Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori şi semne.

Mi-e dor să ştiu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii şi merg către valuri.
E-n suflet dorinţa să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare şi încet, cu o şoaptă,
apropii de buze, pană şi-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Votează! | Copiază!