Rugăciune
N-am loc, o, Doamne-n al tămâiei fum
De sfinții care merg de-aici spre Tine
Ajută-mă să plec pe-același drum
Dar aripi dă-mi, de Cer spre a mă ține!
Cu furci, căzuții îngeri mă împing
Spre margine de timp fără speranță,
Ajută-mă să ies din acest ring
Și ia-mi păcatul șapte din balanță!
Da, știu, chiar și-n Cuvânt sunt rătăcit
Că n-am știut să-l semăn în rodire,
Acolo unde e un răsărit...
Tu, schimbă-mi dară, verbu-"a fi" în "fire"!
Mai lasă-mi încă timp spre a-nvăța,
Că dragostea înseamnă-aici durere
O aripă ce-l poate înălța
Pe cel pierdut, la Sfânta Înviere!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.