Magicul corn de licorn

ce maiestos sculptează ploaia
în trupuri albe răstigniri albastre
pe portative muzicale
sonorizând infinirea
fiinţei noastre abisale
şi trupuri de lebede luminoase
se reflectau pe gura prăpastiei nud
iubite, ce triste cântări se aud
în noaptea în care de vie mă închid
numai liberă mă vei iubi- îmi spui-
sau blândă Ană zidul întrupând
şi nu puteam să ne înălţăm în zori
fiindcă între noi răsărise
magicul corn de licorn.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dama a la licorn

primul care văzuse un inorog
a fost chiar Adam în gradina edenului.
nimeni nu mai văzuse unicorni
de cateva secole încoace,
îi puteau vedea numai oamenii
virtuoşi şi curaţi la suflet.
când se arată licorna
diavolul dispare, iubite
în pădurea în care trăieşte ea
e doar vară veşnică.
doar un cavaler o poate prinde
şi îmblânzi, doar el
poate captura o forţă cosmică
aflată sub semnul săgetatorului,
reîncarnată într-o fecioară
dama cu licorn este puternică
ca leul -inima cerului-.
este pură, emblema împăratească,
licorna îi pedepseste pe cei vinovaţi
lovindu-i cu cornul
- sageata spirituală-
raza solară, sabia lui Dumnezeu,
revelaţia divină
licorna renunţă la dragoste, iubite
pentru a o salva de ineluctibila stingere
-să moară dragostea
ca să poata trăi dragostea-.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite,nu uita sarutul...

Trupuri zburând, zburând plăpând
Ca păpădii albastre, în ritmuri noi vibrând,
Cad stelele-n fântâni, cascade de lumină susurând
Cer scufundat în ape, oglinzi răsturnate-n gând.

Curcubee fremătând în splendide veşminte
Scăldate de dorinţe, îmbrăcate de cuvinte
Fulger între stele, mereu rătăcit
E astrul, adorat, extaz din spirit îndrăgostit.

Iubite, nu uita sărutul…

poezie de Corina Berthier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne moare în cuvânt

gura mea păianjen însetat de soare
prizonieră a tentaculelor tale
câmpia cu maci de foc se rotea
iubite, între delir şi uitare
asfinţiturile ne fug din gânduri
păsări roşii unduind printre rânduri
şarpele cu limba a murdărit
vitraliile din catedralele gotice
destine pe muchie de cuţit
orele defilează cu steaguri demonice
trupurile noastre - morminte de lut-
timpul ne moare în cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patria efemeridelor amoruri

de câte femei te-ai mai îndrăgostit, iubite
odinioară, voiai să treci oceanul
şi visul să-ţi astâmperi
doar sufletul, însetat de veşnicia
jocului cu timpul şi cu moartea,
nu şi-a aflat congenerul -suflet,
şi trista inimă-şi continuă neastâmpărul
e fauna bogată, pe apele imaginaţiei
plutesc şi lebede urâte şi lebede frumoase,
ofelii pătimaşe sau dezdemone
rănite în amoruri sau patime trufaşe,
e patria efemeridelor amoruri
şi-a jumătăţilor de suflet, iubite
pe mine, femeia ta cea mai frumoasă
o aşteaptă dragostea acasă.
cutreier clipe, doruri, eternul spirit
mă plimb prin lumea nemiloasă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea şi absurdul...

fericirea şi absurdul sunt dragul meu,
-cei doi copii nedespărţiţi ai aceluiaşi pământ-
consider, că e greşit să spun că, fericirea
se naşte neapărat din descoperirea absurdului...
se întâmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului
să se nască din fericire...
toţi suntem într- un fel sau altul- Sisifi –iubite,
numai poetul trebuie să zămislească noi lumi,
indiferent cât de absurdă este condiţia sa,
nu crezi?
singurătatea este şi ea o karmă,
o lecţie, de multe ori, educativă,
de întărire a caracterului,
un test necesar al fiinţei noastre
cu dilemele ei, cu risipirile ei,
cu înălţările ei...
iubite,
mi-e sete de tine, în despletitele nopţi
când dalta de lut îmi modelează coapsele zvelte
incendiate de focul nemilos al dragostei,
transfigurâdu-mi pielea frumuseţii trezite
în singurătatea aşteptării, iubite,
vom fi doar noi cu zeii
iar nopţile vor scăpăra
în flăcările iadului...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea visurilor

Păunii verzi plecară în noaptea solitară
Cu strigăte de jale ca nota care trece
Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

Şi palidele trupuri de roze s-adunară
Pe marginea-n ruină încet să se aplece
Murind ca nişte albe columbe-n noaptea rece.
O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

Şi noaptea cea muiată în aurul de lună
Părea apoteoza fantastică şi vagă
Căzând pe frunţi de ceară în taina lor nebună.

Poeme dulci de vise, poeme de petale,
Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!
Departe trec păunii cu strigăte de jale.

sonet de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înveţi ca să creşti, fiindcă minţile noastre, spre deosebire de trupuri, pot continua să crească atât timp cât trăim.

citat din Morris Adler
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există capăt acolo, iubite

există capăt acolo, iubite
unde vrei tu să te opreşti.
în ziua iubirii mi-ai dăruit inelul Rinului
era un inel magic făcut din aurul Rinului
pe care, dacă nu îl aveam,
mi-l doream foarte mult.
eu văd în tine, iubite nefinitul
tu-doar dorinţă de contopire cu întunericul-
este ceva atractiv între eurile noastre
dar în esenţă suntem distructivi
trebuie să devenim copii, iubite
pentru a bate la uşa lui Dumnezeu,
să ne recunoască şi să ne deschidă,
trebuie să merg pe urmele călugărului
care-n vis îmi apăruse ca bărbatul-apă.
dacă mă primeşti, mă daruiesc ţie
suntem într-o devenire perpetuă, iubite
morţii strigă din morminte la noi să-i ajutăm.
eu cred că există capăt acolo
unde vrei tu să te opreşti.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspect pe plajă

Pe malul mării, trupuri, trupuri,
Apă multă şi căldură...
Toţi se bălăcesc în grupuri,
Până lângă geamandură.

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

printre lebede albe şi sub claruri de stele
eu aştept, nu mai vine, visul viselor mele
printre umbre de cetini, albăstrii-violete
numai lebede albe, parcă-s umbre de fete

catren de Iurie Osoianu (20 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remodelăm trupuri nebune

Remodelăm trupuri nebune
Înspre amiază... amândoi,
Să nu mai poată nimeni spune
Minciuna veşnicului doi.

E ca-ntr-un teatru de revistă,
Eu te sărut... şi tu mă cerţi,
Iubirea-n suflete... există,
Ca un poem între coperţi.

Figuri de stil necunoscute
Mă-ncolăcesc... ca un amurg
Prins în acorduri neştiute
Şi-n coama gri... a unui murg.

Rebel... ascund înspre uitare
Greşeli şi îndrăzneli ce ard,
Pe coapsele ca o-ntrebare
Vândute vântului... bastard.

Remodelăm trupuri nebune,
Mai bat în geamuri, încă, ploi
Şi sânii ard... ca un cărbune
Când pică seara... peste noi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea muşcă nepăsătoare din ţărm

nimic n-o doare, nimic nu perturbă
scâşnetul ei în albe trupuri lungite sub soare
în armonie deplină cu dincolo
atunci şi acum, pescăruşii sunt pictori şi pânze
pe trupuri golite de suflet

marea muşcă din mine cu dinţi de alge
şi sare, mamă, mă doare acel timp
când eu voi fi nepăsare

emoţii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea

doar o femeie ştie şi poate face, iubite
doar ea poate dezlega misterele,
nodurile încâlcite ale fiinţei
şi îngriji pacienţii sufletului călător
cu ierburi din grădini miraculoase
şi lega cu lanţuri solide de o stâncă
pe cel care i-a rănit sinea,
cu şarpele ispitei.
doar ea loveşte visul cu bagheta
şi este femeia-şaman care vorbeşte
toate limbile tuturor regnurilor
tămăduind marile treceri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - eterna călătorie înlăuntrul unui gând ce tulbură devenirea fiinţei! Nu forma realităţii, ci "forma mentis" e cea care preocupă pe artist. Condiţiile naşterii ei sunt explorarea sinelui şi solitudinea. Numai astfel poate el să nu mai aparţină acestei lumi şi să se afle printre lucrurile esenţiale.

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!