Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai noaptea ştiu de tine

Ce nemernică eşti, noapte,
Cu fir galben prins în lună
Şi cu limba mătrăgună
Între buzele răscoapte.

Mai subţire ca o liră
Şi mai unsă ca un zeu.
Cine? Tu! Doar n-oi fi eu,
Uite luna cum respiră!

Galopează căpriorii
Până dincolo de şuier
Şi mă-nchizi adânc în fluier.
Cine? Tu! N-or fi cocorii!

Noapte, vine-o babă veche,
Pare-se că-i zâna bună.
Cine? Eu! Doar eu sunt lună
Când mă spânzuri de ureche.

Mare lină şi docilă
Mi se-aşterne-mpăturit.
Noapte, sincer te-am iubit
Ca pe-o crâncenă pastilă.

Şi s-au dus o iarnă, trei,
Poate nouă ni se pare,
Noaptea sare şi răsare.
Ce nemernici dumnezei!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa

Mă plimb pe câmp cu căruţa.
La ea sunt înhămaţi patru cai negri.
Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.
Copitele lor sunt potcovite cu aur,
Scapără întruna, scapără-ntruna,
Câmpul n-are început, n-are sfârşit.
Deasupra cerul albastru, boltit.
Şi soarele nemişcat, în amiază,
Nici nu răsare soarele, nici n-apune,
Stă mereu nemişcat, în amiază.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Dau cu biciul în soare, soarele tace,
Tace şi rămâne tot nemişcat.
Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor
De-un proaspăt răsărit,
Dar soarele stă pe loc, nu se mişcă.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Căruţa aleargă, aleargă...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magicul corn de licorn

ce maiestos sculptează ploaia
în trupuri albe răstigniri albastre
pe portative muzicale
sonorizând infinirea
fiinţei noastre abisale
şi trupuri de lebede luminoase
se reflectau pe gura prăpastiei nud
iubite, ce triste cântări se aud
în noaptea în care de vie mă închid
numai liberă mă vei iubi- îmi spui-
sau blândă Ană zidul întrupând
şi nu puteam să ne înălţăm în zori
fiindcă între noi răsărise
magicul corn de licorn.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salteaua mea

Noapte de noapte şi ani mulţi la rând practic
Salteaua mi-a fost cel mai sincer şi mai bun amic.

Noi ne simţim foarte comfortabil – eu şi salteaua mea.
Pe margini sunt dealuri mari, iar eu dorm într-o vâlcea.

Dezvăluie clar forma din care vă fac acum vorbire:
Unde-s subţire, ea-i groasă, unde-i groasă, sunt eu subţire.

Contururile ei reflectă pe primul şi pe ultimul din mine.
E aproape un mulaj al celui care sunt – şi mă susţine.

Îmi lipseşte salteaua mea când sunt plecat de-acasă;
E singurul lucru pe care-am lăsat o amprentă generoasă.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul

Primisem un pardesiu de pomană
şi-o icoană şi o mână de bani
şi-am întâlnit un prieten cu care,
cu care ne-am pierdut în idei
şi dimineaţa la două
veneam la cămine şi câinii ne lătrau,
ne lătrau câinii
şi noi pe ei
şi am adormit în faţa căminului
cu capul pe câini
şi dimineaţă am plecat la examen
la hermeneutică
cu pardesiul şi icoana
şi mâna goală de bani
şi cu un spate plin
de iarbă...
Şi nimeni, nimeni
nu râdea în urma mea
şi nimeni nimeni
nu ştia ce stele târâiam după mine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tempestei...

Pe când la Cornul Caprei tună
Şi fulgeră întâiaşi oară
Se-ndoaie bradul în furtună
Ca un arcuş pe o vioară.

Mulţi şerpi de foc pe cer se-adună
Şi sufletul mi se-nfioară
Pe când la Cornul Caprei tună
Şi fulgeră iară şi iară.

După un ceas de ploaie bună,
Copiii ies în ulicioară,
Iar glasul lor voios răsună
De parc-ar trece o fanfară...

La Cornul Caprei nu mai tună.

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Sfântului Andrei se mai cheamă şi Ziua Lupului sau Gădineţul Şchiop, serbându-se pretutindeni cu nelucru, ca să nu strice lupii vitele şi mai ales oile şi caprele. Primejdia este însă nu numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care ar îndrăzni a pleca la drumuri în această zi, când porneşte lupăria.

Tudor Pamfile în Sărbătorile la români (1913)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlă câinele

lup în cuşca jandarmilor
reţinut ilegal peste noapte
de noapte stă până spre dimineaţă
cheamă soarele să încălzească
oraşul chircit de somn urlă
alături de fraţii lui din pădure
deranjează colecţia de purici toamnă -
iarnă parazito hematofagă
de talie prea mică pentru ochii
care nu poartă ochelari
urlă câinele şi caută luna
din priviri să fie în trend

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O recunosc mai subţire

Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subţire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,

ea îşi pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,

privirea-i se înalţă
cu tandreţe subtilă.

Se furişează în lucruri,
vorbeşte cu ele
de mă subjugă cu dragostea
ruptă din trup.

Tot ce pot să mai zic, nu zic.

Surâsul ei luminos
şi aura-i celestă
mă cuprind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mor caii când vor câinii

Vin refugiaţii-n ţară,
Noi plecăm, plecăm pe-afară.
Nu-i aşa cum vor românii,
Nu mor caii câd vor câinii.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nourul

Neguri sure lunecă pe zare
Scitii vin în siruri lungi de care.

Noaptea în câmpia lor cerească
Îsi dejugă vitele să pască

Si le-njugă iarăsi cărăusii
Pe la răsăritul găinusii.

N-am avut aici nici car nici boi.
Când veti cere cerurilor ploi,
Nour sur voi trece pe la voi.

Peste sat voi poposi curând
Câinii, noaptea, să-i aud lătrând,
Clopotele să le-aud sunând.

Mă voi coborî peste păduri
Să v-aud mânia din securi.

Printre culmi îmi voi târî spinarea
Voi veti spune: vine-ntunecarea...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din "Însemnări iesene", nr. 7, 1 iulie 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi fracul

Privit-am peste cer
Cum Soarele se răsfaţă,
În oglinda sufletului său,
Alintând apele şi aerul...
Se lasă invitat
De păsările cu frac,
Ce au pornit dansul
În ritualul rândunicilor albastre...
Valsând aerul,
Aerul valsând vântul.
Cerul lovea cu binecuvântari
Şi Soarele alerga Lumina sa,
În valsul privirilor
Şi în dansul stelelor,
Ce în fiecare noapte
Invită Luna şi milioane de suflete
Să danseze dansul fericirii,
Ce curge în ritm de muzică,
Peste păsările cu frac
Ce valsează aerul...

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!