Sub ziduri...
Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunțând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopților reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereți îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboți visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.
Sub ziduri de carne și oase,
Dumnezeu sapă...
Mai este o singură groapă
Și-o singură cruce
Ce stă aplecată
Spre lumea cealaltă.
S-a strecurat în cer cenușa de suflete
Și cerul plânge cu zgură.
Într-o balta de ură
Un chip distorsionat,
Lipsit de viață și strigăt,
Lipsit de ploaie și vise,
Se scufundă-n păcat.
Se înalță-n afară, ziduri... de... lacrimă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.