Tot temporar

Pe obrazul clipitei de – tot temporar –
Se întrec în sclipire mari lacrimi de jar
Ce umplu - în treacăt - al vieţii pahar,
Decis pentru slavă, optând pentru har
Şi-a minţii lui rază de bine amar,
Vibrând într-o sferă cu-n simplu hotar,
În duh îşi topeşte - un "ţap" pe altar –

"Stropirea" se face cu lacrimi de jar
Şi "carnea" se spală în "Ligheanul" de Har.
A "Slovei" dulceaţă e-n suflet, "amar";
Chemarea Vieţii e Lege şi Dar
Iar darul e viaţă şi moartea-i hotar
De unde – eternul – e simplu şi clar
Dar câţi ştiu de asta şi câţi n-au habar?!

poezie de Ioan Hapca din Licurici din bezna minţii (2 iulie 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gest al timpului

Ne naştem şi murim decât o dată,
Din vremea de demult îndepărtată,
Un fapt al nostru, simplu şi normal,
Eternul gest al timpului, banal.
Materie subtilă, în mişcare,
Dintotdeauna a fost nemuritoare,
Tot împletind al astrelor destin,
Cu-al celor ce-au murit şi cei ce vin...

Un Univers ce-o lume a născut,
Cu depărtarea lumii din trecut,
Adusu-ne-a mereu într-o conştiinţă
Dorinţa vieţii, mit în noua fiinţă,
Un vis superb, care-a venit hoinar
Din depărtarea fără de hotar.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păreri...

Materia mă ţine-n loc,
Atâta pot, doar să invoc,
În amintiri ce am lăsat
Plăceri ce-odată-au căpătat
La suflet foc...
Un colţ de stei, un vârf de ac,
Mă-nţeapă iar şi iaraşi zac,
Fără să ştiu, fără să vreau,
Într-o capelă ce o beau
Cu-n dram de mac...
Hotar de lemn închis în lut
Hotar de vis pe un sărut,
Încărunţit în Eul meu,
Păreri ce-s fără Dumnezeu
Le-mpart tăcut...

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Important este nu câţi talanţi ţi-a încredinţat Stăpânul ci câţi ai adunat lângă ei!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar fi dacă fiecare acţiune a ta, fiecare vis al tău, ambiţie şi obiectiv, nu s-ar mai centra pe a avea tu pentru tine, ci pentru a păstra pentru tine atât cât ai nevoie că să fii 100% împlinit, şi restul, surplusul, să fie pentru dăruire? Observă câţi oameni vor pentru ei bani, iubire şi sănătate. Câţi dintre ei şi primesc ce vor? Cred că nimeni din cei care vor doar pentru ei, nu sfârşesc împliniţi şi fericiţi pe termen lung. Pur şi simplu a dori doar pentru tine, este o strategie ce nu funcţionează.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

două lacrimi

Două lacrimi, pereche de irişi,
se-nvălmăşesc în cuvinte şoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenuşa orizontului
exil în deşertul albastru al fiinţei.
Descos fire de sânge,
veşmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit şi dorinţe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
şi...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de irişi
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi aminteşte
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viaţă tăcută-n durere...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un simplu oricine?

Un suflet flamand
Calare pe-un gand
Se-opreste si-ntreaba de tine.
Mai este speranta
Si sansa-n balanta
Si pentru copilul din mine?

Astept tremurand
Si-adorm asteptand
In lacrimi o vorba de bine,
De insemn ceva
In inima ta
Sau sunt un simplu oricine?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul vieţii

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpeşte în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheţ pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud şi tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topeşte dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simţirea,
pentru a radia din creştet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogăţiţi prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ţi-e hrană, apă, aer, ştii?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieţii, tu, necontenit,
cu tot ce faci şi ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut pentru cer...

Născut pentru cer dar trădat ignoranţei,
Cu firea încriptată în zarea speranţei
Şi ochii predaţi benevol discrepanţei
Urzite-n războiul dintre bine şi rău;
Cu visul pe Stâncă şi capul în hău,
Prin beznă-şi sădeşte tot meritul său,
Sedus de-orizontul incert şi neclar
Ce-aşteaptă un imbold la nivel celular;
Un "susur" ardent emis din Calvar,
Dreptar în rărunchi, să-i răsune mai clar
Când urechea se-astupă cu noaptea ce vine
În duhul mâhnit şi umbrit de suspine,
Când inima bate mai tare, în pulsul amar,
Un ritm pentru rău şi-un ritm pentru bine...
Când torţele minţii în mâini de cleştar
Se aprind să-şi reverse amarul în sine,
Când sufletu-apucă al vieţii pahar
Ce înalţă stindardul chemării divine
Plecându-şi genunchii şi ochii-n Dreptar
Să-şi capete odihna primită prin Har,
Departe de perna uşoară şi moale
Din patul gândirii, nespus de murdar,
În care-un "Mirific" îşi deapănă agale
Cusurul ce-i mângâie încet, cu braţe uşoare,
A minţii prospect şi puteri verticale
Zidind ignoranţei negriul hotar
Ce-l ţintuie-n lut când tinde să zboare
Cu jarul menirii încins pe altar...
E-o luptă acerbă a Naşterii dar
Când duhul cuprinde a minţii izvoare
Duşmanul şiret, ascuns în zenit,
Ia lupta şi-o poartă în văzduh infinit
Suflându-şi efectul în templu-ostenit
De sensuri lipsite de-un scop definit
Ce cugetu-i moaie şi-l spulberă-n vânt
Căci pofta-i apleacă puterea-n pământ,
Dar Cel ce văzduhul întreg a clădit
Stăpân pe adânc, pe înalt şi nemărginit
Curăţă templul de vântul cumplit
Cu "susuru-I blând" şi-atât de râvnit...
Cuvântul, lumină-i aduce, lumina începe să-i placă
Şi braţele firii pe cruce ar vrea să-şi desfacă
Spre Pacea ce vine şi n-are să treacă
Căci totul, prin moarte, cu Sine împacă.
Şi "omu"-şi încinge-apoi coapsele minţii
Iubindu-şi duşmanii, cinstindu-şi iubiţii
Ce-n templul de lut îşi leapădă arginţii
Din straiţele firii păstrate cu dinţii...
Când patosul firii slăbeşte-n proporţii,
Priviri încriptate în poalele sorţii
Cu-o rugă doboară şi închid ochii morţii
Şi-un nou orizont deschid Sărbătorii
Prin harul comun ce-i unge uşorii
Şi pragul de sus, din "creştetul" porţii
Ce intrarea-i deleagă-n "răcoarea dimineţii"
Putere acordându-i, din Însăşi Puterea Vieţii.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pur şi simplu, pot iubi cât zece

Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept
Şi chiar iubesc, aşa e înţelept,
Că ştiţi cum este, vremea... vieţii trece.

Şi nu e unul care mă întrece...
Al zeului Amor fidel adept,
Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept!

Şi numai în iubire aş petrece,
E cel mai scump şi atractiv concept;
Dar dacă sunt întruna cald şi drept,
Iar draga mea se poartă, totuşi, rece,

Eu, pur şi simplu, pot iubi ŞI zece.

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Hristos e mântuirea

cel mai scump dar pe pământ
e Isus din Nazaret
al Lui Dumnezeu Cuvânt
şi-al vieţii vii Profet

cea mai scumpă dar comoară
care ni s-a oferit
este Domnul ce coboară
până lângă cel smerit

lâng-un suflet care zace
astăzi fără ajutor
însă vrea eterna pace
al vieţii Creator

cea mai scumpă azi lumină
e lumina mântuirii
ce ne face fără vină
de pe căile pieirii

mai scump dar ce ni s-a dat
e e Hristos Mielul cel Sfânt
pentru om crucificat
şi depus într-un mormânt

El este Lumina vie
al vieţii Creator
soarele din veşnicie
ce dă viaţă tuturor

tuturor ce vor curaţi
viaţa lor să o trăiască
de păcate nepătaţi
până-n patria cerească

în Hristos e mântuirea
şi în El ne e destinul
dacă noi trăim iubirea
îl avem în veci pe Domnul

iubirea de ce e sfânt
de lumină şi viaţă
de-al vieţii viu Cuvânt
pe oameni ce îi înalâă

iubirea de Adevăr
de-a vieţii sfântă lege
de al omului mister
ce-l vrem azi să se dezlege

Doamne noi îţi mulţumim
Tată viu din cerul sfânt
pentru Fiu-ţi ce-l iubim
pentr-al vieţii scump Cuvânt

mulţumim o Tată Safânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne dă al Tău Cuvânt
şi ne oferă veşnicia

slavă Ţie scumpe Tată
cinste glorie onoare
pentru viaţa cea curată
şi-a Ta veşnică salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visător

Cuprins de melancolie
a privit la bolta nopţii
jinduind la veselie
şi-a decis să-şi schimbe sorţii
vieţii lui, în poezie.

epigramă de Ioan Hapca din Licurici în noapte
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept la margine de univers!
Şi de n-ai să vii!
Am să cad cu tot cu stele,
Zdrenţuit de timp în găuri negre!

Te-aştept în rătăcirea unei clipe,
Într-o margine de galaxie,
Unde viaţa-i lipsă fără tine!
Tot pierdută, tot doar urmă!

Te-aştept în umbra Lunii,
Rezemat de şoapta Lumii,
Ascultând glasul nopţii,
Şi urletul nebunului!

Te-aştept pe malul râului,
Ascultând cursul timpului,
Freamătul izvorului,
Chemarea Ta, chemarea....!

Te-aştept într-o altă viaţă,
Într-o altă dimineaţă,
Lacrimi, lacrimi tot de gheaţă,
Toate dintr-o viaţă trecătoare!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta unui artist (dedicata Madalinei Manole)

Daca ar fi murit
Simplu,
Rapusa doar
De durere,
Poate ca nimeni nu ar fi inteles.
Dar nu a murit deloc simplu,
A murit de tot
Pentru ca toata lumea sa inteleaga

Ca fara suflet
Nu existam

Si lumea nu are sens.

Lacrimi care nu cad,
Frunze care nu se vestejesc,
Flori care nu infloresc
Niciodata.
Simplu
Se usuca
Si dispar in sine.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Mântuitorul

Iisus pe sine s-a jertfit
Spre-ai fi poporul mântuit...
Slăvite Fiu!
Venind a fost crucificat,
Şi a murit şi a-nviat,
Iisus e viu!

Vândut pe treizeci de arginţi...
De oameni simpli şi cuminţi
El fost-a plâns.
Şi salcia în jalea sa,
Ramuri sfielnic îşi pleca
Pentru Iisus.

Dar cei ce crunt l-au osândit
La moarte, nu, oh, n-au voit
Cununa Sa
De mărăcini ce-l înţepau,
Când din ochi lacrimi îi picau
La schimb s-o dea.

Oh, Miel, oh, Sfânt şi Împărat,
Laa moarte mulţi mişei te-au dat
Tu i-ai iertat,
Eşti veşnic Blând şi Iertător,
Înlăcrimat Mântuitor
Şi supărat.

Dar an de an te-ntorci mereu
Iertând acelui care-i rău
Şi-i rătăcit,
De-aceea îngenunche iar
În faţa Sfântului Altar,
Câţi te-au iubit.

Iisus, Iisus a înviat,
Lumină-n cer s-a arătat,
Stele-au nuntit.
În lumea fără de hotar,
Păstor cu dragoste şi har
Iar a venit.

Cu mâna ta tămăduieşti,
La orbi lumină dăruieşti
Mângâietor,
De-aceea te-au ales să fii
Păstor în lumea de orgii,
Vindecător.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ştii să-ţi foloseşti computerul personal cu care te-ai născut şi pe care îl ai la îndemână şi e gratuit pentru tine, astfel încât să câştigi mai mulţi bani, să te dezvolţi mai mult? Trebuie să îţi fie foarte clar că rolul conştientului, a minţii tale raţionale în dezvoltarea vieţii tale financiare nu are foarte mare impact. Cu alte cuvinte, dacă vrei să treci de la şomer la un simplu angajat, da, mintea raţională te ajută deoarece pentru a obţine asta ai nevoie de câteva cunoştinţe de bază (scris, citit etc). Mintea raţională te poate duce de la 0 către o stare de supravieţuire, de mediocritate. Trebuie să ieşim din zona minţii raţionale pentru că pentru a avea o viaţă extraordinară, pentru a fi un om cu adevărat de succes, tu trebuie să fii inovativ. Oamenii care câştigă cel mai mult sunt oamenii care au venit de fiecare dată cu câte o idee nouă.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!