Sub ziduri...

Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunţând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopţilor reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereţi îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboţi visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.
Sub ziduri de carne şi oase,
Dumnezeu sapă...
Mai este o singură groapă
Şi-o singură cruce
Ce stă aplecată
Spre lumea cealaltă.
S-a strecurat în cer cenuşa de suflete
Şi cerul plânge cu zgură.
Într-o balta de ură
Un chip distorsionat,
Lipsit de viaţă şi strigăt,
Lipsit de ploaie şi vise,
Se scufundă-n păcat.
Se înalţă-n afară, ziduri... de... lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărămizi de suflet

Ziditorii unei lumi noi,
Sunt calfe în faţa lui Dumnezeu.
Se sfarmă lumina sub apăsarea urii-liant.
Ca o Ană, suflete pure au fost zidite.
Mistria durerii le-a acoperit sentimente şi lacrimă...
Luaţi aminte!
Se strânge ca iedera în jurul trupului cast
Ura ce-a mai rămas...
Setea Anelor care plâng,
E potolită doar de mângâierea palmelor de copii.
Până-ntr-o zi,
Când prăbuşite la picioarele lor,
Anele vor evada din tăcere,
Oferind mângâiere.
Zidurilor li s-au dat anticoagulante –
Cianură de vise
Croind către moarte ziduri nescrise
De dorinţi. Aţi uitat
Că zidirea Anelor noastre, se face în cer...
Ce păcat!
Suntem cărămizi de suflete sculptate între ziduri,
Suntem carne de mituri...
Anele noastre etern vor trăi,
Vor ţese cămăşi şi vor face copii,
Îi vor lăia în postavă, să spele cenuşa
Şi praful din ochiul lor viu,
De plâns şi otravă.
Ziditorii de moarte îi vor trimite-n pustiu.
Vor coace-n cuptor
Lume nouă şi bună şi un alt viitor.
Pe pieptul ilicului vor sădi tricolorul...
Unit, cu gând de libertate şi pace
Va învinge poporul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

Dorm sub masca anonimă
Non-verbal sacrificată,
Căci în lumea mea sunt oameni
Doar cu inimă de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de viaţă poate nu mai există nimic, nu mai există raţiune, nu mai există vise, ci doar un somn prelung, obositor, lipsit de sens şi de claritate. Şi fiecăruia îi trebuie voinţă, numai atât, pentru a găsi şi a înţelege raţiunea de "a trăi".

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri...

Între zidurile sufletului
Zac morminte de oase
Îngenunchind de dureri şi angoase.
Zac stele ucise de somnul de veci...
Peste aceste morminte nu ai voie să treci!
Se zbat între ele luminile gândului
Risipit în neant.
Când tu te-ai culcat,
Alte lumi îşi deschid poarta sculptată în zid.
În vidul Universal,
Fericiri ţi se-arată.
Este-o lume de piatră, alunecoasă şi rece,
Un mormânt peste care,
Când te vei trezi, n-ai să mai poţi trece.
Gândul te va purta uneori,
Peste-a timpului vămi,
Acolo unde n-ai curajul să mergi...
Căci pentru tine dincolo de viaţă
E doar moarte... –nţelegi?
Nu vezi ploaia de îngeri
Ce veghează planeta.
Îţi trebui' luneta...
Ne bazăm pe creier şi inimă – cei doi dictatori
Ce ne fură lumina repetat, deseori...
E un trend să te-opreşti
Din a zbura către cer.
Acum doar taci şi asculţi...
Priveşte-ţi copiii desculţi
Şi învaţă-i să zboare!
Ei au nevoie de Soare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns uşor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Şi-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Şi tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viaţă trecătoare,
Dulce aşteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne".

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis... Şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare,
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevarat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un Sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne.

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevărat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuziunea lumilor

Am fuzionat cu lumea vie -
O lume moartă pentru care
Mormintele s-au deschis...
Sălăşluieşte în vis
Dublura eului meu,
Ori poate sunt propria fiinţă
Ce s-a desprins de cochilia cunoaşterii
Spre a se întrupa
Într-o altă identitate.
Şi atunci cine sunt?! Ori unde?!
Ce realitate m-ascunde?!
Imaginea ce se ascunde în ape,
Ori cerul ce a făcut din om cumpănă între
Două infinituri secunde?!
Luceferi pe câmpul cerului sfânt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul din stradă

Sunt un pom.... un pom... oricare.
Rod... cu rod trudind pământul
Răsărit dintr-o-ntâmplare
Din sămânţă aruncată
Între piatră şi bordură,
Lund pieptiş şi griji şi doruri
Pe-o claviatură spartă.
Mi-amintesc - copilărie,
Truda boilor înjugaţi,
Setea, foamea şi durerea,
Dar şi dragostea de fraţi...
M-aplecam, copil, în coate,
Buchiseam... şi-n călimară
Puneam, întru veşnicie,
Suc de lacrimă amară.
Oh, ce viaţă chinuită!
Rădăcinile înfipte
Între piatră şi bordură,
Azi au început să doară
De aducerile-aminte.

Trecător grăbit şi bun,
Doar o clipă pooseşte
La copacul de acum
Cât cu dragoste rodeşte!
Udă-mi trunchiul obosit,
Scutură-mi cenuşa nopţii,
Fiindcă-s tare chinuit
De frecuşurile sorţii.
Te voi răsplăti cândva...
Umbra mea - cuvânt de pace,
Arşiţa-ţi va alina...
Trecătorul plânge... tace...
Pentru fapta ta de-acum,
Sus ăn ceruri ţi-e răsplata!
Trecătorul străin,
Şti, copacul este TATA.
Iată-l astăzi aplecat
Murmurând poveşti de artă.
Iată-l! Un copac bătrân
Aplecat de griji şi soartă.

"Am două ramuri - tinere vlăstare- "
Şopteşte vântul timpurilor noastre.
"Iar ele au azi două flori şi-o floare"
Un zâmbet -rază caldă de lumină -
Crescute dintr-o singură tulpină.
Iar cerul azi e cânt şi sărbătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiri în ochi de piatră

Mâini aspre
de mângâieri carnale
pun ampreta pe clarobscurul
unei zile jupuite
din trupul unei statui.

O ploaie de ani
ultim război neînceput
ce ascunde
urme de schije în răni
restaurând începutul.

Mireasă în alb
niciodată atinsă
ignifugă
exciţi priviri de piatră
dilaţi cuvintele
odată cu timpul
căzând ameninţător
într-o avalanşă de timbre sonore
şi focuri reci până la oase.

Tu vii
mereu din tine
şi arzi invizibil
miroşi a carne perpelită
pe buza unui sărut
respiri în ochii de piatră
caldură
animându-mă...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni cu sufletele goale

Nebuni cu sufletele goale
Mă năpădesc... N-a mai rămas
Decât surâs şi remuşcare...
Venin pe fundul unui vas...

N-a mai rămas decât tăcerea...
Mormântul, de prezent, pustiu
Şi-aşteaptă paşii frânţi în două...
Un pas, doar mi-aş dori să fiu.

Să trec străin precum o umbră
Să risipesc cenuşa... Poate,
Uitat în plâns şi remuşcare,
Mă voi putea ascunde-n noapte.

Şi risipindu-mi neputinţa
Să pot din nou să regăsesc
Nebuni cu sufletele goale
Ce deseori mă năpădesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi luptă

răsucim în noi
tragici, agonici şi goi
speranţe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă şi murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute şi pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare şi uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceaţă
ce viaţă, lugubră viaţă
răbdăm, răbdăm şi proslăvim netoţii
mi-e teamă de tăcere
nu simţi în tine răsuflarea morţii
ridică-te şi luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viaţă ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceaţă, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viaţă şi dreptate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!