* * *

Cred că,
odată, oceanul
a aparţinut lunii
şi că acesta s-a desprins
şi a căzut pe pământ.

De aceea
luna
îl atrage spre ea
cu atâta consecvenţă,
fără contenire,
încercând
să-l atingă
încă o dată.

poezie de Brandon Villasenor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia

aţipind uneori
îmi apare în faţă
o hartă animată
cu toate durerile lumii
pâraie de suferinţă
se adună în râuri
în fluvii
şi se varsă în
oceanul din sufletul meu
odată
când nu mă voi mai trezi
pe pământ
voi lua cu mine oceanul acesta
şi lumea va rămâne
în urma mea
în sfârşit
fericită

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversarea zilei de naştere

Florile primăverii şi frunzele toamnei,
chiar n-au niciun sfârşit?

Câte lucruri s-au întâmplat?

În acest mic turn, astă noapte,
s-a auzit încă odată vântul de la răsărit.
Mai pot privi înapoi spre ţara de demult
în lumina lunii strălucitoare?

Balustrăzile sculptate şi treptele de marmoră
trebuie să fie încă acolo...
Dar nu şi obrajii mei tineri.

Câtă tristeţe mai pot îndura?

Tot atâta câtă apă de izvor poartă
acest râu curgând spre est.

poezie de Li Yu, 937-978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Brandon: Noi trebuie să rămânem în graţiile regelui sau vom deveni nişte nimicuri. Lasă-l să se însoare cu cine vrea.
Prinţesa Margaret: Aşa ai gândit mereu, nu-i aşa? Eşti foarte cinic. De-asta eşti prieten cu diavolul de Boleyn?
Charles Brandon: Ţi-a plăcut de el când ne-a ajutat să ne întoarcem la curte. Sau erai doar cinică?
Prinţesa Margaret: Nu-i cunoşteam jocul atunci. Acum îl ştiu şi îl dispreţuiesc.
Charles Brandon: Şi eu, dar mai mult îl urăsc pe Wolsey. Este o căsătorie convenabilă.
Prinţesa margaret: Ca a noastră.
Charkes Brandon: Nu, eu te-am iubit.
Prinţesa Margaret: Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt. Poţi iubi un an, o lună, o zi, chiar şi o oră. Şi în ora aceea chiar cred că iubeşti la fel de bine şi de profund ca orice bărbat. Dar după aceea nu mai iubeşti. Iubeşti pe alta şi apoi pe alta. Dragostea ta e cea mai generoasă acolo unde doare cel mai mult.

replici din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cred

a fi sau nu.... să cred in ce?
in ursitoarele din cer?
să cred că undeva există
un alter ego? un Dumnezeu?

să cred in ce? in viaţa mea?
azi e... şi mâine nu există
si rai si iad sunt pe pământ
si intrebarea mea persistă

să cred in soare? se va stinge
să cred in spirit renăscut?
să cred in viaţa fără moarte?
să cred in ce? tot e pierdut...

să cred in timp? el se contractă
să cred in spaţiu? e infinit
să cred in ce? privesc spre stele
sus e un cer... si jos pământ

a fi sau nu... e o-ntrebare
cu multe secole in urmă
răspuns nu vom afla nicicând
şi gândul meu se curmă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata lunii

Sonata lunii de Beethoven
e însăşi luna coborâtă pe pământ.
Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin roua-albastră şi prin flori de crini,
şi-alcătuieşte din lumini
amare şi din dulce vânt
Ofelii, Margarete, Beatrice.
Printre acestea te alegi şi tu,
ca o parte din Sonata
ce încă niciodată
nu a fost cântată.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vara de noiembrie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de vrajă

pentru ce atâta iubire
te întrebam într-o tăcere de ocean
încercând să-ţi aprind
privirea
cu un sfârşit de cometă
cu un amurg

pentru ce atâta dorinţă
te întrebam într-o noapte de zodii
încercând să-ţi ridic
genunchii
deasupra unui gând

pentru ce atâta adio
întrebam eu la un capăt de vrajă
încercând să şterg
o lacrimă efemeră
din ochii unui pustiu

pentru ce atâta destin
te întrebam la plecare
încercând să mă sting
pe o planetă
arzând

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre a ajunge la cea mai înaltă culme a caracterului omenesc, individul trebuie în primul rând să atingă pe aceea a specificului naţional şi numai după aceea se va putea ridica la puritatea strălucitoare a ideii, fără a se pierde pe el însuşi.

citat din Giovanni Pascoli
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida

Au existat sau n-au existat.
Pe insulă sau nu pe insulă.
Oceanul sau nu oceanul
l-a înghiţit sau nu.

I-a fost dat cuiva să iubească pe cineva?
I-a fost dat cuiva să lupte cu cineva?
S-a întâmplat totul sau nimic
acolo sau nu acolo.
Oraşe au fost şapte
Oare într-adevăr?
Au vrut să fie veşnice.
Dar unde sunt dovezile?

Nu au inventat pulberea, nu.
Au inventat pulberea, da.

Probabili. Îndoielnici
Imemoriali.
Neluaţi din aer,
din foc, din apă, din pământ.

Necuprinşi în piatră
nici în picătura de ploaie.
Nepitând la modul serios
să pozeze în avertizări.

Un meteor a căzut.
Acesta nu e un meteor.
Un vulcan a erupt.
Acesta nu e un vulcan
Cineva a strigat ceva.
Nimeni nimic.

Pe această plus minus Atlantidă.

poezie clasică de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul

Alergăm toată viaţa după frumos,
Îl atingem şi apoi dispare.
Reapare în mod miraculos,
Cum l-am putea păstra tot timpul când distanţele ne despart,
Iar oameni falşi ne împiedică să-l atingem odată, şi încă odată.
Dincolo de tristeţea provocată de viaţă,
Păşim demn pe cărările vieţii,
Având în faţă încă o dată Frumosul.

poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei calcă timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.

poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Cartea este un cadou pe care poţi să îl desfaci o dată, şi încă odată, şi încă odată...

definiţie de Garrison Keillor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Cred în Cuvântul ce-a venit să piară
Ducându-şi crucea până la sfârşit,
În timp ce ei credeau că Îl omoară
Pe Cel făr' de-nceput şi infinit.

Cred în Fiinţa Tatălui Părinte
Născută din femeie ca un om,
Să simtă carnea trupului ce simte
În genă, moleculă şi atom.

Cred că a fost Mesia şi minune,
Dar nu aşa precum credeau tiranii,
Căci Fiul Dumnezeului în lume
N-a coborât să lupte cu romanii.

Fără să am nevoie de dovadă,
De sacerdoţi, de temple şi de cler,
Mai cred apoi că S-a înălţat la Cer
Şi-am să-L mărturisesc fără tăgadă.

Crezând astfel în pace şi-n Lumină
Aceea ce cu focul nu te arde,
Mă închin numai la Voia cea Divină,
Din umbra crucii fără de stindarde.

Cred în Lumină Adevăr şi Viaţă,
Călătorind fără volum şi masă,
Spre veacul veşniciilor, acasă,
Unde lipseşte a spaţiului distanţă.

Mă închin la stele, univers şi floare,
Mă închin la cer, la apă şi pământ,
‘Naintea voastră îngeri oarecare
Şi oameni botezaţi în Duhul Sfânt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când fu vorba de plecare spre casă, doar Alex şi Nistor porniră spre oraş, cu taxiul; Lucian rămăsese. Nu intenţiona să-l deranjeze pe director, însă acesta venise din nou în navă şi-i puse la dispoziţie camera lui; aceeaşi... Favoritul nu-l refuză, rezolvând astfel problema cu dormitul şi în noaptea aceea. Ba chiar şi-n nopţile următoare – îl asigură directorul – atâta timp cât va fi nevoie, adică până când băiatul va ajunge la un acord cu familia lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi geograful cel înalt înaintau destul de anevoios, deşi poliţiştii şi jandarmii le făcuseră un culoar spre ieşire, încercând să ţină lumea în spatele lor. Oamenii nu erau necivilizaţi şi nu încercau să agreseze forţele de ordine, nici verbal, nici în altă manieră, dar doreau să se afle cât mai aproape de oricare dintre membrii echipajului, deci, chiar şi de Nistor; ar fi vrut să-l atingă, să-i ceară autografe. Întindeau mâini, foi, pixuri, scandând numele geografului. Impresionat, încercând să le zâmbească, Nistor chiar vru să împartă vreo câteva mâzgăleli indescifrabile tipice lui, dar directorul îl opri; nu aveau timp pentru aşa ceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăişul tăcerii

Ȋn cartea unde este interzisa filă
a zilei fără sfârşire ce-a ucis un celestin,
mi se contopeşte mâna-mi cu infinita milă
a patimii şi-a urii, a fricii cu destin.
Ȋn negura luminii s-a mai pierdut un strop
de tandru şi-ndrăznire la învârtit încă o dată:
încă o dată, doamne!, un ceas fără de scop,
căci sângele prin pietre doar poate să încapă.
Dar niciuna precum aceea a ochiului sinistru,
încă o dată se-ncearcă aducerea-napoi
a ceea ce n-a fost vreodată scrumul nostru,
acum ori niciodată gândind mereu nevoi.
Despică şoapta şi-nvaţă să trăieşti
ca un alean de taină înnegurând poveşti.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de iubire

Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.

Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor şi gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate şi abdică,
Deşi ea este forţa-n univers.

Ne depărtăm de ceilalţi fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparţin,
A devenit şi ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susţin.

Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.

Atâtea aberaţii inutile,
Iubire unde eşti, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor creşte pentru a iubi.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radio-telegrafie

Navele strigă fără contenire, zi şi noapte,
Mii de cuvinte zboară de la şi spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe –
Oferă sfaturi, salută, cer ajutor.

Ele strigă, strigă şi plâng ne'ncetat,
Cuvintele se-nşurubează-n zgribulite cete
Sub cupola unui cer indiferent şi-ndepărtat,
Pătrunzând în toate colţurile-acestei planete.

Navele se strigă-ntre ele pe nume,
Se strigă de aproape şi de departe;
Ca o genune chemând altă genune,
Ca o stea, altă stea – din hăul care le desparte.

Navele strigă fără contenire, zi şi noapte,
Mii de cuvinte zboară de la şi spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe –
Dar cuvântul "Frică" lipseşte din vocabularul lor.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!