Cu limbă de clopot

Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Sufletu-mi o să colinde
Trei zile la rând...
Numai moartea nu se vinde
Toate-n rest se vând.
Lumea e croită rău
Stă cu josu-n sus,
Toate se scufundă-n hău
Dacă eu m-am dus.
Azi, la locul cu verdeaţă
Fir-ar mama ei de viaţă!
Când aveam acum... de toate
M-a lovit cumplita moarte
Şi din omul cât o uşă
Sunt azi pumnul de cenuşă
Risipit în patru zări
Şi tot în atâtea mări.
Mă jeluie, mă jeluie iubit nepot
Atât cât mai sunt
Neviu pe pământ
Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Trei zile la rând...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce părinţii-s muritori?

M-am întrebat uneori,
De ce părinţii-s muritori?
Dacă dau viaţă la om,
De ce nu-s veşnici,
ca un pom?

Şi-n loc de pletele sure,
La tâmple s-aibă pădure?
Din riduri şi adânci cute,
Ramuri să fie crescute?

Iar pasărea să-i vegheze,
Pe umeri să le danseze?
Falnici prin furtuni şi vânt,
Pe pământ, nu în pământ...

Toamna, de-o fi să le fure,
Frunze din tâmpla-pădure,
... Noi, copiii lor, vom şti,
Că în "Mart" vor înverzi.

Iar iarna dac-o să vrea,
Să ningă, pe ei, cu nea,
Să ningă! Zile la rând,
Că-i ştim drepţi,
nu în pământ...

*****************

M-am întrebat uneori,
De ce părinţii-s muritori?
Dacă dau viaţă la om,
De ce nu-s veşnici,
ca un pom?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi...

Limbi de clopot, limbi de ceas,
Limbi în ceaşcă la taifas,
Limbi de şarpe, de papuc,
Cum le dai, le ei, se duc...

Poţi să-nveţi mai multe limbi,
Lumea dacă vrei s-o plimbi,
Dar ţin tare şi menţin
Să ştii limba de cămin...

Se încurcă-ntr-un moment
Când îi dai să bea ferment,
Ţi se limbă plimba-n bot
Sau să-ţi iasă de un cot...

Mai e limba de curea
De la brâu cu găurea,
Ce-i dai drumu când e rost
Sau o strângi în zi de post...

Pentru-o nouă pălărie
Limbile pe la sefie,
Şi de-o fi să ai şi parte
Baftă cu limba de moarte!...

Limbi de veste, limbi tic-tac
Limbile care nu tac,
Limbi pe faţă, limbi pe dos,
Limba, un organ gustos!...

Limbi sunt multe nu am când
Să le spun pe toate-n rând,
Luaţi ideea de-azimut,
Limbile când se sărut!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o limbă de cameleon

un fluture cât o supernovă
face un ultim salt
spre întuneric
oricum ziua supernovele
ca şi toate stelele
se ascund cel mai bine

numai soarele face pe deşteptul
când pe o limbă de clopot
un suflet nehotărât
încă se mai pipăie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea repede

Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfinţit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.

Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinereţea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veşnicia,
Pentru o viaţă ce trece ca un fum.

Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopţile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul rău

Nu mă ţin acum de glume,
De când este lumea lume,
Omul rău şi-n zile bune
E tot rău şi rău rămâne.

epigramă de George Budoi din Răul şi răutatea (28 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere grea

S-a stins lumina-ntre pământ şi cer,
Întunecarea m-a cuprins deodată,
În viaţ orice gând e efemer...
Sunt flori de soare şi copaci de vată.

S-a desfrunzit polpoana unui nor
Şi-n labirint de vise se roteşte,
Timpii-oglinzi, de suflet, ca de-un gol,
S-au strâns... Şi val de vânt ne urgiseşte.

Să ne cuprindă tainicii fiori?!
Să ne ascundă-n luminişi de stele?!
Ne amintim de toate uneori...
De teamă, de iubire, de durere...

S-au descarnat furtună, vuiet, clopot,
De-al vieţii noastre şi-al durerii ropot...
Un ruginit ceasornic peste care
S-a abătut un vânt de remuşcare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă fac înţeleasă?

Cum să mă fac înţeleasă?
Când lumea nu vrea progres,
Mai ales progres moral,
Oare, sunt de neînţeles?

Vulturii îmi dau târcoale
Şi îmi vânează scopul des,
Parcă locul meu în lume
Are ceva nefiresc.

Cum, să mă fac înţeleasă?
Trâmbiţând înţelepciune,
Când un lucru merge bine...
Lumea vrea divertisment.

Ce limbă să îmi aleg?
Ca să-arăt celor din jur
Preţul sfântului bun simţ,
Miezul păcii pe pământ.

Inima în mine plânge,
Lumea trece rând pe rând,
De nimic nu-i îi mai pasă
Nu mai crede în cuvânt.

Cum să mă fac înţeleasă?
Oamenii cum să-i îndrum
Spre gândire sănătoasă,
Cu ce ode să-i încânt?
Ca să mă fac înţeleasă.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morile

Au pornit morile de vânt, macină
făina albă a zilei, e momntul să ştii
că sunt laş, n-am puterea să-ţi spun
că nu te-am iubit, sunt laş,
n-am puterea să recunosc că m-am
culcat cu prietena ta, cu Dulcineea din Toboso.

ce mai vrei să-ţi spun? a, să nu uit,
eu nu sunt din lumea aceasta,
eu sunt un personaj dintr-o carte
pe care ai citit-o în adolescenţă
pe care deja ai uitat-o.

macină morile de vânt, se face ziuă,
dacă muream tânăr aveam o scuză,
aşa, cine să mă mai creadă?
nici sufletul, bietul, care îmi întoarce
spatele, acum e un suflet fără trup,
încotro s-o pornească şi el...

iată-l cum străbate lumea în armură,
moartea e credinciosul
lui scutier.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

clopot

Clopot: informator tras de limbă.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hititul fosilă

Gândea într-o limbă moartă
De trei mii de ani. Şi scria pe plăcuţe cerate,
Care imediat prindeau patima vremii
Şi se ascundeau în biblioteci
Îngropate.

Adora bronzul. Nu înţelegea fierul
Şi tăişul acestuia nu-l vătăma.
Era un hitit fosilă.

Rătăcit într-o cută a timpului,
Nu ştia că e hitit,
Nu ştia că e o fosilă.
Nu bănuia că vorbeşte-ntr-o limbă
Moartă de trei mii de ani.

Dar adora bronzul,
O, adora bronzul,
A dispărut în golul unui clopot.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul pion

Zece zile te-am urmărit, de pe calul meu alb, cu biciul pe crupă.
Am studiat corpul tău în toate poziţiile; am văzut că
ai pumni mici, aşa cum îmi plac
şi în a zecea zi te-am călcat pe picior şi am zis:

- Ah, bună, nu te-am văzut!

După încă zece zile, graţie biciului, ai adormit îngrozită
că te voi alunga. Te-ai sculat şi m-ai călcat în picioare.
După trei zile ai obosit.
Ţi-am dat apă şi ceva să mănânci şi ai adormit la loc fericită.
Mai mult, am jurat că voi ieşi cu tine la bal.
Atunci ţi-ai scos din cutie pantoful tău de cristal şi ai zis:
- Îţi aminteşti, trebuia să avem un copil!?!

M-am simţit ca un pion, ca un infractor care nu se lasă prins.
Numai prin somn spuneai adevărul, cu tandreţe şi ură:
- Tu eşti pe cerul meu o cometă!
- Tu eşti pe cerul meu o cometă! mă convingeam eu cu francheţe trei zile la rând.

Apoi se făcea că eram vii şi alergam prin grădină.
Calul mânca, într-un colţ, mirt şi jăratic.
Eu, scriam într-un colţ, poezii.
Tu erai tot mai mică şi tot mai frumoasă.
Tu erai tot mai mică şi tot mai frumoasă...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!