S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul versului de jar

Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi li cuvinte.
Îmi aduc şi-acum aminte
Cum mă recheamă iar şi iar.

Din ceruri am primit un dar
Plin de dor şi simţăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi şi cuvinte.

Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau şi îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.

Din sânul versului de jar.

rondel de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul versului de jar

Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi şi cuvinte.
Îmi aduc şi-acum aminte
Cum mă recheamă iar şi iar.

Din ceruri am primit un dar
Plin de dor şi simţăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi şi cuvinte.

Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau şi îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.

Din sânul versului de jar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă veşnică!

Odihnă veşnică în ceruri!
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând...

Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cereşti,
Acolo poţi plăti prin fapte
Deşertăciunile lumeşti.

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi...
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi!

Începe-o altă veşnicie!
Deşertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toţi ne-o vom afla.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru artişti

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii.
Durerea din culise nu o ştim,
Doar pentru rolul lor mai suferim...

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Ei schimbă rolul vieţii uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari şi pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost şi trist, ingrat...
Dar au crezut în ei şi au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.

Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Oameni zburând în goana după sori,
Cuvinte-aur, miere-n talisman,
Ocean de stele şi iubire-n dar,
Sângeri pe buze şi săruturi fine,
Un curcubeu, luciri diamantine,
A voastre sunt artişti! Vă aparţin!
De-aceea v-aplaudăm şi vă iubim...

Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată
În lupta şi-n iubirea pentru artă.
Am suspinat... ne-ngenunchiaţi am fost
În zborul nostru lin pentru frumos.
Şi am sădit pe braţe şi în noi,
Altare de lumină pentru voi.
Un curcubeu în fiecare cânt,
Uniţi prin artă şi prin jurământ.

Cutremuraţi de noapte şi de soartă,
Bătând străini în fiecare poartă,
Cu ochii-n lacrimi, drumul ne-am croit
Şi mulţi străini de artă ne-au hulit.
Precum Iisus ducându-şi crucea grea,
Noi am ales a plânge şi-a lupta.
Vulcani am fost, arzând ca o feştilă
În drumul nostru lin către lumină.

Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Când se îmbracă-n umbrele tristeţii
Şi peste pleoape doliul vieţii-şi lasă
Dorul de prunci, de fraţi şi de acasă,
Dorul de buni prieteni, de părinţi,
Se simt firavi, pierduţi, îmbătrâniţi.
Sunt două vieţi şi-un singur suflet parcă
Mereu călătorind pe-aceaşi arcă.

Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii...
Sunt un atom uitat în trenul vieţii,
Un sâmbure ce ţi-a-ncolţit în palmă...
Iubiţi poeţi, trec vamă după vamă
Şi-n rând cu voi, urc treaptă după treaptă.
Ce minunată-i viaţa! Minunată!
Jocuri meschine, ură, gloanţe oarbe...
Călcaţi cu orice risc peste cadavre.

Durerea din culise nu le-o ştim,
Durerea lor cu ei n-o împărţim...
Un vis, o mască, o clepsidră spartă,
Un clopot, poate-un nume şi... o soartă.
Un joc de cărţi, la care cel mai bun
Trişează primul la-nceput de drum.
Artişi cu temeri şi tristeţi deodată
Şi ei iubesc... şi suferă... şi iartă...

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Prin ei ne naştem şi prin ei murim.
O clipă doar şi timpul se opreşte...
Actorul, dintre falduri, ne zâmbeşte.
O reverenţă şi-un sărut fugar...
A mai trecut o zi din calendar
Şi-acelaşi rolul nostru e mereu –
Un mic artist, în viaţă, sunt şi eu.

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Durerea din culise nu le-o ştim.
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii,
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată.
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am cunoscut artişti: poeţi, gravori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scuturat magnolii

S-au scuturat magnolii! Ce trist oraş în noapte!
Lumina taie cerul în arce şi-n felii...
E simfonia vieţii caleidoscop de şoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.

Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopţii şi florile din glastre
Şi viaţa este clipă de albă poezie.

Sub cumpăna fântânii, mister şi renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferinţa doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir la purtător (declaraţia unui gurmand)

De stau cuminte şi socot,
Câţi miei, câţi porci şi cam câţi boi,
În viaţă am mâncat, puhoi,
Din cap, "pomana" lor nu-mi scot
Să îmi explic firesc nu pot,
Unde-au intrat, n-au fost vreo doi,
Ci turme-ntregi, cu tărăboi,
Ca-ntr-un seif de mafiot,
Cum încăput-au, în ce feluri,
În mine, multele şepteluri?
Mereu flămând şi teleleu,
Să dovedesc sunt azi pe cale
Că-s eu şi cu stomacul meu,
Un cimitir de animale.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu în cer

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite
moartea întruchipată în înger pervers
ademeneşte lumea cu dulci ispite.

câteodată vreau să mă ascund în vers
între litere albastre fericite
curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

acele timpului nu se rotesc invers
să fiu iarăşi copil pe negândite
să fie jocul vieţii doar un fapt divers
trăiri nevinovate de îngeri ocrotite.

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi farisei?

Câţi farisei aşteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopţile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câţi farisei mai vor să ştie,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-acelaşi dor pentru femei?

Câţi farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câţi farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie şi iubire?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi murim, dar câţi ştim să trăim?

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc mereu

Se duc mereu şi rând pe rând,
Ori mai târziu, ori mai curând,
Acolo unde se duc toţi,
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.

Toţi cei ce-n lume s-au născut
Şi poartă-n spate un trecut,
Învolburat într-un şuvoi
Şi făr᾽ de întoarcere înapoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!