Vocaţia păcii

Îi fugăream pe turci până la Dunăre
apoi ne întorceam repede pe plaiuri
să nu ne prindă norii negri ai istoriei
cu fânul nestrâns

pe tătari îi alergam până la Nistru
îi mai puneam la jug
să are
să semene ghindă
parcă văd
uimirea răsfrântă
în ochii mari şi umezi
ai boilor

uneori ne ieşeam din fire
atunci ridicam sperietori
în fiecare ulm puneam câte-un turban

dar niciodată niciunde
n-am călcat
florile nimănui.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul lemnos

Plimbam acea casă bătrânească de funia fântânii
uneori ne opream
să mai pască din hainele atârnate de gânduri
puneam funia în alte mâini
şi fluieram din alte buze
o mângâiam pe scânduri
până torcea asemeni unui animal lemnos
şi mă înveleam cu acoperişul ei
până adormeam unul în altul
tot mai sus
tot mai jos...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dude albe dude roşii

zicea bunica de capitalişti
noi strângeam dude le scuturam pe un cearşaf
pe cele albe apoi ne aşezam şi mâncam
bunica zicea
strângeam frunze pentru viermii de mătase
să ne facem norma
două pungi de un leu
"răi tare răi mai erau şi ovreii şi nemţii
sugeau până şi măduva de pe om"

dudele negre le strângeam de pe jos
nu puneam cearşaful să nu se păteze
"se face ca sângele închegat
ca sângele de român închegat"
noi mâncam dude negre dude dulci
ca lebeniţa şi zmeura
ne întorceam cu faţa la soare şi îl priveam până totul devenea albastru
până lacrimile curgeau se opreau şi nu mai aveam

"or să vină iară
mama lor or să vină nesătuii
că noi suntem buni atâta de buni că până şi ţara
o dăm"

s-a dus bunica duzii cu ea
nu mi-aş fi amintit
dar m-am tăiat cu aparatul de ras
şi două dude roşii
au picurat.

poezie de Liviu-Ioan Mureşan (iunie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică (uşor ironic): Ba da, mămucă! Am absolvit clasa de cântăreţi din solz de peşte...
Baciul (grav, povăţuitor): Niciodată să nu râzi de tradiţia neamului tău. Muzica la solz de peşte este cea mai accesibilă. Dacă vrei să cânţi, îţi iei undiţa şi te duci. E balta plină de instrumente...
Safta (cu patos): Pentru ca nemţii să poată meşteri clavecine şi piane, noi îi ţineam pe turci, cu sabia, la Dunăre. Iar în Dunăre înotau mii de peşti...
Baciul (serios): Aceasta e tradiţia. Ai văzut tu piane înotând prin Dunăre?

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturăreasa

— Uite, ai un dar în casă,
Vorbe bune, cu temei
De la dama cea de verde,
Dar să te fereşti să-l iei.
Pentru că nu minte cartea,
Ea ghiceşte orice gând,
Vezi, cu dama cea de tobă,
Ceartă, lacrimi pe curând.
Dragoste pe drum de seară
Cu un crai de ghindă, şi
Gând la gând cu bucurie,
Chiar o veste vei primi...
Serioasă, visătoare,
Cu ochi negri şi cuminţi,
A rămas privind, copila,
Gura babei, fără dinţi...
— Cum e crai de ghindă, babo?
— Nalt şi oacheş, fata mea.
— Şi cu ochii mari şi umezi,
Şi cam palid, nu-i aşa?
Seara, când să se dezbrace,
Singurică în iatac,
Pe obrajii ei s-aprinde
Floarea rumenă de mac.
Şi privindu-se-n oglindă
Îşi sărută braţul drept:
"Crai de ghindă, crai de gindă,
Vin' la mine, că te-aştept!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să crezi că din ditamai limbă dacică, vorbită între Dunăre, Nistru, Bug şi Tisa au rămas doar cuvintele barză, moş, mânz?

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit-o... Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă... Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veşnic în ochii albaştri, gânditori. Şapte ani n-am observat tristeţea sufletului ei! N-am vrut sau n-am putut? Nu ştiu... Când am descoperit-o, însă, era prea târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închişi, orbiţi sau îmbătaţi de fericire... Fericire! Fericire! Cumplită e uneori îmbrăţişarea fericirii!

începutul de la Cântecul lebedei de Liviu Rebreanu (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (plângând): Şi fânul?
Baciul (se plimbă nervos): Fânul, fânul, fânul... Ah, mă sufocă universul vostru, dominat de furaje. Pentru voi soarele este o claie, iar planetele, nişte căpiţe. Ei, bine, mai degrabă renunţ la fân, decât la concepţiile mele materialiste...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut iarăşi întinsele zăvoaie de sălcii cenuşii în care intram cu grozava frică de bursuci. Frica ţinea până ce dădeam de desişurile cu mure, când ne puneam la ospăţ şi la taifas. Pe urmă, prin poieni, chiote şi goană, parcă venise pe acele meleaguri o oştire de sălbatici...

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum câţiva ani, mă interesa doar profe­sia, nu-mi puneam problema că oamenii au şi alte subiecte de discuţie decât teatrul şi muzica, că nu sunt eu buricul pământului, că deasupra noastră, a tuturor se află un singur cer şi fiecare se raportează altfel la el. Eu credeam că e doar pentru mine cerul.

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ca norii. Ne mărim până la destrămare.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde şi moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (1)

Ceea ce spun aş vrea să semene cu o apă curgătoare,
bine ar fi să semene cu o apă curgătoare;
atunci s-ar asemui şi cu un câmp,
şi cu un lan de grâu,
iar culesul n-ar mai conteni
să amintească de zbuciumul pâinii.

Ceea ce spun aş vrea să semene cu un copac,
bine ar fi să semene cu un copac;
atunci s-ar asemui şi cu o poartă cioplită în lemn,
şi cu statura fără vârstă a cioplitorului,
îngropat până dincolo de moarte în aşchii
înmiresmând veşnicia.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat'

A fost o vreme-a fost odat'
Când ne iubeam în româneşte,
În vers puneam suflet curat
Care şi astăzi străluceşte.

A fost când ne priveam cuminţi,
Cu zâmbet de făpturi divine
Şi faţa blândă n-avea dinţi,
În codri-i mai purtau jivine.

Purtam, e-adevărat, joben
Şi ne puneam lavalieră,
Iubirea era fond de ten,
Oameni eram în altă eră.

Ne era sufletul prosper
În traiul bun pe jumătate
Şi norii picurau din cer
Doar lacrimă de bunătate.

A fost, atunci, o vreme când
Ne întâlneam la promenadă
Şi fiecare sta la rând
Fanfara-n trecere s-o vadă.

Nu ne umpleam de vitregii
Căci inima bătea curată ;
Ne duelam în poezii
Făcând la cârciumă serată

Dar nimeni nu era rănit
De alte pene, în orgoliu,
Căci OMUL nu era un mit
Şi vers nu se scria în doliu.

Eram de româneşte plini
Şi goi numai pe dinafară,
Iar trandafirii tot cu spini
Roşeau din dragoste de ţară.

Părea că suntem oarecini
Labiş, Coşbuc sau Eminescu,
Eram cu-adevărat lumini
Ce-au devenit azi Poet-escu.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

tu...
mi-ai rămas în gură
ca un strop mic de apă
să-l înghit de sete
tu...
cu limba scoasă
arăta-i timpul degeaba
în nisipul auriu din clepsidra veche
distanţa...
nu se mai măsoară între noi
e o iluzie
abia ieşită din spital
tratată banal de prost
eu - eram fiul creaţiei
tu - fiica pierzaniei
şi fiecare avea un dar
şi îl puneam pe rând să vorbească
până... aveai să-mi spui
fă-te mut!

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii umezi ai lumii

locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum ştiu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în acelaşi timp, în acelaşi loc
offf, ce viaţă, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracula: Toleranţa mea nu merge până acolo, încât să fiu tot timpul de acord cu mine însumi! Nu eu am inventat ciclicitatea istoriei! Nu e vina mea că istoria trebuie să se repete, doamnă!

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am vorbit nimic despre dragoste; n-am întrebat-o nici pe ea şi nici mie însumi nu-mi puneam întrebarea dacă mă iubeşte. Mi-era de ajuns că o iubeam eu. Şi mă temeam să nu-mi sfarme ceva fericirea.

Lev Tolstoi în După bal
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul (către Femeie): Şi tu, de ce tremuri ca o piftie? Îmi pare rău, n-am vrut să te sperii! Dar toate s-au întâmplat din vina ta! Eu nu înţeleg cum poate fi o femeie frumoasă atât de naivă. Să te seducă un zeu, un principe, un cavaler, treacă, meargă... Pe tine însă te duce de nas ultimul gropar! Câteva minciuni parfumate, şi gata! Mergi după el, la groapă, cu ochii închişi... Tu, etern feminin! (Femeia plânge.) Şi termină odată cu smiorcăiala! Atâta ştii! Lacrimi şi rimel! Rimel şi lacrimi! Am pus în fiinţa ta tot ce-am găsit mai bun! Operă de artă am vrut să fii! Înger scoteam din tine, dacă în loc de sâni îţi puneam aripi! Mă auzi? Tu eşti matricea vieţii, proasto! Alfa şi omega.

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cu ochii ei mari

În ploaia
Ce-mi bate la geam
mi-am ascuns privirea
şi-not
pe geana aceasta de ploaie
până
în dosul ochilor tăi

uimită ziua
mă priveşte cu ochii ei mari
înfăşurându-mi degetele
în surâsul apei
ce-ţi umple
şi ochii
şi umbra
mers pe hârtie
până în marginea serii
26-09-2019 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!