Până acum câțiva ani, mă interesa doar profesia, nu-mi puneam problema că oamenii au și alte subiecte de discuție decât teatrul și muzica, că nu sunt eu buricul pământului, că deasupra noastră, a tuturor se află un singur cer și fiecare se raportează altfel la el. Eu credeam că e doar pentru mine cerul.
citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă până acum luam foarte personal ceea ce oamenii îmi spuneau, mai ales de "rău", acum înțeleg că eu nu sunt decât o oglindă pentru cei din jurul meu. Cine are o problemă cu mine, are, de fapt, o problema cu sine însuși. Tu nu poți vedea în alții decât ceea ce ești tu, ei sunt reflexia ta! Așa că, relaxează-te și înțelege că oamenii văd în tine ceea ce sunt ei. Nicidecum la tine e problema, ci la ei, fiindcă a fi deranjat în permanență de ceea ce e în exteriorul tău înseamnă lipsa de focusare și conexiune cu interiorul tău.
citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemă de liceu, rămasă nerezolvată
Unii poate știau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieții.
Iar pentru mine, problema atracției mele din liceu, suna cam așa:
Dacă eu, care sunt poziționat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulțesc, atracția mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mișcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine și până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotație competă fix într-o zi și o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înțelege efectiv, de ce lucrurile stau așa,
este esențial ca toată lumea să înțeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine știute,
am înțeles că orice aș face de acum înainte, voi fi influențat de astre.
Și pentru asta, toată viața, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
și să mă dedic excusiv relației mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
și să putem avea, zi și noapte și iar zi și iar noapte...
Numai că între timp, au mai apărut și alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecați demult către cele veșnice.
Așa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenți la lecție.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esențial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mișc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Și să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Și ceva trebuie neapărat să fac și nu știu cum ar fi mai bine să procedez.
PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puțini se mai videcă.
poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru omenire, întrebarea tuturor întrebărilor, problema care se află la baza tuturor celorlalte probleme și este mai interesantă decât toate este cea a determinării locului pe care îl ocupă omul în natură și relația dintre el și cosmos. De unde a apărut specia noastră, care sunt limitele puterii noastre asupra naturii și cele ale naturii asupra noastră, care este scopul strădaniilor noastre, al problemelor care apar mereu pentru fiecare om de pe Pământ.
citat din T.H. Huxley
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirea e probabil o casă de zăpadă
A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.
Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.
Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.
Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre alte zări frumoase
Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
și să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur și plin de culoare.
poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiul este pentru toată lumea. Nu este doar pentru câțiva oameni de știință sau matematică, sau pentru un grup select de astronauți. Aceasta este noua noastră frontieră și este problema tuturor să știe despre spațiu.
citat din Christa McAuliffe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a spus cineva, odată: "Degeaba iei Oscarul, dacă ești singur!". Interesant, nu? Ce faci? Te uiți la statueta aia în fiecare seară? Ca să nu fii singur, trebuie să te preocupi și de oamenii din jurul tău.
citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problema e mai degrabă dacă sunt singurul care crede că lumea se strică din punct de vedere muzical. Dacă e doar părerea mea, înseamnă că pur și simplu sunt vetust.
citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor
dar mă dor toate mușuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înțeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilărești
doar așa
ca să văd până unde vor răzbi
interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înțelegeam
din joacă
un uriaș fără minte
și nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaștere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar așa
ca să vadă până unde putem răzbi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca și fericirea, iubirea ni se vântură pe sub ochi ca fiind ceva foarte posibil, dar nu ne punem problema că această trăire ar putea fi destinată numai anumitor oameni. Așa cum numai câțiva oameni pot fi mari violoniști. Repin, Vengerov, Sarah Chang, Joshua Bell și încă vreo câțiva.
citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ce naiba faci, măi, trădătorule?
Alex: Trădător?! Eu?! Ce-ai, mă, ești căzut în cap?
Nistor: Deloc. Da' tu mă trădezi.
Alex: Eu?! Pe tine? Cum?
Nistor: Păi, gata, părăsești "Clubul Burlacilor"? Ce naiba, mă lași singur? Mă abandonezi și te aliezi cu "inamicul"? Trădător notoriu ce ești!
Alex: Ah, asta era... Deh, mă, ce-ai vrea? Trebuie să mă înțelegi, ce naiba? Am și eu o vârstă, cred, respectabilă, era cazul să fac și pasul ăsta, în cele din urmă. Nu se putea altfel.
Nistor: Vârstă respectabilă, pe naiba! Baliverne! Ce mă iei pe mine cu texte d-astea răsuflate? Motivații, mă... Pretexte! Trădătorule!
Alex: Da' ce tot spui că rămâi singur? Ești orb?! Mai sunt Luci și Mihai, tot ca tine. Tot burlaci și ei.
Nistor: Ah, șefu'... Și campionu'... Deocamdată, da, mai sunt. Cine știe până când? Probabil nu pentru prea mult timp. O să treacă și ei de partea ta. Și atunci tot doar eu o să rămân singurul altfel decât voi, ceilalți. De parcă nu-mi era de ajuns că mă deosebeam deja, datorită înălțimii, acum se mai adaugă și chestia asta; rămân singurul ciudat, etichetat... "Necăsătorit". Altfel decât voi...
Alex: Păi, ce naiba mai aștepți?
Nistor: Ce-ai, mă?! Ești nărod? Cu cine?
Alex: Eh, asta-i problema ta... Ce vrei să-ți fac?
Nistor: Nimic; ce să-mi faci? Auzi la el... Asta-i situația! Lasă, mă descurc eu. Îmi rămân... dulciurile. Și geogra'... E ceva. Mișto, nu? Interesant!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirea este probabil o casă de zăpadă
A venit, iarăși, toamna, iar eu am inima descoperită și dreaptă,
îmi spuneai că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru aceea pe care o așteptam, de foarte mult timp,
să vie,
să steie,
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află, sub ceruri,
și pentru că toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
nu mai îmi cumpără viață,
și, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ,
dar se usucă.
și se umple de alb.
ca și oamenii.
Însă, semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața, fără să cunoască regrete,
poate doar frică și alte spaime mai mari.
Și, deși sfârșitul trage frunzele după el, deși sfârșiturile năucesc toate frunzele,
vai, oda mea,
vai, draga mea, cea îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă!
cetina este nemuritoare și verde, îl vestește pe Domnul meu!
Supt de teamă, și ars, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, a ei,
iar eu
cumva am așteptat steaua aceeea
s-o văd,
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar, undeva, deasupra tuturor brazilor.
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele, steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă e taina nemorții.
așadar, renii și câinii de pază vor rămânea unde e cel mai rece, anul acesta...
îmi este frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele-steluțele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a Cerului-viu.
Îmi pare că, acum, cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine,
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig,
ca acum...
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă, cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre:
zăpezile, hornurile murdare, casele și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela Cer-viu
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi,
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească despre tot,
până când
norii le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne este frică, însă, de zăpada care cade peste noi.
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcinile pământului
Rădăcinile pământului
scormonesc în fiecare dintre noi -
Mă simt din ce în ce mai singur
în mijlocul tuturor;
Te-am recompus cu fiecare gând,
te-am închis în fiecare vers
până te-am uitat definitiv...
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele Pământului
Când Pământul începe a cânta,
ies flăcări, aruncând jucăușe plete
ce se transformă-n cenușă
și dansează și dansează
până la eliberarea trolilor
când se descarcă Pământul
făcându-și muzica cunoscută.
Ca omenirea să o asculte,
muzica răsună și zboară,
însoțită de flacăra vie
din adâncurile albastre ale pământului.
Fierb apele ce aruncă nor cenușiu
care pătrunde în oasele
celor ce nu cunosc muzica Pământului
și nu ascultă glasul divin
ce izvorăște din inima Soarelui,
așezându-se la picioarele omenirii
doar, doar, vor înțelege muzica planetei
și glasul divin izvorât din adîncurile vieții.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problema minții tale e că ea visează lucruri, iar problema ta e că tu le crezi adevărate. Până nu te prinzi că mintea e problema, pentru că mintea te minte, vei continua să cauți soluții la probleme care nu există. Oamenii sunt foarte convinși de ce pot să facă ei doar că paradoxul e că habar nu au în primul rând cine și ce sunt ei! Când limitatul și separatistul "a face" devine o virtute, infinitul și dumnezeiescul "A-Fi" devine o ofensă. Dar pentru minte libertatea de "A-Fi" îi e fără de folos, căci doar prin "sclavia de a face" se poate delimita de ceilalți. Iar prin ceilalți nu înțeleg doar oamenii, ci întreg pământul. Iată de ce ego-ul e atât de atras și de convins că are puteri paranormale! Ce alt stindard al separării mai viclean ca acesta cunoști?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri...
Credeam că știu ce-i frumusețea
Că eleganța-am cunoscut
Credeam că știu ce e iubirea
Până ce chipul ți-am văzut.
Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că știu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.
Credeam că trandafiru-i roșu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.
Credeam că soarele lucește
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.
Credeam că ochii-mi sunt deschiși
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.
Ce simt acum voi păstra veșnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...
poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Credeam că sunt singur doar in propria-mi viață. Acum observ ca și pe acest site, tot singur sunt.
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Învăț. Tot timpul. Și am norocul să pot să mă entuziasmez. Oamenii mișto, mult mai inteligenți decât mine și de la care am ce învăța mă fac să mă simt copil.
citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pentru legalizarea tuturor narcoticelor. Și asta doar dintr-un singur motiv: nu-mi place mafia.
citat din Manu Chao
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră
Din liniștea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.
Din tâmpla noastră
doar versul mai grăiește
lacrima albastră
doar Luna o iubește.
Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ție ți-e stăpână.
Din iubirea noastră
doar liniștea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.
În dorința noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.
Din inima-mi de fată
doar tu cuvânți cu dor
de vei pleca vreodată
voi ști decât să mor.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!