Întoarcerea învinsului

Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Şi-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ţi-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioşării

Zadarnice. Respinge deşarta-i mângâiere
Şi oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ţi-o pierde, rămâi nepăsător,

Nu te opri, nu plânge, şi dacă-ţi stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbuşe-al tău dor,
Şi-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ‘naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cules

Te-am cules din flori... iubire,
Într-o seară fermecată,
Dinspre margini de uimire
Fără gard... şi fără poartă.

Te-am cules din clipa rece,
Şi din frunza de trifoi,
Când stau fluturii să plece
Şi când sânii-ţi-erau goi.

Te-am cules târziu... din vise,
Tainică şi zâmbitoare,
Sau din gânduri interzise,
Calde... ca o sărutare.

Te-am cules dintr-o poveste,
Ca un prinţ rătăcitor,
Dintre astrele celeste
Pitulate dup-un nor.

Te-am cules... dinspre lumină,
Şi din candela sfinţită,
Când luceferi stau să vină
Şi când luna-i... părăsită.

Te-am cules din depărtare
Şi din aşteptări adânci,
Dintr-un val pierdut de mare,
Trist, încolăcit pe stânci.

Te-am cules... ştiu asta bine,
Din parfum de trandafiri,
Din smaralde şi rubine,
Din speranţe... şi-mpliniri.

Te-am cules din veşnicie,
Dintre doruri şi tăceri,
Din extaz, din agonie,
Din durere sau plăceri.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă departe

Pierdută, umbră verde, pe lacul plin de nuferi
M-am rătăcit în mine... în urma ta cresc goluri.
Îmi pleacă amintiri, când turme şi când stoluri
Şi ştiu ce e tăcerea... şi ştiu cum e să suferi.

Mă veştejeşte dorul şi frunza mea se duce.
Mai am în tine prinse speranţe de-mprumut
Şi clipe de iubire, de care m-am temut.
Nerăbdător de tandru, timid le vei seduce.

Iubeşte-mă departe, în adâncimi de umbre
Crescute pe altare nestinse de durere.
Trecută prin săruturi... promisă mângâiere
S-alunge clipa stinsă din gândurile-mi sumbre.

Peste tăceri de noapte şi peste albe zile,
Un fir de amintire, predestinat uitării,
Să creasca peste frunza din marginile verii,
Cărare netezită, un drum venind spre tine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Există o durere, aşa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

Ţărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viaţa-mi – cine ştie?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Şi mama-n miezul zilei spoi-va iarăşi casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioşi din muguri,
Şi-n asfinţit văzduhul se va-nroşi de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleaşi stele
Şi poate n-oi mai plânge nimicul vieţii mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă şă vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un mare om care nu mai este printre noi (Constantin Mihoc)

1. Şi s-a mai stins un suflet
În cruntă amintire
Ca să se-aprindă-n ceruri
Din ani în nemurire...

2. Şi-a mai pălit un zâmbet
Îmbătrânit de plâns,
Ridat în deznădejde,
Uitat de zbor, învins...

3. Şi s-au lăsat iar norii
Pe umerii de mamă,
Cu greutatea serii
Şi urme-n ploi de toamnă...

4. Şi iar veni-va timpul
Când vom uita grăbit
De jalea şi de veghea
Copilului iubit...

5. Şi va porni speranţa
Cu avânt spre file noi
Lărgind portiţa vieţii
Spre rânduri mai de... "soi"...

6. Dar nu vom lăsa zborul,
Iubite suflet drag,
S-acopere cu totul
Al amintirii prag...

7. Vei dăinui-n poveşti
Şi-n rugi de mântuire
Vom ţintui-n imagini
Privirea-ţi de iubire!...

poezie de Gabriela Chişcari (4 august 2009)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosiri

Scrisoare de dor rătăcită-n pustiu,
Furtuni de nisip iau aduceri aminte,
Avea mângâiere de fluture viu
Şi lacrima serii în tandre cuvinte.

Am pus inocenţa din vise stinghere
Crezând în iubire ca în Dumnezeu,
Altare de jertfă în patru unghere,
Pe tine din umbră, sculptatu-te-am zeu.

Şi-n fiece seară cu mirul durerii,
Scriam nostalgia pe pânze de vânt,
Cerşindu-i speranţe mereu primăverii
Şi-n taină, în suflet, credeam în cuvânt.

Azi toate-s iluzii, închise pe veci,
Pe vrana iubirii, pecetea uitării,
Trimis-am scrisoarea pe alte poteci
Şi-n mine-s izvoare cu seva iertării.

poezie de Angelina Nădejde (19 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi crucea ta

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.
Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de cruce ta.

Când se va năpusti furtuna,
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere, întotdeauna
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte,
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-a pierit iubirea

Dacă ţi-a pierit iubirea, de ce vrei ca altă poartă
Să o mai deschizi aiurea, pentru ce te oboseşti
Căutând atâtea scuze fiindcă nu mă mai iubeşti?
Gata! Astăzi nu mai doare, poarta este ferecată!

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai construieşti castele
Pe terenul care plânge o ruină părăsită,
Nu mai poţi ca pe femeia ce ţi-a fost cândva sortită
S-o convingi că al tău suflet a scăpat dintre zăbrele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai risipi cuvinte
Delicat amăgitoare, precum aburii de fum
Disipaţi dintr-o ţigară cu înţepător parfum,
Nu mă mai îmbăt cu-aceste mincinoase jurăminte.

Dacă ţi-a pierit iubirea, te îmbracă în uitare,
Nu mai răscoli trecutul ci aruncă-l la gunoi,
Nici în poză nu mai este locul pentru amândoi,
Alt destin acum ne este hărăzit la fiecare.

Dacă ţi-a pierit iubirea, lasă ploaia să te spele
Ca, prin ochii ei de rouă, să te limpezeşti cu lacrimi,
Alinându-ţi necredinţa dătătoare de reci patimi
Prin iertarea care poate vindeca păcate grele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai înşela femeia
Care încă te iubeşte şi îţi este devotată!
Pleacă, este prea târziu, chiar de m-ai iubit vreodată
Spune-i cât îţi e de dragă, reaprinde-n ea scânteia!

Dacă ţi-a pierit iubirea, mergi pe drumul ce-ai croit,
Declară-i c-o vrei alături, stâlp în viaţă şi în casă,
Dă-i inelul de logodnă, zi-i că ţi-o doreşti mireasă,
Iar la mine nu te-ntoarce! Timpul nostru a murit!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dreptul crucii

Răscruce mărginită de doi brazi
La întâlnirea cu destinul
În care de va fi să cazi
Cum cade fulgerat doar pinul,

Înveşmântat în alb de tot
Ca o aducere aminte
Din tainiţi vămile când scot
Ştiute semne dinainte

Răscruce mărginită de doi brazi
Ivită pentru tine-anume
O falie prin care cazi,
Ca să treci dincolo de lume

Spre care paşii tăi te-or duce
Chiar presimţind fiorii reci
Dacă-ţi e scris s-ajungi la cruce,
Şi mai departe să nu treci

Dumbrava-n urma ta rămasă
Înfiorată de petale
Şi parcă cineva apasă
Trăgaciul armelor letale

Acolo cazi. De-acolo zbori
În universuri diafane
Şi ne priveşti. Şi te-nfiori
De adevărurile profane!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie lui Petrică Mâţu Stoian

Petrică Mâţu, ai trăit intens
Şi laurii din suflete-ai cules.
Într-un sobor de îngeri pleci cu ei,
Lăsând nori de furtună-n ochii mei.

Te plânge azi o Românie-ntreagă!
Ni-i viaţa tristă, muzica ta, dragă...
Cui ai lăsat cănuţa moştenire?
Ce lege-ţi frânse viaţa-n osândire?!

Cum e pe-acolo? Oamenii sunt buni?!
Sunt ploi de lacrimi? Stele sau furtuni?
E linişte şi pace-n moartea ta?
Aici eu n-am pe cine întreba...

Când ai plecat, ai plâns? Te-ai bucurat?!
Ce lumi, acolo, ţi s-au arătat?
Ce fir s-a rupt din caierul luminii?
De ce-ţi lucesc la tâmple trandafirii?

Solemn şi grav, un clopot rebegit,
Îţi plânge moartea - drum spre infinit.
De ce-ai mai fi rămas? De ce-ai plecat,
Când lumea-ntreagă te-a aplaudat?

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas,
Când ţara-ţi plânge fiecare pas
Ce-n urma ta îl face... Te-au iubit
Şi cântecul tu ţării-ai dăruit.

E tricolorul îmbrăcat în doliu
Şi-un gol în suflet împământenit.
Ai îmbrăcat al nopţilor linţoliu
Şi ai plecat... căci viaţa ţi-ai sfârşit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii

Să nu mă dai uitării când noaptea va pleca
Să-nghită alte vieţi şi alţi iubiţi să strângă
În bratele pusti, unde mi-am pus eu soarta,
Şi unde i-am spus plânsului, să uite să mai plângă.

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii,
Că rupe fără milă din mine atâtea clipe,
Ce le-am trăit cu tine, tot în pustiul vietii
Căci viaţa ta în mine, a învăţat să tipe.

Nu-mi lua de pe obraji puţina mângâiere
Pe care tu, străine, cândva mi-ai dăruit-o,
Pe când priveai spre ceruri mirat şi cu plăcere
Şi îmi şopteai suav, "nu mă lăsa, iubito".

Însă din ochi, te las să-mi iei tot răsăritul,
Căci mie îmi ajunge pustiul nopţii reci,
Şi îmi ajunge clipa, când te jucai tu de-a iubitul
Şi mă minţeai frumos, că mâine nu mai pleci!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!