S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, umed: o ameţea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi şi galbene, un scatiu, veni, moleşit de căldură, de se furişă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită, din guşă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă. Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta unei raze

Azi, dis de dimineaţă,
O rază se-odihnea
Timidă pe-a mea faţă,
Duios, mă mângâia.

Şi lin îmi spuse-n şoaptă:
"Am un mesaj de sus,
În ziua ce te-aşteaptă
Trăieşte cu Isus!

Fii rază, ca şi mine
Să răspândeşti lumină,
În jur, tu fă doar bine,
În ziua ce-o să vină.

Să mângâi cu căldură,
Obrazul necăjit
Chiar şi cel plin de ură,
Să simtă că-i iubit.

În inimi pune... soare,
Tristeţea o alungă,
În suflete, cântare,
Când ziua-i grea şi lungă.

Dansează-n stropi de rouă,
Fii raza lucitoare,
Şi-n Dimineaţa Nouă,
O să te-ntorci în Soare!"

poezie de Marius Alexandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezenţa Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.

Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine –
Şi-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puţine.

Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuia pe ele
Mie mi-au adus liniştea şi-un somn bun.

Mi-am amintit apoi de celelalte dimineţi
Şi-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore şi fără cârmă, cu greementul smuls
Şi cu Prezenţa rămasă departe-n pupa navei.

Acum cred c-am descoperit marele secret,
Învăţând din necazurile prin care am trecut:
Domnul trebuie întâmpinat dimineaţa-n zori,
Dacă vrei ca-ntreaga zi să-ţi fie-alături – scut.

poezie de Ralph Spalding Cushman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezenţa Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.

Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine –
Şi-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puţine.

Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuiau pe ele
Mie mi-au adus liniştea şi-un somn bun.

Mi-am amintit apoi de celelalte dimineţi
Şi-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore şi fără cârmă, cu greementul smuls
Şi cu Prezenţa rămasă departe-n pupa navei.

Acum cred c-am descoperit marele secret,
Învăţând din necazurile prin care am trecut:
Domnul trebuie întâmpinat dis-de-dimineaţă,-n zori,
Dacă vrei ca El întreaga zi să-ţi fie-alături – scut.

poezie de Ralph Spalding Cushman, 1879-1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuturându-şi aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind şi scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi şi, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, şi urmări cu ochi strălucitori lunecarea uşoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munţii în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Şi aşa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghiţind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părţile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî uşor şi se aşeză pe vârful unei stânci ce ţâşnea în sus, goală, din stratul gros de muşchi al muntelui. Cum sta nemişcat, părea şi el de piatră, părea că-i colţul ascuţit al stâncii încremenite acolo de veacuri.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipergigantele sunt cele mai mari şi mai masive stele, putând ajunge şi la 100 de mase solare. S-a descoperit că unele stele hipergigante au avut iniţial o masă mai mare de 250 de ori decât cea a Soarelui. În ceea pe priveşte temperatura, stelele hipergigante pot avea între 3500 şi 35.000 grade (Kelvin). Viaţa lor este foarte scurtă, trăind între 1 şi 3 milioane de ani. Toate stelele hipergigante devin supernove la sfarşitul vietii. Până acum s-au descoperit 7 asemenea stele în galaxia noastră: P Cygni, S Doradus, eta Carinae, steaua Pistol şi LBV 1806-20.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta primăvară

În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubeşte;
Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna
Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite
Şi tristeţile ivite în culori de gheaţă sumbre.

A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară
În culori de liliac şi magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici sfărâmături de oglinzi; colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect... la persoana a doua

Ce pun mai întâi, cu literă mare?
"Tu",
cu siguranţă
şi nu
mint... că m-am pus la încercare
şi eu, de unul singur, n-am nicio importanţă...

şi sunt tot derivaţii, antonime
legate,
precum "Ţi" e,
ce înseamnă că toţi, sau că toate,
ca celelalte, zise ale mele... îs anonime,
ce le port scrise-n palme, ca pe-o chiromanţie...

plus gând, ce e-n etern preocupat
de "Tine"
sfâşietor,
de amintirile de bine
neîncetat,
până la paradox... şi nelipsită şi tot mor de dor!...

... mai sunt;
e ziua "Ta",
e tot al "Tău"
şi peste poate, "Te"..., nespus într-u' intimitatea mea,
şoptit, cum pulsu' de mărunt...
doar simţ în juru-ţi, un halou, subiectu' despre care se tot spune... al "Său".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culai Darie: Omule, toate drumurile pe care puteai să le apuci în viaţă duc până la capătul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe ăsta, de te-ai înfundat tocmai aici?
Andrei Pietraru: Ei, Culai, şi într-o iubire poţi să ajungi până la capătul lumii!

replici celebre din piesa de teatru Suflete tari, scenariu de Camil Petrescu (1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară până departe, ploaia s-a oprit (fragment)

Primăvară până departe, ploaia s-a oprit – pe lacul de la vest este plăcut.
O sută de ierburi se întrec în frumuseţe,
Fluturi în dezordine, bâzâit de albine,
O zi clară şi caldă îndeamnă bobocii să dea în floare.

Vâsle între nuferi, o barcă pictată mişându-se molcom.
Parcă se vede un grup de iele –
Lumina se reflectă în unduirile apei,
Vânturi înalte trec melodioase peste ape întinse.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlo Will

Ai văzut vreodată
Un aligator
Ţâşnind în aer din mlaştină
Şi rămânând apoi orbit în lumina copleşitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând şi dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Şi, brusc, o uşă neştiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ţi s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ţi în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Şi ţi-ai simţit deodată fiinţa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieşind iarăşi şi iarăşi din smârcuri,
Treci prin uşi de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se aşează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Şi prin nenumărate ceruri
Până vei ajunge la lumina finală.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!