o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă de dor

E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi.... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas, aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.

De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţa? Degeaba, nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine, nicicând, ca altădată.

Rămân cu nostalgia şi.... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară, cu aripi de cocor,
De jos si... Pân-la stele, tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i in zadar, căci nimeni nu-i ca "Tine".

O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv, Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet…în vremi „pustii”
Căci fără tine anii nu-s cânt de ciocârlii,
Doar…. lacrimi care dor.

Corneliu 20.04.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 aprilie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de lacrimă

rustic privesc
clipele ce-au rămas agăţate şirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalţat pe drumul către stele.

recompun un zâmbet şi-o sărutare
scrisă albastru pe scoarţa inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.

sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n aşteptarea iertării.

nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.

vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.

vreau să ştiu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape fiinţa...

vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a împiedica lacrima

Floarea se naşte zâmbind,
floarea trăieşte zâmbind,
şi, desigur,
ni se pare de prisos
s-o întrebăm:
de ce eşti tristă?
te doare ceva?
ce s-a întâmplat?

Nici nu ne trece prin gând
că şi frumuseţea
poate avea motive
de suferinţă -
uităm
că şi noi, uneori,
zâmbim luminos
doar pentru a împiedica lacrima
să ajungă în ochi.

poezie de Vasile Romanciuc (1976)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă

Ne despărţim, o viaţă nouă
Începem astăzi amândoi
Iar florile scăldate în rouă
Se vor aprinde fără noi.
Eu am să plec spre miazănoapte,
Tu vei porni spre miazăzi
Şi-n urmă întâmplări şi fapte
Ce mustrător ne vor privi.

Refren:

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Să cad pe obrazul Tău
C-am iubit cu patimă
Iar de mor nu-mi pare rău.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu
Eşti pe viaţa mea stăpân
Fă-mă floarea ce căzu'
La iubita mea în sân.

Şi când ţi-o fi mai greu pe lume
Să-ţi aminteşti cât te-am iubit
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat anume
Dar totul are un sfârşit.

Eu nu ştiu cine-a fost de vină
Ce mari orgolii ne-au învins
Mi-e inima de viscol plină
Iar focu-n candelă s-a stins...

De ce plângi? De ce plângi?

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

cântec interpretat de New Savoy, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1991)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să zbor decât în versuri...

nu ştiu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agăţate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc şi trec şi mor
şi aripile se duc şi ele-n zbor
de albatroşi, cocori şi alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea şi versuri chiar
mai albe decât dor...


să ştii că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
şi nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
şi senină
privind
doi ochi ştrengari
ce-şi pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele obosite

Există dorinţa de-a reveni, de-a iubi, de-a nu dispărea niciodată –
şi există dorinţa de-a muri, dorinţe purtate de doi
curenţi potrivnici între care nu-i un istm să-i despartă.

Există dorinţa unui sărut cât Viaţa şi-ntreaga-i cuprindere,
care se termină-n sahara unei agonii complite,
ca o sinucidere!

Există dorinţa de-a... nu avea dorinţe, Hristoase;
te arăt cu degetul meu sinucigaş şi de-aceea deicid:
există dorinţa de-a nu fi avut o inimă-n piept, ci doar oase.

Primăvara revine, revine pentru a pleca. Iar Dumnezeu,
arcuit peste timp, se repetă pe sine însuşi – şi trece, trece
cărând în spate coloana vertebrală a întregului Univers.

Când tâmplele-ndură bătăi lugubre de tobă, dureroase,
când visul încrustat pe jungher doare,
există o dorinţă care se vrea scrisă-n acest vers!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iluziilor

Labirinturi!
Versuri în oglinzi paralele
de gând. De ce ziarele vând iluzii
când de fapt doar clovnii au nasul roşu?
Şah cu pioni în locul nebunilor.
Zarurile le-am împrumutat din alt joc
al destinului. Da, şinele descos
catrenele trecutului. Roţi se-nvârt... e doar
ceasul de perete. Mijeste-o după-amiază
la hotarul spre care pornesc, măturate de vânt
fire de nisip. Clepsidra zace spartă-n falia gândului.
Înc-o iluzie doare când aripa frântă caută
gustul zborului în crengile crescute
din umbra dorului.

În aburul cafelei rasucesc vorbe nespuse.
Simţi cum urcă spre tâmple Sisiful?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce-a iubit

Cel ce-a iubit o dată-n viaţă,
O lume şi-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit, o dimineaţă,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.

Şi tainica sa dorinţă sună a chemare
Şi zilele-s mai mici şi mai uşoare
Dar când se termină rămâne doar durerea
Şi orice urmă de iubire şi speranţă moare.

E rana de la sabie sau negura otrăvii,
E glonţul de pe ţeavă sau e suflul morţii,
Dar în final rămâne doar durerea,
Rămâne doar regretul turnat în cupa vieţii.

Căci ce e viaţa dacă nu un simplu vis
O veşnică himeră atotcuprinzătoare
Răzând în faţă celor din rai căzuţi,
Şi ne-ntrebăm continu: căci ce e viaţa oare?

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!