Sonetul 72
Când o să întrebe lumea, cum socot,
Ce merite-am avut să mă iubești
Chiar de-am murit - ai grijă să negi tot,
Cu mine n-ai de ce să te fălești.
Și n-are rost să minți așa frumos
Și-n mod nepotrivit să mă slăvești
Când eu sunt mort și zac acolo jos
Și adevărul tu îl terfelești.
Dar ca să nu ajungi să minți sfruntat,
Din dragostea ta mare, fă cum poți
Și al meu nume lasă-l îngropat,
Ca să nu fim batjocoriți de toți,
Căci mi-e rușine viața să-ți complic,
Iar tu te faci de râs pentru nimic.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.