Zăpezi albastre

S-a aşternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeaşi cărare
paşii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viaţă
umbrele nopţii împletesc
flori de gheaţă
dintr-o tristeţe de-a mea.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de cuvinte

Vântul pluteşte
peste zăpezi
fulgi magici
coboară din cer
ochii iernii plini de mister
flori de gheaţă
ţesute din dor
la templul iubirii
ne desparte o privire
de timp
din căutările noastre
frânturi de cuvinte
nerostite
uitate de vreme.
Sufletul hoinar
prin anotimpuri
ascunde durerea
în lacrimi de lumină
amintiri pierdute
în ceasul etern
încremenit în noapte
sub aripa lunii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de cuvinte

Vântul pluteşte
peste zăpezi
fulgi magici
coboară din cer
ochii iernii plini de mister
flori de gheaţă
ţesute din dor
la templul iubirii
ne desparte o privire
de timp
din căutările noastre
frânturi de cuvinte
nerostite
uitate de vreme.
Sufletul hoinar
prin anotimpuri
ascunde durerea
în lacrimi de lumină
amintiri pierdute
în ceasul etern
încremenit în noapte
sub aripa lunii

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina copilăriei

Pe aripa visului
m-am rătăcit
pe tărâmul de lumină,
prin unda timpului
ce curge
un sentiment ciudat
mă cuprinde
din durere şi fericire
mă-nfior la gândul să te pierd,
copilărie...
în corola de stele
din ochii lunii
se risipesc norii
şi mă trezesc
în iarna cu zăpezi albastre
sub mângâieri de şoapte.
Eşti izvorul
din umbra mea
ce-mi cântă eternul dor.
Sunt vinovată
şi te păstrez în suflet
în culoarea primilor fulgi

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Azi te îmbrac cu fulgi
să-mi fii tăcere albă
în zilele de sărbători
vântul să te aline
cu simfonii de vis
la revărsatul zorilor
să mă aştepţi cu flori
din ierni pierdute-n
nopţile de argint
pe fruntea ta brodez
stele din albastru infinit
să simţi vibraţia mâinilor
cu atingeri de iubire
fiori nestinşi, ce ard
pe chipul tău de gheaţă
eşti omul de zăpadă
din grădina mea.

poezie de Maria Ciobotariu (17 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti de iubire

Poveşti de iubire
Se aud stropii ploii pe stradă
seara pătrunde
din colţuri de cer
şi dorul mă urmează ca o umbră
trec clipe fugare
risipite de vânt
cu lacrimi şi şoapte
mă înfioară depărtarea
se aude o tristă melodie
pe note dulci-amare
se închid pleoapele lunii
sub lumina stelelor îngândurate
acelaşi vis trăiesc
în fiecare noapte
pe altarul iubirii se aştern
albe ninsori
nu înţeleg destinul...
mi-ai dăruit poveşti de iubire,
al vieţii dar divin
izvoare de timpuri... netrăite.
Autor Maria Ciobotariu

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu-Istin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii pierduţi

Sculptez gheaţa
din inima ta
cu flori de iubire
târzie
cad din ochi
cascade de scântei
pe rochia de mătase
cu dor flămând
te-am căutat
în cântecul viorii
pe aripă de vis
care învinge
tu eşti un ţărm
ce linişteşte marea
când valuri de furtună
o risipesc
paşii pierduţi
puţin se mai zăresc
la poarta minţii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsatul zorilor

Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopeşte cu infinitul
liniştea mă strigă
împletind gânduri cu şoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopţii
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veşminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
şi iubiri ascunse în suflete de ghiaţă
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albe amintiri

E prima oară când întind mâinile
şi strâng fulgii spre tâmple...
albe amintiri
frigul mă strânge în braţe
se frâng cuvintele în două
cad stele pe pământ
în paşii fără drum
din iarna ta
o lacrimă îngheţată
se prelinge
încărcată de doruri trecute
se reflectă în imagini
pe chipul plin de ninsoare
picături desprinse
din suflet
calc pe umbre albastre
scufund tristeţea
în norii de fum
las timpul să vorbească.

poezie de Maria Ciobotariu (22 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţi de ceară

Pereţi de ceară mă-nconjoară
La foc aprins ei se topesc
Şi-n locul lor în primăvară
Brânduşe albe se ivesc

Zâmbesc atunci în dimineaţă
Mă regăsesc într-un trecut
Cu flori de gheaţă la fereastră
Cu chipul tău ce l-am pierdut.

Zăpezi topite în şiroaie
Covor de iarbă vor uda
Şi vântul alergând sub soare
Poate de noi va întreba.

Îi voi răspunde cu sfială:
- Ce am zidit a fost fragil,
Deşi afară era iarnă,
Pereţi de ceară s-au topit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător popas

Încerc să dezleg în taină
din goana ameţitoare
clipele ce au schimbat
în suflet anotimpul
cuvinte neînţelese
cu atâtea începuturi
s-au scurs prin regatul tinereţii
un trecător popas
în zorii dimineţii,
fulgi mari aleargă...
suave flori de gheaţă
între pământ şi infinit
un val ascunde
o vreme nemiloasă
azi scriu în cartea timpului
iarna cu slove de iubire
din noaptea sfântă
risipesc suspine
în ape albe
adunate de ger
soarele-şi arată veşnicia
prin glasuri de copii.

poezie de Maria Ciobotariu (18 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur cuvânt

Am obosit de aşteptări
trădându-mi timpul
tăcerile,
sunt tot mai multe
şi primăveri fără număr
au trecut
aştern cuvinte
pe hârtie,
dorul tău îl prind în vers
e iarnă iar,
cad fulgi de stele
sub cerul mereu
albastru
nu pot desface
drumurile tale,
mai cred în clipa din noi
eşti acolo...
la capătul de cer
din inima mea.
Te închid într-un
singur cuvânt
format din două jumătăţi.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Mă ninge încet
pe tâmplele aşteptării
o iarnă venită prea devreme
se aştern nămeţi
la început de drum
a visului neîmplinit
frânturi de gânduri zac strivite
le calcă timpul în picioare
pe cărări albe nestrăbătute
m-aş ratăci... de n-ai veni cu mine
în poezia iernii fulguită
mă răscolesc dorinţe
ce au fost odată
din anotimpuri ce-au trecut
în umbra nopţii, steaua noastră
ne veghează
magia unei clipe
ne aduce mai aproape
au trecut anii...
suntem bunici
fericirea este mai aproape.

poezie de Maria Ciobotariu (4 ianuarie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul cu flori albe

Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe faţa ta şi fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranţe cu tine aş zbura
într-un vis de iarnă de te-aş atinge
pe patul cu flori albe aş dormi o viaţă
şi deodată din vis aş vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aştept să mă priveşti
şi faţa să-ţi fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viaţa ta tu mă primeşti
fără a şti de mine să-mi dăruieşti iubire.

poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiuni de timp

Târziu am înţeles
golul rămas
într-un cerc de vise albe,
drumuri necunoscute
în intersecţii de ninsori
cuvinte sub semn
de întrebare
din iarna plecării tale.
Dezleg paşii pribegiei
din hotarul depărtării
dimensiuni de timp
în unghiuri albastre
de cer.
Am învăţat
să cânt balada
răsăritului de soare
în toamna vieţii
ritm de miracol
din cartea speranţei.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastre zări

E deajuns să privesc...
depărtarea-mi pare
mai aproape
şi liniştea mă-nsoţeşte
pretutindeni
mai puternică decât mine
păstrează lumina şi iubirea
albastre zări din priviri
albastre,
îmi bat la poarta primăverii
aud zbuciumul valurilor
şi cântecul pribeag
ca o rugă la visul
unei umbre...
în care te-ai închis
nimic nu se opreşte
încet, încet se aprind
stelele ascunse sub paşi
din care înfloresc veşnicii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!