Aproape final

Ziua se coace-n orizont vizibil,
Se-anunţă răsăritul dinspre stele,
Capitol nou al unui vis teribil,
O nouă zi cu bune şi cu rele.

E-acelaşi film turnat de Providenţă,
Cu-actori secunzi care se cred regizori,
Destine temporare-n insolvenţă
Cu draci la cârmă-n posturi de revizori.

Pietoni şi gură-cască şi noi toţi,
Pasageri inconştienţi şi prea grăbiţi,
Lamentabile destine de netoţi
Într-o lume guvernată de trăzniţi.

S-au răsturnat valori pe nesimţite,
A dispărut umanul precum roua,
Fiţele societăţii-s infinite
Iar simplitatea-i marfă mân-a doua.

Se nasc copii cu capu-adânc în ceaţă,
Roboţi de carne cu creier dirijat,
Elevi prea trişti ai şcolilor ce-nvaţă
Pasivitatea unui trai ratat.

Frumosul undeva încă există,
Speranţa trebuie să rămână trează,
Dar dac-acest rahat încă persistă,
Doar o apocalipsă ne salvează.

poezie de Sorin Stoica din Colectie creatii proprii (3 noiembrie 2026)
Adăugat de Sorin Poezescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guinan: Ţineţi cont de faptul că în multe lumi există conceptul de creaturi care pot fi aruncate. Ele fac treburile murdare. Ele fac acele munci pe care nimeni altcineva nu vrea să le facă, pentru că sunt prea dificile şi prea periculoase. Având o armată de roboţi precum Data, care pot fi aruncaţi, nu trebuie să te gândeşti la bunăstarea lor sau la cum se simt. Generaţii întregi de oameni care pot fi aruncaţi.
Jean-Luc Picard: Vorbeşti despre sclavie.
Guinan: Cred că e un cuvânt cam dur.
Jean-Luc Picard: Nu cred că e prea dur, cred că acesta e adevărul. E adevărul pe care l-am ascuns în spatele unui eufemism uşor, confortabil. "Proprietate". Dar nu despre asta e vorba, nu-i aşa?

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace
cu sufletul ghem
cu inima ace
pe care cu grijă de noapte-l desface
şi ţese o pânză
o pânză de foc
pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi
cu sufletul strâmb
cu inima gri
pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă
cu limbă de moarte
o moarte ce-aşteaptă
ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri
cu sufletul orb
cu urme de ieri
pe care cu grijă de noapte le trece
pe umărul lui
şi pe buza lui rece
ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei
iar toate se-ascund
şi mor prea curând
din toate rămâne
cumva
umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoarei Lucia Demetrius - autoarea volumelor Destine şi Marea fugă

Încă un roman se strigă,
Din Sighet pân' la Azuga.
Cine a citit Destine
Azi ne recomandă... Fuga!

epigramă de Ion Calboreanu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori soarta împovărează oameni mici cu cu destine mari şi invers; primii s-au născut prea devreme, ceilalţi - prea târziu.

Marian Pătraşcu (mai 2006)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cartierul de vest

Născut din dragostea a doi netoţi,
Ridică-te, luptă, răzbeşte de poţi,
Iar de nu, du-ţi povara cea grea,
Şi tot ce-i mai bun în inima ta.

În săracie.

Ş-atâtea destine frânte din faşă,
Pielea-i zbărlită pe sub camaşă,
Ambiţii, frustrări, iluzii deşarte,
Viitorul nesigur e pus deoparte.

În întuneric.

Abandonat de toţi, fară speranţă,
Însuşi Moş Crăciun e în vacanţă,
Lumea-i ascunsă, jaluzelele trase
Împletesc versul ca pe o mătase.

Singur în ploaie.

Toate s-au scurs, şi bune şi rele,
Mi-e dor nebun de iubitele mele,
La cer privesc, scrutând infinitul
Şi-astept să vină odată sfârşitul.

În agonie.

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui leneş

La prânz nu se trezise încă
Şi-n fund i-s flenduriţi nădragii,
De mâncat nu prea mănâncă
Că nu s-au muiat... posmagii.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cred

a fi sau nu.... să cred in ce?
in ursitoarele din cer?
să cred că undeva există
un alter ego? un Dumnezeu?

să cred in ce? in viaţa mea?
azi e... şi mâine nu există
si rai si iad sunt pe pământ
si intrebarea mea persistă

să cred in soare? se va stinge
să cred in spirit renăscut?
să cred in viaţa fără moarte?
să cred in ce? tot e pierdut...

să cred in timp? el se contractă
să cred in spaţiu? e infinit
să cred in ce? privesc spre stele
sus e un cer... si jos pământ

a fi sau nu... e o-ntrebare
cu multe secole in urmă
răspuns nu vom afla nicicând
şi gândul meu se curmă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul – descântecul

Norii se-aştern precum ceaţa deasă seara
Peste câini, peste oameni, cântă în gând fanfara
În trupurile goale vin ţigănci cu ghiocuri
Pădurea e tristă, frunzele ard în focuri

Ielele fac şi valuri când purced ca să cânte
Şi dansează nebune peste vârfuri de munte,
Hore stranii – descântec – împrejur nălucirii,
Se-mpreună împotriva uimirii

O aspră vrăjitoare tot prepară licori
Face vrăji înţelese pe-nnoptat doar de nori
Că doar norii-s aproape şi de sfinţi şi de zei
Ce-şi doresc pe ascuns roluri de dumnezei

Ce citesc nu în palme, mici destine de râme,
Devenind prea curând nişte sumbre postume
Ielelor, ce-aţi făcut, ce-aţi adus printre noi?
Aiureli nenăscute înspre ziua de-apoi

Pentru cel avortat din prea sumbra, grea, ceaţă
Nu există nicicum moartea de după viaţă...

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui scriitor ratat

Opera-şi dregea atent,
Vrea succesul, evident,
Dar, cu burta prea sătulă,
Opera-i rămase... nulă.

epigramă de Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul râde de noi, când trece

privesc un geam şi golul lui mă sperie
masa se uită la mine, prin portretul
bunicului
mă gândesc să-i vând trecutul
să pot respira încă un pic, viitorul

acum un leu este o monedă, ca un covrig
fărâmă rodundă zilnică de suflet
de multe ori mă consum şi las golul singur
iar el se destramă, prividu-mă cu dispreţ

un pod atârnă ca un braţ rupt, deasupra unui pustiu
fierul beton era ruginit, înainte de-a putea fi terminat
parcul înghesuit între braţe de copii, tresare
poate crăpa oricând, ca o coroană de copac
crăpăturile lui pot absorbi, oricând suflete nevinovate

undeva un ciocan de lemn pe-o masă lungă
bate strâmbe destine, încă nu există lege
roba cu mască de mort pe faţă
conţine fantome din altă lume, lume trecută

iarba unei alei, din suflet suportă umilinţă
este calcată de-o povară
o viaţa ce-şi calcă anii tinereţii
în picioare
unii nu vor să-i lase un loc sub soare
şi trebuie să-şi ia traista disperării în spinare
de aceea
fărâmituri coapte ale pământului de ani se pierd
iar câmpiile pustii ard în inimi
ţărâna depărtării doare

părul tău negru flutură vântul
o picătură de aer îmi opreşte o respiraţie
chipul de marmură albă în picioare de şcolăriţă
alergă-n ochii mei şi-a unei zile de tinereţe
viaţa zâmbeşte şi se scurge, ca zborul unui fluture
prin timpul care râde de noi, când trece

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de roboţi

Trăiesc într-o lume plină de roboţi,
Programaţi de acelaşi soft,
A căror existenţă este total dependentă
De gadgeturi,
De universul rece al tehnologiei,
O lume-n care inteligenţa artificială deţine controlul,
Şi-n care căldura umană se pierde-n "like-uri", "sms-uri",
Prietenii şi interacţiuni virtuale.

Cerneala, tuşul, instrumentele de scris
Au primit un şut în fund de la tastaturile performante,
De la touch screen-uri şi comenzile vocale.

Emoţia dragostei
Nu se mai măsoară în bătăile inimii,
Ci-n conturi, cifre, impresii materiale ori coduri de bare.
Şoaptele pline de tandreţe
Nu se mai spun în parcuri ori în îmbrăţişarea unui dans.
Ele se scriu pe mess, WhatsApp, twitter ori instagram.
Sintagma "a face dragoste" este desuetă;
Sexul este primul pas
În relaţia dintre un bărbat şi o femeie,
Un bărbat şi-un alt bărbat,
O femeie şi-o altă femeie...

Trăiesc într-o lume plină de roboţi
Grăbiţi să-şi facă norma,
Să-şi termine planul,
Să mimeze fericirea, prietenia, ataşamentul,
Bucuria, loialitatea,
Să se conecteze negreşit la internet
Din primul ceas al dimineţii,
Sa navigheze online
Precum navigatorii pe mările şi oceanele lumii.

Trăiesc într-o lume plină de roboţi
În care instrumentişti virtuoşi
Sunt daţi la o parte cu aroganţă
De butonari celebri,
Iar instrumentele muzicale
Sunt înlocuite de computere perfecţionate
Să aşeze melodia...
Muzica nu se mai simte.
Iar dansul?...
Dansul este o amintire
Aproape uitată.

Trăiesc într-o lume de roboţi,
Plină de importuri,
Sufocată de fake-uri,
În care este mult mai important
Cât şi ce ai, decât cine şi cum eşti;
O lume de roboţi
În care-mi lipsesc tot mai mult,
Oamenii.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireaşa de pe tort

Şi încă n-aţi văzut nimic din mine,
Doar o fărâmă... nu pot fi oprit,
Sunt stare de durere şi de bine,
Sunt versul ce alină, infinit

Am să iubesc pe seară, dimineaţă,
Am să oftez în rime ne-ncetat
Şi am să râd de toate, chiar de viaţă,
Cu lacrimi de iubire şi păcat

Nu pot fi ce nu vreau, e sacrilegiu,
Un sfânt tabu pe care nu-l încalc,
E totul prea frumos, ca un arpegiu,
Pe care îl dansez, pe vârfuri calc

Şi încă n-aţi văzut nimic din totul,
Care mă urcă undeva mai sus,
Sunt o cireaşă, undeva, pe tortul
Ce îndulceşte ziua la apus

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porro via

este o replică a vântului turbat mirato
scoaterea dedesubturilor de sub rochia de mătase a femeii
şi ea umblă vie în trup de bărbat
precum o cheie ascunsă la streaşina unei case părăsite
îţi dă fiori acei fiori din care se nasc monştri
o curbură desuetă a realităţii
nu dăruiesc priviri clandestine nimănui
istoria se scrie încet odată cu mersul nostru
şi cel din urmă pas călcat este aripa unui om
o replică a zborului în care eu cred
încă îl caut pe Dumnezeu
să mă uimesc că nu port carne pe suflet

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ziduri...

Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunţând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopţilor reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereţi îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboţi visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.
Sub ziduri de carne şi oase,
Dumnezeu sapă...
Mai este o singură groapă
Şi-o singură cruce
Ce stă aplecată
Spre lumea cealaltă.
S-a strecurat în cer cenuşa de suflete
Şi cerul plânge cu zgură.
Într-o balta de ură
Un chip distorsionat,
Lipsit de viaţă şi strigăt,
Lipsit de ploaie şi vise,
Se scufundă-n păcat.
Se înalţă-n afară, ziduri... de... lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pare necinstit ca elita intelectuală din ţările bogate să se poticnească pe subiectul a prea mulţi copii născuţi în naţiunile lumii a doua şi a treia, în timp ce ignoră suprapopularea cu vite şi realitatea unui lanţ trofic care îi privează pe săraci de hrană, pentru a procura bogaţilor o dietă stabilă de carne de la animale crescute cu grăunţe.

citat din Jeremy Rifkin
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!