O recunosc mai subțire
Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subțire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,
ea își pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,
privirea-i se înalță
cu tandrețe subtilă.
Se furișează în lucruri,
vorbește cu ele
de mă subjugă cu dragostea
ruptă din trup.
Tot ce pot să mai zic, nu zic.
Surâsul ei luminos
și aura-i celestă
mă cuprind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sub amprenta credinței
Ea înțelege lumea cu sufletul aburind
în aerul înălțător al crezului în oameni,
biciuiește în cuvinte nepăsarea
și mai adânc,
caută dreptatea acolo unde nu este
și rupe din inima sa dragostea pentru adevăr
înainte de a bate la porți închise.
Zilele sale poartă amprenta credinței
și simte pe cei ce se ascund în farisei,
dar nimeni nu o recunoaște
și nici nu-i caută cuvântul înțelept
ce luminează întunericul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O seară ruptă din rai
s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline
soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini
amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea cât metafizica iubirii
Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.
Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băț întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.
Îți cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.
În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar așteptare îngropată-n tăcere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cina cea de taină e cu țărani
Nopție tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.
Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu țărani.
Pe acoperișuri cade lumina
și alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliță ruptă din cer
se plimbă neliniștea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.
Dacă lumea e prea complicată
și nu pot să o înțeleg,
iubesc din inimă toți copiii
și pentru ei las cărarea deschisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de lună
noaptea se rupe de oameni
dar toți o știu cu fața cernită
și pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poți pune mâna
orice mișcare ușoară trezește teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul și zânele lui
păsări de lună
cântec șoptit la stele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treacă iertarea de la mine
Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.
Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.
Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,
treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.
În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descătușarea
străpung liniștea sângelui și curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porțile iadului
nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc și caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătușarea
miroase a cenușă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
și lăsată-n drumul altei lumi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul meu
Nu știu ce gândește un copac luat în brațe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor și cântă.
Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
și se urcă pe ramuri alături de ele.
Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
și nu mă scapă din ochii lui verzi.
Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude și simt cum se gândește la mine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instantaneu nocturn
Lumina se furișează printre scânduri,
pe gard doarme o pisică neagră,
dincolo nu se vede nimic
decât o noapte ca o zebră
cu capul în pământ
paște întunericul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul ca un vis
Să rabzi mai mult decât poți
în umbra ei să nu te aștepți,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,
dospește înțelegerea ca pentru pâine
și risipești credința în inimile altora
când în trup nu te mai răscolește ceva
deși nu se știe ce se poate întâmpla.
Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,
gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,
gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ața ruptă se înnoadă, dragostea ruptă nu.
proverbe armenești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări măiastre
Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,
răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.
Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrățișază-n arome
încărcându-se cu semnificația lor.
Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
și le lasă libere,
să se viseze păsări măiastre.
De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
și nimeni nu le oprește,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-a fost ușor să te rup
Te-ai trezit cu dragostea în trup
și nu ai mai putut să scapi,
n-a fost ușor să te rup
dar nici prea greu să încapi.
Pe semne ai fost o femeie cuminte
care se simte bine când e cald,
ai mugurii atingerii-n veșminte
și la gât porți un smarald.
Tot ce doream aveai de dăruit,
erai o regină plină și subtilă
cu harul lumii miruit
într-o teamă gingașe, volatilă.
Nu nebunii, nici aventuri sălbatice
n-am avut în gând să-ți destăinui,
decât frumoase trăiri poematice
pe care nu le fac nimănui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea-i într-o rază
Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
și tu n-o vezi,
îi simți doar căldura ademenitoare
cum îți urcă prin sânge.
Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viața.
Când mă vrei, desprinde-ți sentimentele
ce așteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.
Tu știi, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
și te aduc pătimaș în trup.
Sarea îngheață sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
și dragostea se îmbracă cu mine.
Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-și crească nestingherite puii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întors din bejenie
Cineva și-a stins dorul și a venit acasă în țară,
a lăcrimat pe pământul său și l-a strâns în mâini,
nu s-a mai gândit la altceva decât la dărnicia lui.
A îmbrăcat hainele părinților și a devenit alt om,
unul care-și stoarce sudoarea pentru rodul de aur,
simte cum îi înflorește inima de împlinire
și nu se mai satură de bucurie.
Se pornește cu greu, dar greul înalță
și-i crește în piept copacul vieții adevărate,
poate că experiența trăită cu sufletul ars
l-a făcut să prindă rădăcini lungi și puternice
și urmașii săi nu vor mai fugi de furtuni,
în alte locuri unde sunt mai violente.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopțile se arcuiesc după cer
Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aștepta să-i crească frunzele din muguri
și raiul ei ar deveni ademenitor,
mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topește-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foșnetul viu,
în lumea ei fagurele vieții strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleștare și pândă.
Nopțile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n diminețile cu trup de lumină
în care și o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra și cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,
se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,
inima mea bate și se ridică cu smerenie-n piept.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina curge cu solzi
În frunze de un verde luminos
seva rădăcinilor capătă culoare
în chimia îndumnezeirii din trunchi,
de pădurile se îmbracă frumos
în culori nebănuite.
Întomnarea cu ploi reci, vânturi și brume
dospește năbădăios,
lasă din ramuri căderea liberă
un fel de moarte lividă.
Lumina curge senină și aspră
cu solzi lichizi
prin aerul răcoros și violet
peste o întinderea deluroasă
pregătită pentru o altă înfățișare
cu răbdare de invidiat.
Târziul cu aura somptuoasă
simțe cum se apropie învelișul
vremii nu-i inspiră grabă,
de se strânge în trup căldura
și fierbe mustul în crame
sorbit ca pe sângele Domnului
în zilele de tihnă și praznic.
Și care bogat își umple
traiul atât de discret.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!