Apusul adâncurilor albastre

Adâncuri albastre,
aproape, aripi ascuţite
ale albatroşilor. Albe arcade
ale azurului acoperă amărăciune
apăsătoare a amurgului.
Aburul apei, atolii, algele
ard amintirea. Aievea,
ascut ancore-alge,
atele aripilor-albatroşilor.
Apăs amintirea, alifie
aripii albe.
Alinare…
Acum absurdul adormirii
alungă amalgamul ameţitor
al atemporaliatăţii…
Adorm…
Apun adâncurile-albastre…
albatroşii au ajuns acasă.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi oamenii

când vremea testamentului
va alunga minutarul de pe cadran
noi, oamenii, vom fi încă aici
respirând greu şi aproape fără suflare
versuri mai albe ca aburul locomotivei.

cândva poştaşul bătea de două ori
iar sârma ghimpată mai despărţea
gardul vecinilor de câmpul cu maci.

problema întotdeauna este o ecuaţie
cu o necunoscută sau două,
viaţa,
Iisus răstignit pe troiţă
plânge cu lacrimi de sânge
satul ce-a rămas în copilărie
parcă nu mai este nici măcar
în pietre de hotar
la marginea lumii.

testamentul se scrie în noi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori şi semne.

Mi-e dor să ştiu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii şi merg către valuri.
E-n suflet dorinţa să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare şi încet, cu o şoaptă,
apropii de buze, pană şi-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur

am îmbrăcat haina cuvântului,
speriată de goliciunea stranie
a crengilor fără primăvară.

scriu rotundul soarelui
împleticită printre cuvinte sărace
în aburul diafan al inimii
pe care scrijelesc contur
întregit din frânturi de suflete...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşii

s-au întors albatroşii la ţărm
zborul să-şi odihnească
au aripi căzute în evantai
mersul stângaci şi greoi
parcă acum îl învaţă

pe plaja pustie îşi caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
şi marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroşii la ţărm
cu aripi căzute
în evantai...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

albatroşii

s-au întors albatroşii la ţărm
zborul să-şi odihnească
au aripi căzute
în evantai
mersul stângaci şi greoi
parcă acum îl învaţă

pe plaja pustie îşi caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
şi marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroşii la ţărm
cu aripi căzute
în evantai...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta...

Frunzele îmi spun
despre tine
că eşti drăguţ
şi te vreau lângă mine,
iar acum când,
iluziile-nfloresc,
mi se pare
că pe tine te zăresc.
În amurgul palid
şi pustiu
adorm în patul meu
purpuriu.
Sentimente,
iluzii, dorinţe
spuse în şoapte,
încet, amintirea ta,
s-a stins în noapte.
Poate că şi tu încet,
pe mine m-ai uitat,
dar rămân aici,
eu din viaţa ta
am plecat.
Distanţa dintre noi
m-a ucis,
că în a nopţii somn
te-ai închis.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

VOM DA IUBIRII ARIPI ALBE CA SĂ ZBOARE
Vom da iubirii aripi albe ca să zboare,
Să fie faptul cel mai bun şi sfânt sub soare
Şi-n libera plutire să vină lângă noi,
În inimi să ne-aducă clipe-nălţătoare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi albastre

S-a aşternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeaşi cărare
paşii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viaţă
umbrele nopţii împletesc
flori de gheaţă
dintr-o tristeţe de-a mea.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştie copacul ce-i aduce rădăcina.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n voaluri albe

Mireasă îmbrăcată-n albe voaluri,
Din valul mării ţi-ai făcut altar
Şi-ai pus sub cruce mii de idealuri
Îngenunchind cu fiecare val.

Când ai lăsat nisipul să te-ngroape
Ştiai că în iubire-ai să renaşti
Âi dragostea-ţi va fi mereu aproape
Sub aripi moi de candizi îngeraşi.

Mireasă în argint şi în lumină,
Catapeteasmă de solar poem,
Lipsită eşti de patimă şi vină,
Dar prinsă-n al ninsorilor blestem.

În trena ta de veşnice secunde,
De-acum te naşti femeie, dar şi mamă
Şi doar tăcerea poate să-ţi asculte
A vieţii şi-a iubirii tale dramă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele dor când sunt lăsate să-şi aştepte rostirea.

Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este un text pe care s-ar putea să nu ştii să îl citeşti.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondo de noapte

Clape albe, clape negre,
Tresăriri nervoase de pian
Suflet uitat pe un teren viran,
Des bântuit de tenebre

Clape negre, clape albe,
Înlănţuire-n pas de dans
Coapse topite în balans
Impotriviri de formă, slabe

Albe clape, negre clape,
Rondo sostenuto, crud,
Statuie de şisturi-nud
Iubita, scăldată de ape

Negre clape, albe clape,
Îngemănate-n vag andante
O fi rai? Sau iad(de Dante)?
Nu rupe vraja. Stă-mi aproape...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cupole albe
arcade înspinate -
iz de clopote

haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!