Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

Mândreţe de bărbat, de ce îţi iroseşti
Această frumuseţe moştenită?
Natura-ţi împrumută, nu-ţi dă fiindcă cerşeşti,
Şi doar cel care dă-napoi profită.
Şi-atunci, frumos avar, de ce batjocoreşti
Acest belşug ce ţi s-a dat din plin?
Orgolios zaraf, şi de ce cheltuieşti
O sumă mare, dar trăind meschin?
Şi nu e un secret, când ştii numai de tine
Pe eu-l tău ascuns îl vei trăda,
Iar când natura te va lua la sine
Tu ce justificare îi vei da?

Căci frumuseţii-n groapă-i faci sălaş
În loc s-o moştenească un urmaş.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 72

Când o să întrebe lumea, cum socot,
Ce merite-am avut să mă iubeşti
Chiar de-am murit - ai grijă să negi tot,
Cu mine n-ai de ce să te făleşti.
Şi n-are rost să minţi aşa frumos
Şi-n mod nepotrivit să mă slăveşti
Când eu sunt mort şi zac acolo jos
Şi adevărul tu îl terfeleşti.
Dar ca să nu ajungi să minţi sfruntat,
Din dragostea ta mare, fă cum poţi
Şi al meu nume lasă-l îngropat,
Ca să nu fim batjocoriţi de toţi,

Căci mi-e ruşine viaţa să-ţi complic,
Iar tu te faci de râs pentru nimic.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

poezie celebră de Grigore Vieru din Literatura şi Arta (12 septembrie 1995)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosencrantz: Când regele se prăpădeşte, nu piere singur; ca o bulboană, îi duce după sine pe cei din preajmă-i.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 3, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când nu te mai
strig,
vii singur,
şi-ţi pui sufletul
la fereastra mea,
aşteptând
sărutările...
Nu-mi cere
să te primesc
înapoi,
nu-mi cere
să-ţi dau
ce n-ai avut
niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni îţi asaltează
A ta sprânceană, bând din frumuseţe,
Podoaba tinereţii - meditează -
Va tremura ca buruieni răzleţe:
Şi întrebat vei fi unde sunt puse
Minunăţia şi comoara zilei,
Tu să gândeşti şi să replici: distruse
Îşi duc ruşinea sub covorul milei.
În ce măsură fala ţi-e culoare,
De poţi răspunde sincer "succesorul
Mi-ar transforma pedeapsa într-o floare"
Cu o dovadă că-ţi va duce dorul!
Acestea-s vechi, bătrâne... totul pleacă,
Şi sânge vezi în venă, când ţi-e seacă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă minţi

Să nu mă minţi acum, mai bine niciodată
Căci dragostea ne moare-n anotimp,
E iarnă cu alei întortocheate
Spre inimi nu se-ajunge-n contratimp.

Să nu mă minţi acum, mai bine niciodată,
Căci frunze suntem în bătăi de vânt,
Suntem noi, doi, şi iarna o arată
Şi şi-ar dori un soare-n plin cuvânt.

Să nu ma minţi acum, mai bine niciodată
De-am trece singuri gândurile reci
Şi vorbe multe, spuse fără noimă
Ce-au transformat din vise în poteci

Să nu mă minţi acum, mai bine niciodată
Am fost făcuţi din dragoste si vis
Dar n-am ştiut culege rodul toamnei
Ducem acum în spate ce e scris.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.

Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept,
Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzând lungi genele-ţi plânse
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi,
Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le paşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra şi soarele

cum aruncă un copil piatra în apă
tot aşa lumina aruncă soarele după deal
copilul să ţipe şi să sară de bucurie
lumina să lege umbrele cu şalul unei
adăpătoari
cu ce-a fost din ce-o să fie
să tot bea
şi se lasă-n minţi răcoare
cel ce-n piatră vede stea
şi în apa curgătoare îşi tot vede
viaţa sa!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mincinos

Atunci când adevăru-i ‒ arar ‒ rostit de tine,
Roşeşte tot ca racul, fiindcă-i e ruşine
Când vede cum, săracul, în gura ta nebună,
Încet, pe nesimţite, se schimbă în minciună.

epigramă de George Budoi din Adevărul şi minciuna (29 septembrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Adriano de Armado: Iar tu, canalie, ca să fii iertat, va trebui mai întâi să ţii post şi să te căieşti pentru păcatele săvârşite.
Costard: Ei, sir, sper că atunci când va fi să postesc, măcar s-o fac cu burta plină.

replici din piesa de teatru Zadarnicele chinuri ale dragostei, Actul I, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1598), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 115

Cândva, în versuri eu am cam minţit
Spunând că nu pot să iubesc mai tare,
Dar mintea mea apoi s-a dumirit
Că flacăra devine tot mai mare.
Iar Timpul trece şi al lui hazard
Schimbă decrete, ce-ai jurat zdrobeşte,
Distruge ţeluri, spală al feţei fard
Şi neclintite minţi el rătăceşte.
Oare de ce, când Timpul e tiran,
N-am zis atunci, "Eu te iubesc fierbinte"
Ştiind că el se scurge an de an
Şi numai la prezent să iau aminte?

Iubirea-i un copil, n-am făcut bine
S-o las să crească mare pentru mine?

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-n toiul patimii ne-am pus în gând, când patima s-a dus, s-a stins şi gândul.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogaţia, atunci când se află în mâinile unor oameni lipsiţi de caracter, constituie adeseori izvor a nenumărate nenorociri pentru sine şi pentru cei din jur.

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Despre influenţa caracterului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Când muzică asculţi, de ce să te-ntristezi?
Plăcută-i armonia, stridenţa-i zbuciumare
De tot ce nu desfată, de ce să te-ataşezi
Şi să accepţi plictisul cu-aşa plăcere mare?
Şi dac-a ta ureche se simte agresată
De simfonia celor ce s-au căsătorit
Să ştii c-acele note te mustră deodată
Că tu acum cânţi solo în loc să fi iubit.
Priveşte cum o coardă şi soaţa ei de-o seamă
Vibrează împreună, într-un acord deplin
De parcă tatăl, pruncul şi-o fericită mamă
La unison îţi cântă cu glasul cristalin.

Şi-această melodie ce vorbă-n ea nu are
Îţi cântă doar un lucru: "Tu singur n-ai valoare".

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri dezgolite de veşminte

Patul meu, te-aşteaptă dulce,
Să te-ascundă-ntre cuvinte,
Când vor gânduri să se culce
Dezgolite de veştminte.

Lasă-te-ntre perne-ntinsă
Şi cuibar îţi fă din mine,
De-un sărut când eşti atinsă,
Peste sânul stâng, ştii bine.

Te topeşte-ncet, ca fulgul
Peste pieptu-mi ars de dor,
Cerul când ascunde-amurgul,
Într-o clipă de amor.

Cad în aşternut, luceferi,
Aruncând scântei şi foc,
Cât mai suntem încă teferi
Vreau în tine să-mi faci loc.

Şi în noaptea asta sfântă,
Când priviri sclipesc nebune,
Palmele-mi adânc frământă
Trupu-ncins, ca un cărbune.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!