori
Aş vrea râzând astăzi in soare
S-alung din ochii tăi ninsori!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie cu iz de fericire şi umblet peste umbre de cer stins
Şovăitor şi tainic de pe-o rază, te-ai pogorât în cel mai dulce vis
Şi amândoi cu straşnică simţire, trăindu-ne amploarea de senin
Ne-am cufundat din suflet până-n suflet, plutind aievea, neoprit şi lin.
Decembrie cu zbucium şi lumină, ţi-e plină rugăciunea de surâs
Miroşi a muguri de iubire şi pieptu-i nins de-atâta dor nespus.
Mă înfioară timpul azi şi-o clipă, îmi treci ca o săgeată prin destin
Şi îngerii te poartă pe-o aripă departe, dincolo de rană şi venin.
Decembrie mi-ai pus pe creştet, cunună fragedă de primăveri
Să nu mă las pierdută în ispită, sub streaşina tăcerilor de ieri.
Mă mângâi cu ardoare, lent şi tandru ca şi cum nu ne-am fost nicicând străini.
Tu mă izbeşti de mine, mă apropii, mă ierţi şi fără grabă mă alini.
Decembrie nu pot să uit de tine, te-aştept când se înalţă peste nopţi
Un falnic dor şi-o răsuflare, la margine de Rai cu grele porţi.
Mi-ai spus că iar trece Crăciunul, prea repede, fără nici un răgaz
Şi luna-şi infiripă strălucirea lăsându-ne iar goi, flămânzi de visuri... un singur ceas.
Decembrie te rog chiar înainte să-ţi pleci iar fruntea de supus
Ia-mă cu tine, să-ţi fiu sprijin, toiag sau gând nespus
Şi uite, am în buzunar magie!
Aripi de fluturi, zâne şi pitici
Poate s-o îndupleca Părintele din Ceruri să fim de-a pururi inocenţi şi mici.

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

camelia opriţa / 19 / octombrie / 2019

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greşeală

mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună

dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata

şi e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

şi oricum anotimpurile se repetă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

publicată în revista Constelaţii Diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

Într-o dimineaţă de decembrie
Undeva sus pe deal
Stau şi privesc peisajul
Cu cele şapte coline ale Iaşului,
Gândindu-mă la anii studenţiei
Când eram bine şi voioasă.
Acum ce văd aici, e numai suferinţă,
Şi nu ştiu de unde vine atâta suferinţă.
Oameni cu dureri mari şi trişti,
Stau şi aşteaptă mângâierea doctorilor,
Vindecarea cea miraculoasă
Cu speranţe pentru viitor.
Atât ne mai ţine în viaţă, speranţa.

poezie de Eugenia Calancea (11 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

( Doina este prilejul prin care omul comunică cu sufletul )

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

publicată în revista Constelaţii Diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii nu ar trebui să moară niciodată, ei sunt cei care ne dau viaţă. Ii privesc şi văd soarele, am un viitor.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săream într-un ochi de apă,

în ghete să-mi încapă

ploaia, cerul, norul, vântul

printre care şi pământul.

catren de Camelia Opriţa din poemul Rădăcini şi soare, Capitol : (revista Plumb nr 169, USR Bacău, Apr. 2021)
Adăugat de Poliana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
fără a vedea adevărata intensitate a flăcării care uneori
îmi dă senzaţia părăsirii acestei lumi,
şi asta că nu te poţi vedea a fi puternic printre lacrimi;
vezi doar a fi nimic fără părinţi – o deznădejde absolută
care vine din nevăzut ca un vârtej de foc să-ţi ardă lacrimile.

Părinţilor le este dat să rămână în miezul triumfului
chiar dacă nu se mai pot ridica din pământuri:
în faţa suferinţei sunt numai fiinţă până la nefiinţă.
În realitate, ei sunt entuziasmul soarelui
care se ridică şi tot de atâtea ori coboară printr-un joc ciudat
al luminii pentru a favoriza altă viaţă.

Şi tata şi mama, oare nu ard ei în mine
când sunt nimicită de umbre şi lumini străine?
I-am descoperit ca pe o integrare în viaţa mea;
experienţa sacrificiului este o succesiune a momentelor lor
care se stransformă într-o pură trăire condiţionată de binele meu.

Aş vrea să rămân în tinereţea părinţilor
fiindcă aş fugi din mizeria asta în umanitate
şi m-aş opri în luciditatea lor infantilă pentru a regăsi
acurateţea acestei lumi galopante spre apocalips.
Uneori îl simt pe tata cum a învins întunericul
şi urcă într-o exaltare de agonie şi încântare
dincolo de orice rezistenţă cosmică,
spunându-mi într-un limbaj stelar că golul întunecos
de dinaintea lui este cel din urmă pământ al sufletului

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!